loader
Foto

Scriitoarea Tatiana Niculescu, la „Mic dejun cu un campion”. Edițiile săptămânii 3-9 aprilie | VIDEO

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

Între 3 și 9 aprilie, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Adrian Cioroianu, Adelin Petrișor, Daniela Nane, Wilhelm Dancă și Tatiana Niculescu, în cadrul emisiunii „Mic dejun cu un campion”.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

„Mic dejun cu un campion” , emisiune produsă de Ileana Ploscaru Panait, este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.

Un text de Ileana Ploscaru Panait


Adrian Cioroianu - istoric, eseist și om politic

  • Luni, 3 aprilie, ora 10:00

Adrian Cioroianu - profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, cercetător, scriitor, moderator, fost ambasador, fost delegat permanent al României pe lângă UNESCO până în 2020 și ministru de Externe în Guvernul Tăriceanu, fost europarlamentar și senator.

Adrian Cioroianu a discutat cu Daniela Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion”, în 2018, despre greşelile pe care nu ar trebui să le repetăm după prima sută de ani de modernitate a României întregite.

Istoria nu se termină niciodată. Cine afirmă că, în condiţii prielnice, putem vedea luminiţa de la capătul tunelului nu ştie ce spune. Mereu vor fi probleme. Ele se succed încontinuu. Sunt mereu aceleaşi, altfel. Asta e istoria”, explica Adrian Cioroianu.

În lucrarea sa, „Un centenar și mai multe teme pentru acasă”, acesta spune că aspectele esenţiale ale istoriei României care ne marchează grav în acest moment sunt: simţul hipercritic al românului, declinul catastrofal al demografiei, determinismul geografic, globalizarea care ne vindecă de patriotism, intelectualitate şi educaţie, politizare şi corupţie, ciclicitatea istoriei, criza leadership-ului la nivel global şi dispariţia liderului providenţial, transformarea sistemelor politice. Toate acestea sunt teme care au marcat spaţiul public de acum 100 de ani, rămase la fel de actuale şi astăzi.

Adrian Cioroianu prezintă, din anul 2013, emisiunea „5 minute de istorie” la Televiziunea Română.

Adelin Petrişor – jurnalist de război

  • Marti, 4 aprilie, ora 10:00

Adelin Petrişor este unul dintre cei mai titraţi reporteri de război din România, un om recunoscut internaţional pentru reportajele sale exclusive, difuzate chiar în timpul desfăşurării unor evenimente de maximă gravitate şi pericol.

Adelin Petrișor lucrează la Televiziunea Română din 2010. De-a lungul anilor, a acoperit evenimente precum Primăvara Arabă, căderea regimului Gaddafi din Libia, a fost în Coreea de Nord, în aprolie 2012, a transmis din Irak, Afganistan și Siria. În timpul pandemiei de coronavirus, a fost primul jurnalist care a realizat un reportaj în secţiile de terapie intensivă.

Cu o carieră de reporter care acoperă peste douăzeci şi cinci de ani de activitate, în cele mai fiebinţi şi instabile zone de conflict din lume, Adelin Petrişor este fără îndoială un jurnalist tânăr, îndrăgostit de meserie, care a pus mai presus de viaţa personală - asupra căreia păstrează o notabilă discreţie – vocaţia de a fi mereu în primele rânduri.

Jurnalistul de teren, şi, mai ales, cel din zonele de conflict este un combatant aflat mereu în acelaşi pericol ca şi militarii de pe câmpul de luptă. Ceea ce-l diferenţiază pe un jurnalist de un altul este atitudinea, felul în care ajunge la informaţie, cum „speculează” conjunctura pentru ca noi, telespectatorii din lumea întreagă să avem acces rapid şi obiectiv la evenimentele aflate în derulare. Munca sa nu este doar o relatare seacă, ci o sinteză, cunoştinţe ample asupra politicilor regionale, psihologiei colective, tacticilor de război, într-un cuvânt, un complex de condiţionări, nelipsit de elementul surpriză care poate răsturna în orice clipă situaţia.

