Duminică, 27 octombrie, de la ora 17:00, realizatorul Rafael Udrişte ne invită la o dezbatere „Omul şi timpul” despre o perioadă incertă din istoria României. Printre subiectele discuţiei purtate cu profesorul şi istoricul Dennis Deletant, autorul cărţii, „România 1916-1941. O istorie politică“ se numără: regimul mareşalului Antonescu, mișcarea legionară, dar şi pericolul sovietic.
De curând, la Editura Humanitas a apărut cartea profesorului şi istoricului britanic Dennis Deletant, „România 1916-1941. O istorie politică“, apariţie utilă în vederea lămuririi specificaţiilor politice ale uneia dintre cele mai interesante perioade din istoria României. Lucrarea dedicată perioadei interbelice, chiar dacă profesorul britanic optează pentru delimitări temporale care nu se suprapun riguros, este o perioadă pe care majoritatea dintre noi o considerăm una dintre vârstele de aur ale istoriei naţionale. Profesorul Dennis Deletant trece prin momentele cheie ale acestei perioade pornind de la intrarea în război a României, în 1916, după doi ani de neutralitate, la crearea României Mari, oprindu-se în 1941, anul intrării ţării noastre în Cel de Al Doilea Război Mondial.
„România 1916-1941. O istorie politică“ este cu atât mai valoroasă cu cât aduce la lumina documente proaspăt desecretizate, emise la acea vreme de serviciile de informații britanice. De altfel, găsim publicată la finalul cărții o suita de astfel de documente inedite care completează imaginea perioadei analizate.
La finalul anilor 1930, politica românească avea ca principal scop păstrarea granițelor României Mari, trasate în 1920, la Conferinței de Pace de la Paris. Securizarea hotarelor, acesta a fost motivul pentru care Bucureștiul a continuat politica de apropiere de țările Antantei şi a participat la proiectul Societății Națiunilor. În deplin acord cu această politică, statul român nu a avut în perioada 1930–1940 relații prea apropiate cu Germania. După venirea la putere a Partidului Național Socialist, însă, situația s-a schimbat radical. Interesul noii puteri de la Berlin pentru România era în creștere. Şi tocmai de aceea, Germania spunea Bucureștiului că nu va sprijini revizionismul maghiar, în schimbul unei alianțe. Şi cum România făcea eforturi să își păstreze integritatea teritorială, aluneca periculos spre Germania, fără să renunțe însă la politica sa tradițională de apropiere de Franța și Marea Britanie. Poziția geografică și geostrategică, resursele naturale pe care le deținea, făceau din România un partener important în războiul care tocmai bătea la ușă. În acest context, în care se încheiau și se destrămau alianțe, România s-a trezit prinsă în mijlocul unor jocuri periculoase care îi periclitau integritatea și independența. Pactul de neagresiune germano–sovietic era o amenințare serioasă, nu atât prin prevederile lui oficiale, cât mai ales prin înțelegerile secrete dintre semnatari.
În această situație, fără să știe detaliile Protocolului secret, Carol al II-lea, premierul Armand Călinescu și ministrul de externe Grigore Gafencu au considerat că România își va putea păstra integritatea teriorială doar dacă va aborda o politică defensivă. Astfel, România se va declara stat neutru în septembrie 1939, imediat după declanșarea celui de-al doilea conflict mondial. Politica duplicitară a Regelui Carol al II-lea s-a dovedit a fi ineficientă până la urmă. Regele va abdica, facând astfel loc regimului lui Ion Antonescu.
