loader
Foto

Galerie foto

Karma sau boală? – Dr. House, episod 5, seria VI

Un bogat businessman vine cu fiul său, care suferă de dureri inexplicabile de stomac, la Princeton Plainsboro şi insistă cu tărie ca Dr. House să se ocupe de caz. Luni, ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+

 

La Princeton-Plainsboro este internat un adolescent care acuză dureri abdominale extrem de puternice. Puştiul este unicul fiu al unui om de afaceri foarte bogat, care crede cu toată tăria că boala copilului său reprezintă o pedeapsă karmică personală. El crede că toate problemele familiei sale au crescut în acelaşi timp cu averea sa. Pe măsură ce situaţia sa financiară a prosperat, ajungând miliardar, cea personală a mers din rău în mai rău. Mai întâi şi-a pierdut soţia, iar acum, în pragul încheierii unui nou contract fabulos, singurul său copil este la un pas de moarte.

(w882)

El insistă ca House şi nu Foreman să se ocupe de copilul său, chiar dacă House nu şi-a recăpătat încă licenţa de a practica. Cuddy acceptă ca Foreman să fie medicul oficial, dar House să fie cel care ia deciziile legate de diagnostic.

Când multimiliardarul află de la House că fiul său mai are doar o zi de trăit, îşi cheamă avocaţii şi ia măsuri drastice, care îl transformă în falimentar. Va reuşi el oare, astfel, să întoarcă voia sorţii şi să îşi salveze copilul?

Între timp, Foreman trebuie să prezinte un raport asupra morţii dictatorului Dibala, de care Chase nu este străin. Împreună încearcă să găsească o explicaţie plauzibilă pentru a muşamaliza întreaga afacere, dar fără succes. Norocul lor este că House se află prin preajmă cu o soluţie salvatoare.

(w882)

Serialul cu peste 40 de premii internaţionale, printre care 2 Globuri de Aur, este difuzat în această vară la TVR 1 (cel de-al şaselea sezon).

Internat într-un sanatoriu din cauza halucinaţiilor provocate de Vicodin, House e la un pas să-şi piardă dreptul de a profesa. Salvat în cele din urmă de propria-i raţiune, el se va întoarce la spital şi la celebrele lui diagnostice. Dar asta nu înseamnă că relaţiile cu pacienţii şi colegii sunt mai puţin dificile, în special cea cu directoarea spitalului, Lisa Cuddy.

Gregory House ar fi cu siguranţă cel mai teribil coşmar al oricărui pacient, dacă nu ar fi posesorul unui intelect aparent infailibil, după cum el însuşi mărturiseşte: “I’m almost always eventually right...”.

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

Dirijorul Paavo Järvi, câștigător al Premiului Grammy, la „Podcasturile TVR#Enescu”, în 27 aprilie, la TVR Cultural

Sâmbătă, 27 martie, de la ora 13.00, TVR Cultural îi invită pe telespectatori la „Podcasturile TVR#Enescu”. Invitatul Valentinei Băințan este ...