Abilităţile de comunicare, stăpânirea de sine, curajul, conştiinţa şi performanţa profesională, devoţiunea, camaraderia, analiza justă a situaţiei din teren, diplomaţia, toate acestea conturează profilul unui bun jurnalist căruia Adelin Petrişor i se înscrie fără nicio rezervă”, notează Ileana Ploscaru Panait.

Adelin Petrișor a fost invitat la „Mic dejun cu un campion” în 2019.

Daniela Nane – actriţă, trainer şi coordonator proiecte educaţionale

  • Miercuri, 5 aprilie, ora 10:00

Daniela Nane, invitată la „Mic dejun” în 2019, este una dintre actriţele generaţiei de mijloc a teatrului românesc, care străluceşte în spectacolele în care este distribuită. Actriţă, mamă, o femeie cu ochi de o expresivitate aparte, un bun manager şi trainer pentru şcoala pe care o conduce, Daniela Nane ne-a arătat că frumuseţea se învaţă. Dincolo de datele moştenite, frumuseţea dată de Dumnezeu trebuie dublată de o inteligenţă a minţii şi sufletului, pentru a fi deplină. Fostă Miss România, Daniela Nane a ştiut să depăşească bariera frumuseții fizice.

Despre rolurile Danielei Nane în teatru și în filme, citiți aici.

Preot prof. Wilhelm Dancă – teolog şi filosof

  • Joi, 6 aprilie, ora 10:00

Îmi place să stau de vorbă cu Dumnezeu şi cu oamenii”, mărturisește Wilhelm Dancă, preot al Episcopiei Romano-Catolice din București, membru corespondent al Academiei Române și, din 2017, membru al Academiei de Științe și Arte din Salzburg.

Din 2012, este profesor de teologie fundamentală și decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București. Wilhelm Dancă este un eminent teolog şi filosof, un teoretician exemplar al creştinismului.

Teologia are nevoie de filosofie, pentru că teologia gândește credinţa, iar gândirea în activitatea sa foloseşte concepte şi limbaje filosofice”, explica teologul.

Wilhelm Dancă a fost invitat la „Mic dejun cu un campion” în 2019, cu doar o săptămâna înainte de vizita Papei Francisc în România (31 mai-2 iunie).

 

 

Tatiana Niculescu – scriitoare şi jurnalistă

  • Vineri, 7 aprilie, ora 10:00

Tatiana Niculescu este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. Scriitoarea a fost invitată la „Mic dejun la un campion” în anul 2019. Ceea ce impresionează la Tatiana Niculescu este documentarea meticuloasă, alegerea subiectelor – de cele mai multe ori spinoase sau controversate – ştiinţa construcţiei textului.

Scriitoarea dovedeşte, cu fiecare carte pe care o scoate pe piaţă, că stăpâneşte o reţetă de succes ce se materializează de regulă cu un bestseller epuizat rapid şi cu multe reeditări cerute de public.

Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor‑șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București. Între decembrie 2014 și aprilie 2015, a fost purtătoare de cuvânt a Administrației Klaus Iohannis.

 

 

Răsvan Popescu – scriitor şi jurnalist, scenarist, membru CNA

  • Duminică, 9 aprilie 2023, ora 10.00

„Asta fac eu. Transmit emoţii. Pun oamenii pe gânduri”, a mărturisit Răsvan Popescu, în dialogul cu Daniela Zeca Buzura.

După apariţia a 11 cărţi, mii de articole de presă, numeroase scenarii pentru film şi o importantă activitate de realizator de radio şi televiziune, Răsvan Popescu aduce la „Mic Dejun cu un Campion”, o carte la care ţine foarte mult.

„În torent” este cel mai recent volum publicat, care a primit de curând Premiul de Excelenţă, acordat de Uniunea Scriitorilor şi de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România - filiala Iaşi.

Ediția „Mic dejun cu un campion” cu Răsvan Popescu este al doilea episod din sezonul 17.

