loader

Jurnal de carantină din vestul Australiei (partea a II-a)

RECOMANDARI  TVRI 

„Fiul meu face față situației actuale cu brio. Nu cred că pentru această generație statul în casă este o problemă”, povestește Dana Florea despre viața sa și a familiei sale, în autoizolare, în Australia.

 

„Criza COVID-19 a pus totul în perspectivă. Cu toții ne-am oprit din ritmul nebun și am început să reanalizăm și să ne recalibrăm afacerile și viețile personale.

Vestul Australiei s-a autoizolat de restul țării pentru a diminua numărul infectărilor. 50% dintre infectări sunt cauzate de navele de croazieră și încă 25% de cei veniți din străinătate. Australia este colacul de salvare al multor armatori și operatori maritimi ale căror nave rătăcesc în Oceanul Pacific. Vasele de croazieră cu 2.000-3.000 de suflete la bord au devenit focare de COVID-19 și, în momentul apariției primelor semne, caută ajutor aici. Autoritățile au o sarcină foarte dificilă, de a asista cetățenii altor țări, fără a copleși sistemul nostru medical.

Soluțiile de carantinare au venit în pași. Inițial, au fost anulate concertele, târgurile și toate manifestările care adunau peste 500 persoane. Ulterior, a fost redus numărul participanților. Pe măsură ce numărul cazurilor creștea, aveam un nou anunț din partea prim-ministrului, cu noi limitări. Primele limitări au apărut în cazul restaurantelor și al cafenelelor (4 mp/persoană), pentru ca în final să fie închise toate afacerile care implicau un număr mare de persoane. Acestea încă își pot desfășura activitatea cu ușile închise, ca take away.

De asemenea, afaceri care necesitau contactul fizic cu clienții (saloanele de cosmetică, unghii false, tatuaje) au fost închise, cu excepția frizeriilor și a saloanelor de coafură, cărora li s-a limitat activitatea la 30 min/client. Această măsură a stârnit controverse în cazul saloanelor de coafură, pentru că nici măcar unul nu își putea termina lucrul cu un client în doar 30 de minute.

Cu toate aceste limitări, un număr mare de australieni au încălcat regula păstrării distanței sociale de 2 m  în spațiul public (pe plaje), fapt ce a condus la aplicarea unui alt val de restricții. Plajele sunt acum patrulate de poliție.

Persoanele venite din străinătate sunt verificate dacă se autoizolează. Operatorii de telefonie mobilă au fost solicitați să ofere detalii despre locul în care se află cei ce trebuie legal să se autoizoleze, pentru a depista dacă cineva a încălcat regula. Ultimul val de sosiri în Vest a fost acompaniat de măsura carantinei obligatorii într-un hotel ales de autorități.

Magazinele rămân în continuare deschise, dar întâlnirile sunt limitate la doar două persoane, cu păstrarea distanței de 2 metri. Măștile nu sunt încă recomandate (deși unii medici îndeamnă la folosirea lor). Supermarket-urile au fost luate cu asalt, mai ales pentru anumite produse de igienă personală, „vedeta” fiind  hârtia igienică, o alegere pe care niciun psiholog nu și-o poate explica.

Școlile nu sunt închise, dar părinților li s-a oferit posibilitatea de a retrage copiii de la ore, iar lecțiile se desfășoară online.

Viața în aceste condiții merge înainte. În Perth, majoritatea populației locuiește în suburbii. Aceasta înseamnă: la casă, cu un pic de curte în spate. În afara mersului la cumpărături, locuitorii se autoizolează. Cei care trebuie să meargă la serviciu încă o fac. Afacerile care pot au cerut angajaților să lucreze de acasă. Altfel, mulți aleg să se ocupe de grădinărit, bricolaj, gătit, cursuri online.

Personal, am ales să particip în câteva webinarii pentru afaceri mici și mijlocii – cursuri la care voiam să merg de mult, dar pentru care nu aveam niciodată timp fizic. Acum am posibilitatea să regândesc întreaga afacere și să îmi reorientez energia către lucrurile care îmi fac plăcere.

