loader
Foto

Mircea Dinescu, invitat la "Mic dejun cu un campion"

Mircea Dinescu a luat micul dejun...ca un campion, la invitaţia Danielei Zeca Buzura, în ediţia din 18 noiembrie a emisiunii moderate de aceasta. Puteţi urmări interviul de la ora 10.00, pe TVR 2.

 

Evident că poetul Mircea Dinescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ceea ce vom face la „Mic Dejun” în ediţia din 18 noiembrie, este ca, invitându-l în platoul emisiunii, să-l recuperăm pe poet înaintea tuturor celorlalte personaje pe care le întruchipează.

Pentru că Mircea Dinescu, dincolo de nenumăratele feţe cu care ne-a obişnuit - implicat în politică, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, fondator de reviste, om de afaceri, invitat permanent în platourile de televiziune, maestru de ceremonii al propriului show, "Politică şi delicateţuri", jurat în cel mai nou format la Televiziunii Române, „Vedeta Populară”este un poet sclipitor care scrie cu har, cu o discontinuitate dezarmantă, dar care îl pune mereu în lumina cea mai favorabilă. Este, trebuie să recunoaştem, un personaj cât o lume cu mii de poveşti neştiute.

(w882) Mircea Din

’’Literatura nu e o slujbă eternă, cu simbrie, de aceea Mircea Dinescu rămâne pentru noi un mare poet, indiferent că, între rundele de scris, face politică, se revoltă sau e doar ironic, iubeşte, zâmbeşte, găteşte sau, mai nou, acordă note în show-uri de televiziune’’ – spune Daniela Zeca Buzura.

După douăzeci de ani – sună precum un titlu de Alexandre Dumas, autorul temerarilor muschetari - cei doi se reîntâlnesc faţă-n faţă. Atunci, în 1997 la ’’Ceva de citit’’ tot într-o cafenea, acum, în 2007 la Cafe Verona, la „Mic Dejun”.

Constatăm  că  nu s-a schimbat mare lucru, poate doar pantofii cu care a venit încălţat invitatul şi care au o anume semnificaţie. Atunci roşii, acum galbeni precum ai necuratului care ne îmboldeşte de la spate să spunem vrute şi nevrute. Mare păcat!

(w882) Mircea Din

Dar fluviul de gânduri, poveşti, întâmplări, versuri reamintite sau mai noi, recitări în tandem, volume vechi şi recente, aceleaşi speranţe, mai multă luciditate, toate sunt ingredientedele unei întâlniri dintre prieteni buni, confraţi în ale scrisului.

Căci despre poezie ne-am propus să vorbim astăzi, mai mult decât despre altceva. Viaţa dă năvală.

Suntem dependenţi de show, de politică, de dezbatere, de decibeli, de grabă nestăvilită, dar...viaţa noastră unde e?

Mircea Dinescu ne demonstrează că între copertele unei cărţi de poezie se pot găsi toate înţelepciunile lumii. Le trăim şi noi, dar nu ştim a le pune în versuri meşteşugite. Însă bucuria împărtăşirii este egală, invitat şi gazdă.

(w882) Mircea Din

Este eronată impresia multora că Mircea Dinescu nu a scris suficient pentru a se impune ca autor. Nimic mai fals. Poate că nu a fost mereu în atenţia publicului, poate că meandrele vieţii sale au fost mai alambicate ca ale altora, dar nu, a scris, s-a retras o vreme. Asta nu a însemnat că fiecare întâmplare prin care a trecut nu a produs un declic creator concretizat poeme subversive, poeme manifest, militante.

„Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă”
.

Sunt versuri care, în rostirea lui Florian Pittiş, au ridicat mulţimile în picioare, cântând refrenul odată cu Pasărea Colibri, făcându-l pe Mircea Dinescu un autor iconic al generaţiei ’80.

(w882) Mircea Din

A debutat în anii ’70 în cea mai fastă perioadă pentru România. Era un context internaţional bun. ’’Anii fericiţi!’’, spunea Mircea Dinescu.

A început cu poezii de dragoste şi a continuat până în 1985 când cenzura l-a interzis.

