loader
Foto

Galerie foto

Ancuța Iordănescu – „Arta de a crește învingători” | VIDEO

PROMO  TVR1 

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 4 octombrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au prezentat două noi reportaje-portret ale unor eroi de lângă noi. Telespectatorii îşi pot vota favoriţii timp de o săptămână.

 

Primul reportaj al ediţiei ne duce în lumea Ancuței Iordănescu. Povestea eroinei noastre își are rădăcinile în drama copilăriei sale, atunci când și-a pierdut mama. Dar ea a avut puterea nu numai să răzbată singură, dar a făcut din traseul său un model pentru mii de tineri. Prin educație. Pașaportul pentru ieșirea din sărăcie. Și așa a ajuns la arta de crește... învingători.

(w882) B_2024_OCT

(w882) B_2024_OCT

„Visam să devin învățătoare sau educatoare. Sau orice meserie ce presupunea interacțiunea cu copiii. Jocurile de rol din copilărie erau centrate pe acest tip de activitate. Nu este întotdeauna ușor, paradoxal, dar binele învinge întotdeauna, ca în filmele cu super eroi”, mărturisește, cu zâmbetul pe buze, Ancuța.

Ancuța Iordănescu este, fără îndoială, una dintre eroinele care ne demonstrează că viața este o adevărată provocare! De copilă a crescut fără mamă și, în adolescență, a rămas și fără tată. A cunoscut durerea de a fi singură în lume, foamea, boala, dar și lipsa unei locuințe care să-i ofere confortul la care visăm cu toții... Viața a învățat-o cum să trăiască și să înțeleagă smerenia înainte de toate. Acum, prin Asociația Copii pentru Viitor, face tot ce se poate pentru a aduce liniște, echilibru și acces la educație în viața copiilor, tinerilor și chiar adulților din medii defavorizate. Misiunea asociației este îmbunătățirea calității vieții, crearea unui mediu sănătos și durabil pentru generațiile viitoare prin reducerea abandonului școlar, integrarea socială și profesională, suport psihologic, orientare școlară și profesională și reducerea sărăciei extreme. Principalii beneficiari ai proiectelor sunt copiii și tinerii proveniți din medii dezavantajate și din sistemul de protecție socială.

(w882) B_2024_OCT

Ancuța Iordănescu este propunerea Televiziunii Române pentru titlul de „Omul anului” de vineri, 4 octombrie. Am cunoscut-o de la ora 18.15, în episodul doi al noului sezon al campaniei TVR ce caută eroii dintre noi. „Arta de a crește învingători” este titlul reportajului care ne vorbeşte despre ea.

(w882) B_2024_OCT

Emoţionanta ei poveste este discutată, în studio, de moderatorii Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, alături de cei doi invitaţi ai ediţiei: Mădălina Marcu – inițiatoarea fundraising-ului în România, consilier de filantropie, omul care îi sfătuiește pe toți cei care au resurse de donat să facă bine cu înțelepciune – și Doru Todoruț – artist complex care ne-a fermecat cu muzica sa, un romantic incurabil, care se dedică şi cauzelor nobile, devenind de curând unul dintre ambasadorii HOSPICE – Casa Speranței.

(w882)

(w882)

***

După ce, în primăvară, am aflat 20 de poveşti incredibile şi i-am cunoscut pe protagoniştii acestora, alți 20 de eroi vor fi prezentați în sezonul de toamnă al campaniei „Omul anului”. Din 27 septembrie, în fiecare vineri, de la ora 18.15, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă noi portrete ale campaniei: oameni-poveste și întâmplări impresionante, oameni care inspiră și care devin adevărate modele pentru comunitățile lor. Telespectatorii pot vota protagoniştii fiecărei ediţii timp de o săptămână, până la următoarea ediţie şi, în acelaşi timp, pot transmite propuneri pentru a fi înscrise în cursa pentru „Omul anului”.

Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.

​

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...