loader
Foto

Legături istorice și parteneriat european: România, Franța, Germania

RECOMANDARI  TVR1 

Cu existență îndelungată, relațiile dintre România și Franța și, respectiv, dintre România și Germania sunt dinamice și solide. În ediţia de sâmbătă, 31 mai, emisiunea „Ora Regelui” marchează legăturile istorice ale României cu cele două ţări. De la ora 13.00, la TVR 1.

 

Ora Regelui

În contextul național și european care a dus la rapida transformare a Principatelor Române și, ulterior, a Regatului României, românii au urmat două căi principale: modelul francez și cel german. Franța și Germania, cei doi poli de putere economică, militară și culturală ai continentului nostru, sunt țările care au marcat modernizarea României, modelându-ne, în mod hotărâtor, istoria și devenirea europeană.

(w882) Ora Regelu

Relațiile diplomatice de lungă durată dintre România și Republica Franceză și, respectiv, dintre România și Republica Federală Germania au fost sărbătorite la Castelul Peleș. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală, Principele Consort au găzduit, în Holul de Onoare al Castelului, o seară dedicată stabilirii acestor legături diplomatice care au fost inițiate în anul 1880, în timpul domniei Regelui Carol I.

Suveranul Carol I, rege de origine germană, înrudit cu Napoleon al III-lea, împăratul Franței, a determinat, în evoluția României moderne, o perioadă de avânt și de progres pe care o numim Epoca lui Carol I.

(w882) Ora Regelu

„Alianţa dintre cele trei națiuni ale noastre rămâne puternică, iar aceasta este reafirmată în fiecare zi”, a spus Majestatea Sa Margareta. „Întâlnirea noastră este un omagiu adus Republicii Franceze şi Republicii Federale Germania, în special cetățenilor francezi şi germani care locuiesc în țara noastră. Este, de asemenea, un omagiu adus numeroşilor români din România şi din Republica Moldova care trăiesc, în prezent, în Franţa şi în Germania.”

(w882) Ora Regelu

„Germanii din România sunt, literalmente, edificatori de punți. Și nu sunt singurii în acest sens. Suntem recunoscători pentru faptul că există astăzi și o comunitate românească puternică în Germania. În jur de un million de români trăiesc și muncesc în Germania, sunt bine integrați și întăresc, pe zi ce trece, prietenia dintre popoarele noastre”, a fost replica Excelenței Sale Peer Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germania la București.

(w882) Ora Regelu

„Prietenia atât de puternică și de specială dintre țările noastre, țări latine, aflate la cele două margini ale Europei, vine de foarte departe în timp (...). Acestei amintiri îi suntem moștenitori, ea este cea care dă sens acțiunii noastre, ea este cea care ne cere să ne ridicăm la înălțimea bărbaților și femeilor, știuți sau neștiuți, care au legat firele prieteniei noastre”, a comentat și Ambasadorul Republicii Franceze la București, Excelența Sa Nicolas Warnery. „Aliați în NATO, parteneri privilegiați în cadrul Uniunii Europene, cele două țări ale noastre întrețin și o relație bilaterală excepțională, în toate domeniile prevăzute în parteneriatul nostru strategic (...) Construim cu toții, împreună, zi după zi, Uniunea Europeană de azi și de mâine, prin multiple negocieri care se desfășoară la Bruxelles”, a subliniat Excelența Sa domnul Warnery rolul diplomației din zilele noastre.

(w882) Ora Regelu

În aceleași circumstanțe aniversare, marcând relațiile tradiționale dintre România și Franța, la Palatul Regal din București a fost organizată o seara dedicată centenarului Institutului Francez, instituție inaugurată în 1924.

(w882) Ora Regelu

Majestatea Sa a semnat, împreună cu Principele Radu, în Cartea de Onoare a Institutului Francez, la un secol distanță de la semnăturile suveranilor României Mari, Regele Ferdinand și Regina Maria. Sărbătorirea centenarului Institutului Francez din România marchează nu numai o veche și solidă prietenie, ci și manifestările unei puternice și active comunități francofone în țara noastră. Această aniversare celebrează 100 de ani de cooperare culturală, artistică, educațională, științifică, academică și umană.

(w882) Ora Regelu

Printr-un susținut și exemplar gest de diplomație culturală de extracție privată, Asociaţia germano-română Atheneum din Düsseldorf a reușit să pună în valoare legăturile istorice dintre Germania și România.

