Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Vitalie Zâgrea (Cernăuți): Cei de Acasă nu vor să ne audă

TVRi | Miercuri, 01 Iulie 2020
”Plâng inimile-n noi și sufletele noastre se usucă atunci când cei de Acasă nu vor să ne audă.”

S-a născut în Ținutul Herța din Bucovina rămasă peste graniță. De mic visa să fie jurnalist. La radio, în mod special, asta pentru că încă din copilărie se trezea în fiecare dimineață cu programele Radio România Actualități și seara se încheia tot cu emisiunile românești care nu se sfiau să intre în casele fiecărui român din Regiunea Cernăuți!

„M-am născut într-o familie de țărani români, oameni simpli. Școala primară am făcut-o în satul natal, iar școala medie în localitatea Buda Mare. În anul 1991 când în satul Molnița (la doar 3 kilometri de târgul Herței) s-a deschis primul liceu umanitar cu predarea în limba română am decis să-mi continui studiile acolo. Apoi am devenit student la Facultatea de Litere a Universității din Cernăuți. Chiar în perioada de studenție colaboram cu redacția săptămânalului Gazeta de Herța, avându-l redactor-șef pe fostul meu profesor de română, scriitorul Simion Gociu, o personalitate marcantă în ținutul Herța și Nordul Bucovinei. Am decis să mă angajez la acest ziar românesc întrucât starea financiară de acasă nu era una bună, mai ales după decesul tatălui meu, când eram student în anul patru de facultate. Mama abia reușea să facă față de una singură pentru a mă întreține la școală, pe mine cel mai mic dintre frați. Frații mai mari erau deja la casele lor.”

(w640)

În ultimul an de facultate a fost obligat să facă o alegere destul de dureroasă în viața lui profesională. A fost pus să opteze între funcția de redactor la Radio Ucraina Internațional și colaborarea cu Gazeta de Herța.

„Credeam că voi putea să colaborez în continuare la publicația românească, dar mi s-a interzis. Așa erau vremurile pe atunci... Așa că din 1997 și până în prezent am rămas devotat redacției emisiuni în limba română de la Radio Ucraina Internațional. Am fost vreo opt ani redactor, apoi redactor superior, redactor-șef adjunct şi iată, din 2006 sunt redactor-şef al redacţiei emisiuni în limba română de la Radio Ucraina Internaţional. Nici nu-mi vine să cred că au trecut atâția ani. Am îndrăgit foarte mult profesia de jurnalist. A fost visul meu din copilărie. Când eram mici, ne trezeam dimineața cu Radio România Actualități în casă și seara când ne culcam tot radioul românesc îl ascultam. Probabil și acest fapt m-a determinat să-mi aleg o asemenea profesie.”

(w640)

Alături de câțiva colegi pasionați de radio a lansat un post de radio online care emite 24 de ore din 24, doar în limba română.

„Mă bucur că astăzi alături de Radio Ucraina Internațional, care emite două ore pe zi în limba română, avem și Radio Cernăuți, care a reușit să ajungă în casele și în inimile românilor de pretutindeni și care poate fi ascultat non-stop. Pe lângă această frumoasă pasiune – radioul, mai sunt și președinte al Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți. Sunt redactor-șef al revistei „Prichindeii din Cernăuți”. Recent, am semnat și un acord de colaborare cu TVR MOLDOVA.”

(w640)

Este căsătorit cu Marilena, profesoară de Limba și literatura română și au împreună două fetițe Daniela - Emilia (12 ani) și Iustina (7 ani). Amândouă urmează școala în limba română, la Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun” Cernăuți. Încearcă să le transmită fetelor sale ceva din „zestrea” primită de la părinții săi.

„Cea mai de preț comoară pe care am primit-o de la părinții mei o reprezintă limba română și dragostea de neam. Întorcându-mă cu gândul în copilărie, totul îmi este tare drag. Chiar și atunci când plecam cu mama la câmp, la kolhoz, adică, așteptam cu nerăbdare ora prânzului, când ne adunam cu toți la umbra unui copac bătrân și scoteam din traistă mâncarea. Nu erau bucate alese (ouă fierte, roșii, castraveți, brânză, ceapă), dar pentru noi erau cele mai gustoase. Nu pot să uit acele momente frumoase! Oamenii erau uniți, prietenoși, se ajutau la nevoie! Acum, din păcate, timpurile s-au schimbat. Nu mai găsim în oamenii noștri bunătatea și omenia de atunci. Toate clipele mele dragi sunt legate de părinți și de sfaturile pe care ei mi le-au dat. Dacă nu erau ei cei care să-mi susțină ideea de a continua studiile la Catedra de Filologie română și clasică a Universității din Cernăuți, cred că nu reușeam să ajung astăzi unde sunt. Deși, la un moment dat, tatăl meu a dorit să mă facă... muzicant. M-a și înscris la școala de muzică din satul Horbova! Dar nu a fost pentru mine. La scurt timp am plecat de la școala aceea de muzică, dedicându-mă studiului limbii și culturii române. L-am avut alături pe scriitorul Simion Gociu, care m-a ajutat foarte mult și căruia îi sunt mereu recunoscător. Domnia sa locuiește acum în București, cu fiul său Iulian, dar știu că tânjește foarte mult după locurile sale natale!