’’Mai gravă era autocenzura. Pentru că, dacă erai un scriitor mare, puteai negocia cu ei. Când s-a defiinţat oficial cenzura, a fost mare bucurie. Aveam un volum pe care voiam să-l public şi 10 dintre poezii mi s-a spus că nu puteau să apară. M-am dus la şedinţă la Uniunea Scriitorilor şi am spus că nu pot fi un autor cenzurat într-o ţară în care nu există cenzură. Atunci au apărut ’’băieţii’’ – mărturiseşte Mircea Dinescu.

(w882) Mircea Din

Apoi au venit domiciliul forţat, Revoluţia, preşedinţia Uniunii Scriitorilor, CNSAS-ul, revistele, fundaţia, afacerile, editura, televiziunea, gătelniţele şi...cele mai recente două volume de versuri, ’’Întoarcerea barbarilor’’ – versuri libere, 2013 – 1973 - şi ’’Vino în rochia ta simplă, de stambă’’ – poezii clasice, 2014 – 1967, ambele publicate în 2014.

’Frapantă mi s-a părut sintagma ’’poezii clasice’’. Ce, mi-am zis, Mircea Dinescu s-a clasicizat? Posibil că da, din moment ce el însuşi a simţit nevoia să facă o atare selecţie şi să specifice atât de explicit acest lucru”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

Iată şi câteva dintre titlurile pe care le-a scos de-a lungul anilor (fără pretenţia de a nu le fi omis pe unele dintre ele): ’’Invocaţie nimănui’’, 1971; ’’Elegii de când eram mai tânăr’’, 1973; ’’Proprietarul de poduri’’ – stampe europene, 1978; ’’La dispoziţia Dumneavostră’’, 1979; ’’Teroarea bunului simţ’’, 1980; ’’Democraţia naturii’’ – versuri, 1981; ’’Exil pe o boabă de piper’’, 1983, editate şi în germană şi engleză; ’’Rimbaud negustorul’’ – poeme, apariţie 1985; ’’Moartea citeşte ziarul’’, 1990, refuzată de cenzura comunistă în 1988, dar publicată la Amsterdam; ’’Pamflete vesele şi triste’’, 1996; ’’O beţie cu Marx’’, 1996; ’’Fluierături în biserică’’, 1998; ’’Corijent la cele sfinte’’, 2003; ’’Cele mai frumoase 101 poezii’’, 2006; ’’Femeile din secolul trecut’’ – poezii noi 2004 - 2010, apărută la Editura Fundaţiei pentru Poezie ’’Mircea Dinescu’’.

(w882) Mircea Din

’’L-am cunoscut pe Mircea Dinescu prin 1996 – 1998, nu-mi mai amintesc precis. Eram într-o tabără de pictură la Brebu, organizată de Muzeul de Artă din Ploieşti. Toţi artiştii eram cazaţi pe la oameni, prin sat. Se apropia finalul taberei şi expoziţia de final. Au început să sosească oaspeţii. Avea Ruxandra Ionescu – directoarea muzeului - un dar anume de a aduna oamenii care chiar iubesc arta şi pe artişti. Printre ei, Mircea Dinescu. Subţirel, iscoditor, şi fără vorbe în plus ştia cum să-i descoasă pe cei de lângă el. Atunci am citit prima dată poezii scrise de el. Şi mi-au plăcut. Ca şi acum’’, îşi aminteşte Ileana Ploscaru Panait.

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 18 noiembrie, ora 10:00; luni, 20 noiembrie, ora 8:00;  joi, 23 noiembrie, ora 5:05

TVR 3: duminică, 19 noiembrie, ora 9:00

TVR Internaţional: duminică, 19 noiembrie, ora 9:30

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 25 noiembrie, ora 8:30

***

„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine.Din acest sezon, pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo, spune Ileana Ploscaru Panait.

Foto: Dănuț Cristișor, TVR

FILM.TVR.RO

Logo

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

Cine va tăia Nodul Gordian? Alianțe și conflicte în Orientul Mijlociu, o dezbatere în emisiunea „Omul și Timpul”

La TVR Cultural, Rafael Udriște ne așteaptă duminică, 28 aprilie, de la ora 17:00, la o nouă ediţie „Omul şi timpul”. Alături de invitatul său, ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...