loader
Foto

Galerie foto

Lari Giorgescu: "Libertatea e o formă de destin"

RECOMANDARI  TVR2 

Sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 10:00, "Mic Dejun cu un Campion" ne-a propus o ediţie eveniment care a adus în lumina reflectoarelor un actor pe care îl cunoaştem demult, deşi e tânăr, căci a fost un colaborator statornic al vechiului canal cultural al TVR.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

L-am văzut în multe spectacole, i-am urmărit traiectoria, ne-am bucurat de întâlnirile providenţiale pe care le-a avut cu oameni care l-au propulsat în carieră. Şi, cum de atâtea ori, viaţa este absolut surprinzătoare, Lari Giorgescu era cât pe ce să ne scape printre degete. Nouă, împătimiţilor de teatru, de spectacole bune, de actori promiţători. Pentru că, Lari a fost elev la Colegiul National Economic "Gh. Chiţu" din Craiova, la secţia finanţe-contabilitate şi era să devină nici mai mult, nici mai puţin, contabil sau economist. Nu credem că s-ar fi simţit bine în cuşca unui birou, făcând bilanţuri contabile. Corecte, ce-i drept dar absolut plictisitoare şi lipsite de satisfacţie pentru aspiraţiile unui tânăr atât de dinamic şi dăruit. Era şi este, pasionat de mişcare, de acrobaţie şi spectacole de circ, aptitudine ce l-a ajutat enorm în viitoarea carieră. Încă din liceu juca fotbal – Lari e membru al clubului sportiv F.C. Universitatea Craiova -, activa în câteva trupe locale, colabora cu posturi de televiziuni din oraş, era prezent constant la spectacolele naţionalului craiovean, îl admira pe Silviu Purcărete şi conceptul lui de teatru – a avut ocazia să vadă "A douăsprezecea noapte" -, şi... visa. Fire activă şi creativă, Lari îşi dorea să fie actor deşi, poate că nu ştia pe atunci exact ce însemna asta.

(w882) TVR

Precaut, s-a înscris şi la Facultatea de Ingineria Mediului din Craiova unde a fost acceptat dar s-a gândit să dea o şansă şi vocii interioare care îl îndruma pe alt drum, cu totul diferit. Aşa că, a venit la Bucureşti, hotărât să încerce să intre la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, la secția Actorie. Dintr-o singură încercare. S-a prezentat şi, de atunci, viaţa sa a fost dedicată exclusiv scenei. A absolvit în 2008, la clasa prof. univ. Adriana Popovici.

Joacă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti chiar de la absolvirea facultăţii. La 23 de ani făcea parte déjà din prestigioasa trupă a teatrului. Carismatic, talentat şi harnic mărturisea la un moment dat că a ajuns să joace un rol în peste 230 de reprezentaţii ale aceluiaşi spectacol, ceea ce pentru un actor tânăr este o mare şansă.

În prezent colaborează şi cu alte teatre din Bucureşti, este pe afişul stagiunilor cu mai multe spectacole, a fost solicitat şi a apărut şi în câteva filme (’’Down the rabbit hole’’ şi ’’La perete’’, ambele în 2008, ca se le amintim doar pe acestea).

(w882) TVR

La cei 38 de ani, Lari Giorgescu a jucat roluri importante, a colaborat cu unii dintre cei mai emblematici regizori şi colegi de scenă. Este un actor complet şi plin de har care emoţionează prin abordările rolurilor ce i se propun. Joacă doar dacă este convins că partitura i se potriveşte şi se implică total în înţelegerea rolului ce i se propune. Nu se dă în lături din a experimenta modalităţi noi de interpretare, expresie şi mişcare scenică.

De altfel, aşa a descoperit teatrul – dans – alături de Gigi Căciuleanu. La centenarul lui Miriam Răducanu a jucat în spectacolul "Poezia visului", adaptare după versurile lui Emil Botta, în regia celebrei coregrafe şi dansatoare. Un omagiu pentru cei doi corifei ai coregrafiei, poeziei şi teatrului românesc. Reprezentaţii cu acest spectacol special au loc încă la UnTeatru, în Bucureşti. "Este o cercetare a sensurilor poeziei şi a felului în care poezia se poate transforma în corpul unui actor, cum poate deveni o necesitate. Recunosc, nu înţelegeam pe deplin unele profunzimi ale textelor sau ce se întâmpla în sufletul ei când lucram împreună şi ea vizualiza totul prin mişcare, crea un context. Miriam Răducanu a fost pentru mine un Maestru care m-a învăţat cum să-mi mânuiesc corpul cu sens. Era o enciclopedie de cultură. Ceea ce m-a contaminat şi pe mine. Mi-am însuşit pe deplin rolul abia după ce Miriam Răducanu a încetat să mai repete cu mine. Mi-a dat libertatea de a deveni autonom şi creativ", recunoaşte Lari Giorgescu.

(w882) TVR

Mulţi dintre cei care îl cunosc, care au văzut spectacolele în care a jucat sau încă joacă, au impresia că Lari Giorgescu este un bun dansator. Nimic mai fals. "Nu am şcoală de dansator dar, am fost pe lângă nişte oameni cărora le place mişcarea. Au ca profesie coregrafia. Aşa ca Miriam Răducanu sau Gigi Căciuleanu. Lui Gigi îi datorez intrarea mea la Naţional. Lucrul cu el a fost o iniţiere providenţială. Ştia să imprime un ritm susţinut. Nu pierdeam niciun minut. Ca la armată. Disciplină şi dedicare fără rezerve. Eu sunt actor. Şi asta înseamnă atât de mult. Mă las vrăjit de fiecare rol şi mă implic total. Sunt şi foarte curios. Nu mă feresc de întrebări şi mă simt liber şi fericit când sunt pe scenă. Deşi, şi libertatea, şi fericirea sunt nişte noţiuni atât de vaste".

Iată şi câteva roluri în care a strălucit: Arlecchino în Commedia de’ll arte TangaProject, proiect susținut de DramAcum; Feste Bufonul în ’’A douăsprezecea noapte’’ de William Shakespeare; Nikolai Ivanovici Trilețki în ’’Platonov’’ de Anton Pavlovici Cehov; Chiriac în ’’O noapte furtunoasă’’ de Ion Luca Caragiale; spectacolul ’’OuiBaDa’’ de Gigi Căciuleanu, Teatrul de Comedie; ’’L-V 8:16’’ adaptare după ’’Cred că nu m-aţi înţeles bine” de Rodrigo Garcia & texte de Ioana Păun; ’’Leonce și Lena", în regia lui Horațiu Mălăele.

(w882) TVR

Lari Giorgescu vă invită la teatru. Nu ezitaţi să vă rezervaţi bilete la spectacolele în care joacă. Din timp, căci succesul înseamnă că veţi găsi cu dificultate locuri. Până atunci, urmăriţi emisiunea Mic Dejun cu un Campion. Sâmbătă dimineaţă de la ora 10:00 la TVR2 când aveţi întâlnire cu Daniela Zeca Buzura şi un minunat om de teatru ce a depăşit demult etapa de tânără speranţă şi care este astăzi un actor consacrat şi plin de surprize.

*** Emisiunea poate fi urmărită la TVR2, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, de la ora 10:00 (reluare luni, 25 noiembrie 2024, ora 13:30); la TVRInternaţional, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, de la ora 10:00; la TVRCultural, duminică, 24 noiembrie 2024, ora 10:00 şi la TVR+.

Un articol de Ileana Ploscaru Panait

Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...