<div class="video-container"><iframe width="817" height="460" src="https://www.youtube-nocookie.com/embed/z4zhFLF-Z2w" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe></div>

Logo

 
Istoria fascinantă a Serenissimei, în documentarul „Misterele Veneţiei”, în premieră la TVR 1

În spatele zidurilor unor clădiri emblematice ale Veneţiei s-au scris cele mai întunecate pagini ale istoriei orașului. Totul despre o Veneție ...

Drama istorică „Prinţesa Ja-Myung”, serialul coreean de la TVR 1

Intrigi, confruntări, identităţi ascunse... Din 10 iunie, urmărim povestea captivantă a două surori vitrege care au marcat existenţa Regatului ...

Volumul de antrenament la fiecare ramură de sport s-a dublat faţă de anii '60

De-a lungul deceniilor, oamenii și tehnologia au contribuit la trecerea de la sportul de tip amator sau semi-profesional din anii '60 la sportul ...

Eugen Tomac, negocieri luni cu liderii PNL, USR și PSD

Premierul desemnat, Eugen Tomac, începe de luni o serie de negocieri intense cu formațiunile politice parlamentare, scopul principal fiind ...

Bilet de ieșire din comunism”. Interviu cu jurnalistul Petre Mihai Băcanu, duminică, 7 iunie, ora 17:00, la TVR Cultural

Duminică, 7 iunie, de la ora 17:00, la TVR Cultural, la Omul și timpul, jurnalistul Rafael Udriște îl are invitat pe cunoscutul om de presă Petre ...

Între etichete și dialog: Dan Dungaciu, invitat la „Info Etnic”, într-o ediție dedicată reconcilierii sociale

Duminică, de la ora 11:00, la TVR INFO, Boris Velimirovici propune o dezbatere despre diviziunile din societatea românească, prejudecăți, ...

TVR Cultural aduce Bucharest Design Festival pe micile ecrane: patru ediții speciale dedicate creativității contemporane

Din 7 iunie, în fiecare duminică, de la ora 18:30, TVR Cultural difuzează o serie de emisiuni prezentate de Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel, ...

„Sunt singurul copil din lume care face artă din piese LEGO”. Albert Oprea, „Brilliantul” săptămânii, la TVR INFO

Micul artist care a uimit România, copilul care creează emoţii din mii de piese este invitatul realizatoarei Loredana Negrilă la o nouă ediţie a ...

”A doua emigrare” – numai la TVR Internațional

Despre artă, vise și proiecte dedicate românilor din diaspora, într-un nou episod al emisiunii ”A doua emigrare” – numai la TVR Internațional.

Din subteranul istoriei, la lumina turismului: Renașterea din Banatul Montan, în documentarul „Anina şi Ciudanovița. După 20 de ani”, la „Dosar România”

Cum au trecut Anina și Ciudanovița de la uraniu și huilă, la cel mai curat aer din România. Istoria dramatică a localităţilor din județul ...

„Comorile neamului” – îndrăgite voci ale folclorului românesc, într-un concert ce onorează valorile strămoşeşti, la TVR 1

Tradiția, portul popular și cântecul autentic românesc se întâlnesc într-un spectacol de excepție: „Comorile neamului”, un concert de muzică ...

Vara amintirilor: Voie bună cu Stela Popescu, la TVR 2

Sub genericul „TVR 70”, la TVR 2 ne bucurăm să o revedem pe iubita actriţă Stela Popescu în scenete şi cuplete celebre realizate în anii '80. ...

Final de sezon „Ediţie limitată”, cu un interviu esențial. Sâmbătă, la TVR Cultural

Una dintre cele mai sclipitoare şi analitice minți ale României, publicistul, profesorul și doctorul în filosofie Mihnea Măruţă este invitatul ...

Eugen Tomac, desemnat prim-ministru

Președintele României l-a desemnat oficial pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, deschizând astfel calea procedurilor constituționale ...

Gândirea pozitivă nu este suficientă în pregătirea mentală pentru sportul de performanță

Atunci când se discută despre performanța în sport, probabil primul sfat oferit este acela de a gândi pozitiv.