loader
Foto

RB Leipzig - Universitatea Craiova, scor 3-1

CS Universitatea Craiova a jucat joi, 9 august, de la ora 19.30, cu RB Leipzig, în turul III preliminar al Europa League. Partida s-a jucat în Germania. Returul va avea loc peste o săptămână, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova.

 

„În urma cu aproape 35 de ani, Craiova reuşea să elimine FC Kaiserslautern şi să atingă semifinalele Cupei UEFA. Acum, suntem departe de semifinale, dar de ce să nu ne gândim că de aici ar putea reîncepe o nouă aventură, o nouă poveste a oltenilor în Europa? Cred că este o dublă decisivă în ceea ce priveşte menţinerea lui Devis Mangia pe banca „Universităţii””, a declarat Marian Olaianos, jurnalistul TVR care a comentat partida.

Oltenii nu au participat în primele două tururi preliminare, după ce au câştigat Cupa României în faţa celor de la FC Hermannstadt.

RB Leipzig este unul dintre cei mai puternici adversari pe care craiovenii îl puteau întâlni în preliminariile Europa League. Leipzig are un lot cotat la peste 200 de milioane de euro, conform site-ului transfermarkt.de. Adversarii Craiovei au terminat sezonul trecut pe poziţia a şasea.

FILM.TVR.RO

Logo

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

Dirijorul Paavo Järvi, câștigător al Premiului Grammy, la „Podcasturile TVR#Enescu”, în 27 aprilie, la TVR Cultural

Sâmbătă, 27 martie, de la ora 13.00, TVR Cultural îi invită pe telespectatori la „Podcasturile TVR#Enescu”. Invitatul Valentinei Băințan este ...