Și ar mai ceva ce am primit de la părinții mei și încerc să le transmit fetelor mele: dragostea pentru portul popular. Dacă eu am în garderoba mea un costum popular pe care-l îmbrac de sărbători, la Parada portului popular din Cernăuți, Sărbătoarea Mărțișorului sau la unele festivaluri de folclor, soția are vreo șase cămăși naționale și catrințe pe care le-a primit în dar de la regretata ei bunică înainte să plece în… Lumea fără de dor.

La fel și fiicele noastre au mai multe costume populare la care țin foarte mult și abia așteaptă momentul când trebuie să le îmbrace, de obicei la școală când sunt anumite manifestări culturale sau la biserică în zilele de Paște sau la Hram în sat. De asemenea, în serile de Crăciun s-au mai păstrat frumoasele obiceiuri de a umbla cu colindatul, cu sorcova… și atunci fără costum popular nu poți ieși din casă.”

(w640)

(w640)

Trăiește în Bucovina de Nord. Dincolo de granița României de azi. Este român din familie de români. Dragostea de Patria istorică nu a fost niciodată un secret.

„România ocupă un loc important în viața mea. Este Patria limbii române, limbă pe care au vorbit-o părinții, buneii și străbuneii mei și pe care o vorbesc și eu, dar și copiii mei. Nu poți să iubești limba maternă, dacă nu iubești și patria ei. Întotdeauna mi-am dorit să cunosc România, să-i descopăr frumusețile ei. În luna februarie, anul 2020, am fost împreună cu familia în județul Neamț. Am vizitat locurile memorabile de pe acele meleaguri pitorești. Și împreună cu soția le-am promis fiicelor că în fiecare lună vom merge în România și vom vizita alte județe și locuri frumoase până când vom cunoaște întreaga țară. Este visul nostru să descoperim România cu ochii noștri și să o iubim cu inima și sufletul. Dar, iată că această pandemie ne-a dat peste cap planurile, însă sperăm să revenim la normalitate și la călătoriile noastre prin țară. De fiecare dată când realizăm o emisiune la radio, ne gândim în primul rând la ascultătorii noştri, pentru că emisiunile sunt realizate pentru vorbitorii de limbă română, din Ucraina, dar și din România, Basarabia istorică și din lumea largă.”

La școala unde învață fetele sale a inițiat un traseu spiritual de vizitat România numit „Pe urmele lui Eminescu”. Până acum au ajuns cu elevii la Iași, Putna și la Sucevița! Cu toate acestea nu a fost niciodată ușor să știi că la mai puțin de 40 de kilometri este țara strămoșilor tăi în care poți intra doar cu pașaport...

„Este o bucurie și o mândrie să fii român. Păcat doar că nu toți simt acest lucru și uneori ne lăsăm foarte ușor luați de vânturile care se abat asupra noastră și a limbii române. Dacă am fi mai uniți, ne-ar fi mai ușor să trecem peste aceste furtuni. Dacă am fi auziți în România, suferințele noastre nu ar fi atât de mari. Dar, din păcate, suntem în minoritate. Uneori avem impresia că strigătul nostru de disperare în care cerem ajutor pentru a salva împreună limba română și școala românească din Ucraina nu este auzit de nimeni. Atunci ne pierdem curajul și noi! În aceste condiții cei care vor cu desăvârșire să șteargă urmele noastre pe acest pământ bucovinean ar putea reuși curând! Plâng inimile-n noi și sufletele noastre se usucă, dar ce putem să facem de unii singuri, când nici cei de Acasă nu ne înțeleg și nici nu vor să ne audă? Nu cerem nimic imposibil din partea României! Am vrea doar să nu uite de noi, să nu ne lase singuri în aceste lupte grele pentru limba română, credința străbună și tradițiile populare. La nivel de state, ar fi bine dacă România le-ar solicita colegilor de la Kiev să respecte drepturile minorităților naționale în Ucraina așa cum România oferă ucrainenilor din țară toate drepturile și tot sprijinul! Poate în asemenea situație vom fi și noi iubiți la noi acasă de populația majoritară din Ucraina...

În vremurile grele pe care le trăim cu toții, parcă mai greu este să fii român și să trăiești dincolo de granița Țării Mamă. Mulți tineri își caută rostul în lumea largă și cam uită de moștenirea strămoșească. Pentru ei și în mod special pentru tinerii români din Ucraina, Vitalie Zâgrea, jurnalist din Cernăuți are un mesaj:

„Să-și iubească limba, portul și credința. Sunt pilonii de bază pe care se ţine o națiune. Să nu le fie rușine să vorbească în limba română, să nu le fie rușine să cânte în limba părinților, să se roage în limba noastră maternă. Cea mai frumoasă limbă este limba mamei. Pentru noi românii – este limba română, pentru ucraineni – este limba ucraineană. Să ne iubim limba, să ne iubim neamul și să nu uităm de strămoșii noştri. Aceste sfinte comori le-am moștenit de la părinți și bunei și am vrea ca și copiii noştri să le moștenească de la noi. Să nu credeți că întâmplător luptăm atât de mult pentru limbă, școală și credință. Dacă le vom pierde, ne vom pierde și noi ca popor, ca națiune.”

(w640)

Interviu realizat de Aura Dobre

TVR +
Canalul TVR YouTube