TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, dialogul dintre Mihaela Olaru, gazda emisiunii „Portret de excelență”, și Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, de 25 de ori campioană a României.
A început canotajul la 16 ani, iar peste numai un an a fost selecționată în lotul olimpic al României, unde a rămas timp de aproape 24 de ani. La 19 ani, a cucerit primul său titlu olimpic la dublu vâsle. A fost doar începutul unei cariere sportive de legendă. A devenit cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, cu cinci medalii de aur, două de argint și una de bronz cucerite într-o perioadă de 20 de ani. De 25 ori a fost campioană a României. În anul 2000, a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului XX de către Federația Internațională de Canotaj, iar președintele României i-a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de comandor.
Mai jos, descoperiți câteva declarații relevante din interviul acordat emisiunii „Portret de excelență”:
- „Cred că suntem un model pentru celelalte domenii, deoarece, în sportul de înaltă performanță, Comitetul Internațional Olimpic, începând cu ultimele ediții ale Jocurilor Olimpice, a introdus egalitatea de șanse, adică dintre cei 10.500 de sportivi care trăiesc în Satul Olimpic, odată cu deschiderea Jocurilor Olimpice, jumătate sunt femei, jumătate sunt bărbați. În ceea ce privește probele sportive, nu există probe mai multe la fete decât la băieți. Cred că suntem un model de urmat”.
- „Nu am visat să ajung sportiv de performanță. Când am fost mică, am visat să devin educatoare și educatoare a devenit sora mea, eu am luat drumul sportului de înaltă performanță”.
- „Sunt plecată de la 16 ani de acasă, dar părinții și copilăria mi-am petrecut-o în satul Cândești, Bucovina, județul Botoșani. Mă consider o sportivă fericită, pentru că aparțin de două județe și, când mă duc acasă sau când sunt invitată și de Suceava și de Botoșani, mă simt extraordinar de bine, pentru că nicăieri nu e mai bine ca acasă”.
- „Copilăria am petrecut-o pe toloaca mea natală, un sat de ucraineni, și cred că acolo mi-am dezvoltat rezistența pentru performanța de mai târziu. Ca orice copil, am făcut școala generală, am început Liceul „Mihai Eminescu” din Botoșani, am practicat în liceu baschetul, până când, într-o zi, s-a făcut o selecție din partea clubului Olimpia la canotaj. Eram în clasa a X-a când am fost selecționată de către antrenoarea Ileana Pavel, care a devenit apoi antrenoarea mea. Atunci, mi-a descris sportul acesta atât de frumos, ca practicându-se cu niște bărci lungi ascuțite, în soare, pe apă, cald și am zis „Doamne, asta seamănă a vacanță” și am zis că trebuie să încerc. M-am dus acasă hotărâtă și le-am spus și tatălui și mamei că eu am plecat la București”.
- „Am urcat scările performanței foarte repede, pentru că junior fiind, deja făceam parte dintr-o echipă de senioare. Atunci am cucerit și prima mea medalie la senioare. Era ceva ieșit din comun să ai o vârstă mică și să iei medalie la un campion mondial de seniori. A venit următorul an, cu Jocurile Olimpice de la Los Angeles, unde delegația României a fost singura țară comunistă participantă. Nici în visele mele cele mai frumoase nu am visat să trăiesc visul american atât de devreme. Nu mai zic de sportivii cu care erau în delegația României: Ivan Patzaichin, cu care fusesem la jocurile preolimpice, cu colegele mele,Valeria Răcilă, multiplele campioane Olimpice, nici nu îndrăzneam să stau în fața lor”.
- „Jocurile Olimpice nu le poți compara cu nicio altă competiție sportivă. Este ceva extraordinar de frumos și de greu, pentru că, o dată la patru ani, toată lumea vrea să pună mâna pe acea medalie. Atâția spectatori vezi în toată perioada Jocurilor Olimpice câți nu vezi niciodată. Tribunele alea care vuiesc în timp ce tu concurezi și ai senzația și-ți impui că toți cei care aplaudă, te aplaudă pe tine și când ai câștigat este un sentiment atât de frumos, foarte greu de descris în cuvinte. Este doar acel moment când ai trecut linia de sosire, sentimentul de bucurie că ai câștigat îl trăiești atunci și atât și asta te ambiționează să-l mai trăiești încă o dată și încă o dată, iar mie mi-a plăcut atât de mult că l-am repetat de cinci ori”.
- „Pe familie te bazezi, familiei i te destăinui când ți-e greu, când ți-e bine, când ai ceva pe suflet și atunci treci mult mai ușor peste toate aceste greutăți pentru că, trebuie să recunosc, viața de sportiv nu este ușoară”.
- „După Revoluție, am avut la Viena Campionatul Mondial și tata a mers cu mine. Era pentru prima oară când mă vedea la un concurs din tribune. A fost foarte mândru de mine, un vis devenit realitate, care părinte să nu fie mândru de copilul lui atunci realizează ceva extraordinar”.
- „Eram la concurs împreună cu Ivan Patzaichin. Am văzut cum se poartă, eram cazați în aceeași bază, ieșeam la același ponton, ne antrenam pe aceeași apă. Atunci am zis: „Oare toți sportivii sunt așa de modești?”. Vorbea cu tine, îți explica, era atât de calm, un model de urmat”.
- „Am avut trei momente în care am dorit să renunț, dar doamna Lia Manoliu a fost cea care m-a făcut să revin”.
- „Pe mine sportul m-a învățat că, oricât de bun ai fi tu ca individ, niciodată nu o să poți să reușești dacă nu ai o echipă puternică în spate, care gândește în același fel, țintește în același loc, dorește să ajungă sus pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Singur nu ai cum să construiești”.
- „Am avut numeroase ocazii să rămân afară, în străinătate, dar nu am putut. Aici, aveam familia, prietenii. Să nu mă mai duc acasă la mine, nu concepeam așa ceva. Nu există țară mai frumoasă ca a noastră”.
- „După ce m-a văzut cu multe medalii la gât, tata mi-a spus: „Oricâte medalii îți atârnă ție la gât, dacă nu respecți, să nu ceri ca lumea să te respecte, pentru că nu medaliile te fac cine ești, tu le-ai făcut pe ele și nu trebuie să uiți de unde ai plecat, de cei șapte ani de acasă”.
Ediția a fost difuzată în premieră la TVR Cultural în 18 mai 2024.
Moderatoare: Mihaela Olaru
Producătoare: Raluca Amzăr
