loader
Foto

"Afacerea diamantelor", la TVR 2

Miercuri, 15 iunie, de la ora 20.10, nu pierdeţi "Afacerea diamantelor", un film excelent realizat de Dan Cohen după propriul scenariu, scris în baza tradiţiei îndelungate a familiei sale în vânzarea de diamante.

 

AFACEREA DIAMANTELOR (DIAMOND MEN – SUA, 2000)
Regia: Dan Cohen
Cu: Robert Forster, Donnie Wahlberg, Bess Armstrong

Dramă. De 30 de ani, comis-voiajorul Eddie Miller călătoreşte în lungul şi-n latul Pennsylvaniei, cu valijoara plină de diamante şi alte bijuterii, pe care le vinde clienţilor săi obişnuiţi. Într-o zi, e anunţat că va fi scos la pensie şi că ultima lui misiune va fi să-l „şcolească” pe înlocuitorul lui, un tinerel obraznic pe nume Bobby. Cei doi pornesc la drum şi, după o lungă serie de peripeţii, ajung să se respecte reciproc şi chiar să se împrietenească.

(w882)

Este filmul în care, pentru prima dată, Dan Cohen semnează atât scenariul, cât şi regia unei producţii cinematografice. Aşa cum chiar el declara, povestea i-a fost inspirată de familia sa, care de trei generaţii s-a ocupat cu afacerea descrisă în film. Cohen îşi aminteşte că, atunci când era copil, el nu ştia cu ce se ocupă tatăl lui, iar când a mers la şcoală, i s-a spus că tatăl lui este director de vânzări. De-abia după ce a trecut de adolescenţă, Dan Cohen  a înţeles exact cu ce se ocupase străbunicul, bunicul şi tatăl lui. Motivul pentru această secretomanie era tocmai faptul că aceşti oameni cărau tot timpul, singuri, prin toată ţara, câte o valijoară plină cu diamante de vândut. Este evident că toate detaliile din film legate de diamante şi de vânzarea lor sunt obţinute de regizor „la prima mână” - direct de la tatăl şi bunicul său.

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre ne-a dat întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.