loader
Foto

(P) Creditele imobiliare: soluție financiară pentru achiziția unei locuințe

RECOMANDARI

Achiziția unui imobil este una dintre cele mai importante decizii financiare din viața unui consumator. Fie că vorbim despre cumpărarea unui apartament, a unei case sau chiar a unui teren, costurile implicate depășesc de cele mai multe ori posibilitățile de plată integrală din economii proprii. În astfel de cazuri, creditele imobiliare devin soluția ideală pentru finanțarea visului de a avea propria locuință.

 

Dacă vrei să afli în detaliu care sunt pașii pentru obținerea unui credit imobiliar și ce condiții trebuie să îndeplinești, poți accesa https://www.themoneyadvisor.ro/credit-imobiliar/, de la The Money Advisor.

Ce sunt creditele imobiliare și când le poți accesa

Un credit imobiliar este un împrumut oferit de o bancă sau o instituție financiară, destinat exclusiv achiziției, construcției sau renovării unui imobil. Acest tip de credit este garantat prin ipotecarea imobilului achiziționat sau a altui bun imobiliar aflat în proprietatea solicitantului. Spre deosebire de alte tipuri de împrumuturi, creditele imobiliare implică sume mari și perioade lungi de rambursare, de obicei între 10 și 30 de ani.

Poți accesa un credit imobiliar atunci când ai nevoie de finanțare pentru a cumpăra o locuință nouă, pentru a achiziționa un teren în vederea construirii unei case sau pentru a efectua lucrări importante de renovare la un imobil existent. Există și variante de creditare pentru cei care doresc să achiziționeze o a doua locuință sau să investească în proprietăți pentru închiriere.

Un aspect important de menționat este că, spre deosebire de creditele ipotecare clasice, unele credite imobiliare pot fi acordate fără avans, în anumite condiții speciale sau în cadrul unor programe guvernamentale. Totuși, astfel de oferte sunt mai rare și vin cu cerințe suplimentare din partea băncilor.

De asemenea, dobânda este un element esențial în alegerea unui credit imobiliar. Aceasta poate fi fixă pe o perioadă determinată sau variabilă, în funcție de indicii de referință ai pieței. Înainte de a aplica, este recomandat să analizezi toate condițiile de credit bancar, să compari ofertele existente și, dacă este cazul, să iei în calcul o refinanțare ulterioară, în cazul în care dobânzile scad sau apar oferte mai avantajoase.

De ce aspecte este imperativ necesar să ții cont când faci credite imobiliare

Când iei în calcul un credit imobiliar, primul aspect de analizat este dobânda. Aceasta va influența direct rata lunară și costul total al creditului pe termen lung. Nu te concentra doar pe valoarea lunară a ratei, ci analizează dobânda anuală efectivă (DAE), care reflectă costul real al împrumutului.

Un alt element important este avansul. De regulă, băncile solicită un avans de minim 15-25% din valoarea imobilului, dar acest procent poate varia în funcție de profilul clientului, moneda creditului sau politica internă a băncii. Este important să analizezi și acele condiții credit bancar, care pot include comisioane de acordare, costuri de administrare sau cerințe legate de asigurarea imobilului. Fiecare bancă are propriile reguli și este esențial să înțelegi toate clauzele contractuale înainte de a semna.

Nu în ultimul rând, gândește-te pe termen lung. Dacă ulterior vei găsi o ofertă mai bună sau dacă dobânzile vor scădea, să știi că ai opțiunea unei refinanțări, prin care poți înlocui creditul actual cu unul cu condiții mai avantajoase.

De ce să apelezi la ajutorul unui broker când faci credite imobiliare

Obținerea unui credit imobiliar poate părea un proces complicat, mai ales când vrei să compari ofertele de la mai multe bănci, să înțelegi diferențele între tipurile de dobândă și să verifici toate condițiile de credit bancar. Expertiza unui broker de credite, care poate transforma un proces birocratic într-o experiență simplă și clară îți poate fi de mare folos.

Brokerii de la The Money Advisor, de exemplu, au acces la o rețea extinsă de parteneri bancari și știu exact care sunt produsele de creditare potrivite pentru fiecare tip de client. Ei te ajută să alegi creditul cu cea mai mică dobândă posibilă pentru profilul tău, să înțelegi toate clauzele contractuale și să te pregătești corespunzător pentru aprobare. În plus, dacă pe parcursul anilor vei dori să faci o refinanțare, brokerii The Money Advisor vor fi alături de tine pentru a te ajuta să obții condiții mai bune.

În concluzie, dacă vrei să economisești timp, bani și să te asiguri că alegi cea mai bună soluție de finanțare pentru noul tău imobil, să apelezi la un broker The Money Advisor este una dintre cele mai inspirate decizii pe care le poți lua.

 

Sursa foto: istock

 

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...