loader
Foto

Galerie foto

Notre-Dame, catedrala care sfidează timpul, într-o excepţională animaţie 3D

RECOMANDARI  TVR1 

În Evul Mediu, Parisul a dăruit lumii cel mai frumos edificiu din piatră: Catedrala Notre-Dame. Meticulos documentat și superb regizat, documentarul „Notre-Dame: Ziditorii unui vis” combină animația cu materiale de arhivă pentru a spune fascinanta istorie de 800 de ani a celebrei catedrale și a constructorilor săi uitați. Un omagiu emoționant adus „reginei” catedralelor, joi, 26 iunie, de la ora 21.00, la TVR 1.

 

Pe 15 aprilie 2019, întreaga lume a privit şocată cum Notre-Dame de Paris, cea mai faimoasă dintre catedrale lumii și o bijuterie a artei gotice, era pe cale de dispariţie. Cea care se credea eternă a apărut brusc vulnerabilă, fragilă. Deși aceasta a fost una dintre cele mai teribile încercări din istoria Notre-Dame de Paris, e departe de a fi singura. Cine știe de câte ori, în lunga sa istorie, aproape a dispărut, doar pentru a renaște de fiecare dată?

(w500) Notre-Dame

Documentarul „Notre-Dame: Ziditorii unui vis” reconstituie, printr-o animaţie 3D, incredibila epopee de peste şapte veacuri a constructorilor şi a oamenilor bisericii care au inventat arhitectura modernă în Franţa şi în toată Europa, conduşi de căutarea armoniei perfecte.

Retrăind destinul celor care au construit-o, au înfrumusețat-o și au restaurat-o, ni se dezvăluie cum, de la începuturile sale, a devenit inima Parisului. Câteva nume rămân celebre: episcopul Maurice de Sully, la dorinţa căruia a fost pusă piatra de temelie, în 1163; Jehan de Chelles, maestrul constructor al marilor rozete; și, bineînțeles, Viollet-le-Duc, un arhitect la fel de încăpățânat pe cât de genial, care a reinventat catedrala medievală la sfârșitul secolului al XIX-lea. Dar „Notre-Dame: Ziditorii unui vis” evocă și soarta anonimilor, fără de care nu ar exista: zidari, sticlari, fierari şi mulţi alţii rămaşi în uitare.

(w500) Notre-Dame

Istoria Notre-Dame este și una a încercărilor. A trebuit să supraviețuiască războaielor, revoluțiilor și, mai presus de toate, ravagiilor timpului. Disprețuită de oamenii Renașterii care au inventat termenul „gotic” cu sensul de „barbar”, profanată de Revoluția Franceză, dornică să răstoarne religia și simbolurile acesteia.

(w500) Notre-Dame

În secolul al XIX-lea, oamenii i-au oferit o înviere spectaculoasă. Victor Hugo o introduce în lumea literară, iar arhitectul Viollet-le-Duc o restaurează de sus până jos. Pasiunea sa pentru catedrală a readus-o la viață, iar odată cu el, Notre-Dame a redevenit sufletul Parisului.

(w500) Notre-Dame

Prin secvențe animate, care combină puterea dramatică cu precizia documentară, toți artizanii săi prind viață în „Notre-Dame: Ziditorii unui vis”, producţie difuzată în două părţi la TVR 1, joi, 26 iunie, de la ora 21.00 şi 22.00.

Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...