loader
Foto

Galerie foto

Proiectul Adei Hausvater pentru TNB se construiește sub semnul valorii: regizorul Andrei Șerban, numit director onorific al TNB, cu susținerea Ministerului Culturii

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

Directorul general al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, Ada Hausvater, pune în aplicare o linie strategică fundamentală a proiectului său de management: principiul recunoașterii și integrării marilor repere artistice și umane. În această direcție, cu susținerea deplină a Ministerului Culturii, reputatul regizor Andrei Șerban a fost numit în funcția de director onorific al TNB.

 

Această decizie reflectă viziunea pe care Ada Hausvater o proiectează pentru prima scenă a țării: evoluția TNB ca spațiu de excelență care își recunoaște și își prețuiește la cel mai înalt nivel valorile. Inițiativa s-a bucurat de o deplină armonie de viziune cu Ministerul Culturii, care a susținut decizia, recunoscând importanța culturală a acestui demers.

Acordarea acestui titlu onorific regizorului Andrei Șerban reprezintă o reconfirmare  a locului pe care TNB și teatrul românesc îl ocupă în istoria teatrului universal. Directorul general al TNB, Ada Hausvater, a detaliat principiul care stă la baza acestui proiect: „Un teatru național se dezvoltă prin memoria și recunoașterea propriilor sale valori. Proiectul meu de management se bazează pe acest principiu valoric: avem șansa de a aduce laolaltă oamenii care conduc spre universalitate teatrul românesc. Numirea lui Andrei Șerban este un semnal clar că porțile TNB sunt deschise pentru excelență, generozitate umană și performanță fără compromisuri. Mulțumesc pentru deschidere Ministerului Culturii, care a susținut prompt această inițiativă, confirmând importanța momentului”.

La rândul său, regizorul Andrei Șerban a subliniat coerența acestei viziuni comune: „Presupun că la baza inițiativei doamnei manager și a domnului ministru de a-mi conferi titlul de Director onorific se află recunoașterea calității Naționalului în cei trei ani ai directoratului meu, început în 1990 – ani în care, în ciuda imenselor dificultăți, s-a produs o mini-revoluție culturală, care a făcut ca prima scenă a țării   să-și merite numele. Trilogia greacă a stimulat o energie colectivă la fel de vie ca viața tumultoasă a străzii din acele zile și, împreună cu spectacolele care au urmat, a deschis calea spre un teatru nou, curajos, riscant și viu. În special viu, cu o aspirație pe verticală spre acest cuvânt esențial: Calitate. Calitatea artistică, imposibilă fără calitatea umană. Acest titlu simbolic nu-mi conferă drepturi, obligații sau beneficii. Le mulțumesc doamnei manager și domnului ministru și îl accept cu bucurie și cu speranța că, evocând efervescența pe care am inspirat-o când am fost la cârma TNB, spiritul viu al acelor ani se va retrezi sub conducerea Adei Hausvater.”

Logo

 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...

Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...