(w882) Ora Regelu

Asociaţia a fost fondată în anul 2010 și s-a făcut remarcată prin promovarea istoriei, artei, tradițiilor și patrimoniului nostru cultural și, implicit, a valorilor și principiilor Coroanei Române. Asociația Atheneum a fost onorată prin atribuirea Crucii Casei Regale a României „pentru întreaga sa activitate prodigioasă pentru promovarea legăturilor culturale dintre România și Germania".

(w882) Ora Regelu

Având o existență îndelungată, relațiile dintre România și Franța și, respectiv, dintre România și Germania sunt dinamice și solide. Aceste legături istorice se înscriu în contextul de apropiere strategică dintre Franța, Germania și România, țări partenere în cadrul NATO și al Uniunii Europene.

„Ora Regelui” se vede la TVR 1 sâmbătă, 31 mai 2025, începând cu ora 13.00, iar la TVR Internațional, în aceeaşi zi, de la ora 15.00. TVR Moldova difuzează ediţia joi, 5 iunie 2025, ora 16.00.

Editor de imagine: Nicolaie Cernat

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Sandrino Gavriloaia

foto: romaniaregala.ro

Logo

 
În culisele „Drag de România mea!”: „Poetul cu pălărie”, Narcis Avădănei

Fiecare ediție „Drag de România mea!” presupune o muncă amplă de concepție, documentare și realizare pentru întreaga echipă a emisiunii TVR 2. ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

„Mic dejun cu un campion” revine cu sezonul 25. Actorul Marcel Iureș, primul invitat al Danielei Zeca-Buzura

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.00, Daniela Zeca-Buzura îi invită pe telespectatori la „Mic dejun cu un campion”. Ajunsă la sezonul 25 și ...

„Convorbiri spirituale”: Tinerii și Biserica în lumea care nu mai ascultă, la TVR Cultural

În prima ediție a noului sezon „Convorbiri spirituale”, marți, 15 septembrie, de la ora 19.00 (cu reluare duminica, de la ora 8.30), realizatorul ...

„Nu experimentează oricine chestia asta, dar nici nu-i doresc nimănui.” Medicul Eduart Bălaşa deschide sezonul „Garantat 100%”

Despre viaţa într-un sat brăilean a unui medic ieşit de pe băncile facultăţii, despre oameni şi poveştile lor, strânse într-un volum de ...

Dificultățile economice și protestele din sectorul agricol românesc

Protestele organizate marți în Capitală de fermieri și crescători de animale din întreaga țară reflectă o criză profundă în sectorul agricol ...

TVR 2 lansează „E mai simplu decât pare?”, o emisiune ce explică lucruri complexe pe înţelesul tuturor

Unele subiecte sunt importante pentru viața de zi cu zi, dar nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. TVR 2 propune tinerilor, din 16 septembrie, o ...

„Drag de România mea!”, la al nouălea an de existență. Paul Surugiu-Fuego dă startul sezonului 17 la TVR 2

Un nou sezon „Drag de România mea!” începe sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20.00 (în reluare duminică, de la ora 15.00). Paul Surugiu-Fuego ...

În fiecare seară la TVR2, la ora 18:45, "E vremea ta!" să afli cele mai importante informaţii despre planeta noastră!

„România Diversă”: Tradiții care ne apropie | VIDEO

Toamna, o dată cu reîntoarcerea la cotidian, TVR Iași marchează un nou capitol în cadrul emisiunii „România Diversă”, o inițiativă lăudabilă ce ...

„Doi catâri pentru măicuța Sara”, un western cu umor și răsturnări de situație, la Telecinemateca

Cine este, de fapt, „măicuța Sara”? Aflăm miercuri seară, când Clint Eastwood pornește într-o aventură plină de surprize alături de Shirley ...

O imersiune în aria capitalei algeriene îmbină sacrul și profanul într-o manieră fascinantă parcurgând un itinerar de la cele mai importante ...

Situație critică în sistemul medical

Avertismentele recente privind starea sistemului sanitar din România indică iminența unui blocaj financiar major, cu posibile consecințe severe ...

Factorii de control direct în performanța sportivă

În sportul de performanță, fie că este vorba despre discipline individuale sau de echipă, distincția dintre elementele controlabile și cele ...

Documentar în premieră la TVR 1: „Aurel Decei – un nedreptăţit şi un învingător al istoriei”

„Personalitate excepțională, Aurel Decei și-a asumat cu abnegaţie și serenitate liniile de forță ale unui destin aparte”, spune realizatorul Radu ...