De multe ori, când ne gândim la sănătatea animăluțelor noastre, ne concentrăm pe inimioară, stomac, articulații, piele și blană, însă, există un organ mic, ascuns discret în abdomen care are o importanță uriașă pentru întreg organismul: pancreasul .
Deși nu primește prea multă atenție, pancreasul lucrează în fiecare zi pentru a menține echilibrul organismului. Atunci când acesta se îmbolnăvește și se inflamează, apare afecțiunea numită pancreatită, una dintre cele mai frecvente boli digestive întâlnite la câini și la pisici care nu ține cont de vârstă, sex sau rasă.
Pe scurt, această afecțiune reprezintă inflamația pancreasului.
Această inflamație poate apărea brusc, sub forma unei pancreatite acute, când semnele clinice se instalează rapid și pot deveni severe într-un timp scurt. În unele cazuri, fără intervenție medicală, boala poate pune viața animalului în pericol.
Există și pancreatita cronică, o formă care evoluează lent, uneori pe parcursul lunilor sau chiar al anilor. În acest caz, inflamația persistă sau reapare periodic, producând modificări permanente ale țesutului pancreatic și afectând treptat funcționarea normală a organului.
Pentru a înțelege mai întâi ce se întâmplă în pancreatită, trebuie să înțelegem rolul pancreasului. Acesta îndeplinește două funcții esențiale:
- Funcția endocrină – prin care produce hormoni, cel mai cunoscut fiind insulina ce are rol de a regla nivelul glucozei din sânge și a menține echilibrul energetic al organismului. (vezi articolul „Diabetul zaharat la câini și pisici”)
- Funcția exocrină – prin care acesta produce enzime digestive necesare descompunerii hranei:
¨ Amilaza – ajută la descompunerea carbohidraților;
¨ Proteazele – descompun proteinele;
¨ Lipaza – responsabilă de digestia grăsimilor.
În mod normal, aceste enzime sunt produse sub o formă inactivă și sunt activate abia după ce ajung în intestin, acolo unde trebuie să își facă treaba. Problema apare când acest mecanism se dereglează – enzimele se activează prea devreme, chiar în interiorul pancreasului și practic, organul începe să se digere singur iar rezultatul este apariția durerii si a semnelor digestive.
Cum ajunge pancreasul în această situație?
În cele mai multe cazuri, alimentația joacă un rol important. Mulți dintre noi am cedat măcar odată privirii insistente ale animăluțului de lângă masă și am oferit o bucată de friptură, un cârnăcior sau alte „gustări” aparent inofensive. Din păcate, pentru pancreas, astfel de obiceiuri pot reprezenta o adevărată provocare.
Alimentele bogate în grăsimi supun pancreasul la un efort suplimentar pentru a produce cantități mari de enzime digestive iar atunci când acest lucru se întâmplă frecvent, riscul apariției pancreatitei poate crește. La fel de problematice sunt și resturile alimentare găsite prin curte, pe stradă sau în coșul de gunoi.
Un alt factor important este obezitatea. Kilogramele în plus nu afectează doar articulațiile sau inima, ci pot contribui și la apariția unor procese inflamatorii care cresc riscul de pancreatită.
Uneori, în spatele bolii se pot afla afecțiuni metabolice precum diabetul zaharat sau hipotiroidismul, anumite tratamente medicamentoase ori chiar moștenirea genetică a animalului. La fel ca în cazul oamenilor, unii pacienți sunt pur și simplu mai predispuși decât alții să dezvolte această afecțiune.
Există rase predispuse?
Da - în practica veterinară s-a observat că anumite rase canine dezvoltă pancreatită mai frecvent decât altele. Printre acestea se numără: Schnauzer Pitic ( în mod special pentru predispoziția lor către hiperlipidemie – niveluri crescute de grăsime în sânge), Yorkshire Terrier, Cocker Spaniel.
Cum ne dăm seama că ceva nu este în regulă?
Animalele nu ne pot spune ce și unde le doare, însă, ne comunică prin comportament.
Un câine cu pancreatită poate deveni apatic, poate refuza hrana, pot apărea scaune diareice, febră, deshidratare, pierdere în greutate și poate prezenta vărsături repetate. Uneori stă ghemuit, evită mișcările bruște sau adoptă poziții neobișnuite pentru a reduce durerea abdominală.
Pisicile sunt mai greu de „citit”. De multe ori, singurele semne observate sunt lipsa poftei de mâncare, retragerea din activitățile obișnuite și scăderea nivelului de activitate.
Orice schimbare persistentă de comportament trebuie discutată cu medicul veterinar!!
Cum se pune diagnosticul?
Pancreatita nu poate fi diagnosticată simplu, doar pe baza semnelor clinice.
De cele mai multe ori, medicul veterinar va recomanda un examen clinic complet, analize de sânge, teste specifice pentru evaluarea pancreasului și o examinare ecografică abdominală. Toate aceste informații sunt corelate pentru a avea o imagine cât mai clară asupra diagnosticului.
Ce urmează după diagnostic?
Tratamentul depinde de severitatea bolii. În formele ușoare, recuperarea poate avea loc acasă, sub monitorizare atentă dar, în cazurile mai severe, spitalizarea devine necesară pentru administrarea de fluide intravenoase, controlul durerii și stabilizarea pacientului.
Schema terapeutică este stabilită strict de către medicul veterinar, iar monitorizarea periodică prin analize și ecografii este adesea necesară pentru a urmări evoluția bolii.
Pentru multe animale, schimbările alimentației reprezintă unul dintre cei mai importanți pași ai tratamentului. Dietele cu conținut redus de grăsimi sunt frecvent recomandate, uneori pe termen lung sau chiar pentru tot restul vieții.
În cazurile în care funcția pancreasului este afectată semnificativ, pot fi necesare și suplimente cu enzime pancreatice.
Cea mai bună strategie, în general, rămâne prevenția!
Poate că nu putem controla toți factorii de risc însă putem influența unul dintre cei mai importanți: alimentația!
O dietă echilibrată, adaptată speciei și nevoilor fiecărui animal, menținerea unei greutăți corporale optime și evitarea resturilor alimentare de la mesele noastre pot reduce considerabil riscul apariției pancreatitei.
***
Text scris de dr. Elena Cătălina Măriuță, medic veterinar
***
Credit foto: Shutterstock - FamVeld