(w882) Dana Flore

Am aici câteva prietene românce cu care țin legătura mai mult, datorită faptului că suntem femei cu spirit întreprinzător și întotdeauna avem o bază de comunicare. Una dintre ele este designer vestimentar și a avut câteva afaceri aici, cealaltă este contabilă, dar a avut și ea o afacere în domeniul vestimentar, a treia este geolog și lucrează în domeniul minier. Toate sunt născute în România și au avut experiențe diverse în alte țări, în afara Australiei (Brazilia, Africa de Sud, Noua Zeelandă).

În...lumina experiențelor anterioare din Diaspora, am ales să mă implic mai puțin într-o comunitate românească. Odată ajunsă în Australia, am hotărât să mă integrez în societatea australiană și să nu mă las copleșită de negativism. Am constatat că aici diaspora e împărțită religios, pe „bisericuțe”, în sensul strict al cuvântului. Comunitatea românească de aici provine în majoritate din Ardeal, puțini din Banat și foarte puțini din Oltenia sau Moldova. Există o comunitate penticostală, o comunitate baptistă și o comunitate ortodoxă.

Noi am fost ajutați enorm de o familie aparținând uneia dintre aceste biserici, imediat cum am ajuns. A fost mâna Celui de Sus ! Am avut plăcerea să-i cunosc pe mulți dintre ei și pot spune cu mâna pe suflet că au fost toți oameni foarte săritori. Sunt sigură că dacă un român se află vreodată în vreo nevoie, nimeni nu îl va lăsa.

Pe de altă parte, însă, nu am cunoscut români aflați aici fără o viză care să le asigure acces la ajutor social și servicii medicale. Marea majoritate a celor care sunt aici are deja cetățenie sau rezidență permanentă.

Cum mă protejez eu de COVID-19 ? Deși nu se recomandă măștile, prefer să le folosesc când merg la cumpărături. Merg la cumpărături o dată pe săptămână. Aici distanțele sunt mari și nu te poți descurca fără mașină. Dezinfectez mașina. Sunt foarte atentă la dezinfectarea volanului și a mâinilor, în special după alimentarea cu petrol, dezinfectarea interiorului cu spray. Un alt element pe care încerc să pun accent (uităm adesea) este dezinfectarea telefonulului și laptop-ulului sau Ipad-ului. Ne spălăm pe mâini așa cum este normal, dezinfectăm hainele cu care am fost afară și le punem la aerisit.

Ce îmi dă mie putere în perioada asta ? Să povestesc: când eram în școală, „am trecut" prin explozia de la Cernobîl. Stăteam în casă fără TV, fără Xbox și fără toată tehnologia actuală ! Cât de greu putea fi atunci ? Nici nu îmi mai amintesc ! Citeam foarte mult, îmi făceam temele. Apoi a venit Revoluția ! Stăteam în case. Ne uitam la cei din București, la gloanțele care le treceau prin ziduri ! La baia de sânge de la metrou ! Cât de rău putea fi pentru noi, cei din provincie ?

Mai târziu, în București, am locuit într-un apartament cu urme de gloanțe și atunci am realizat cât de rău ar fi putut fi !

În Egipt, am trecut printr-o altă revoluție, săracii veneau în gloată să prăduiască zonele mai înstărite. Intrau cu forța în blocuri, spărgeau uși, ucideau. Ca în „Răscoala” și alte filme gen 1907. Câteva luni am trăit cu gărzi ad-hoc întocmite la bloc, bărbați purtători de armă, care făceau pază cu rândul. Atunci, împreună cu alte românce, am realizat cât de bun a fost acel PTAP (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei !) care ne-a învățat cum să mânuim o armă.

Consider situația actuală cel mai ușor de suportat ! Mă protejez cât pot, fără a intra în alte extreme, și prefer să stau acasă cât mai mult și să îmi conduc afacerea online.

(w882) Dana Flore

Personal, acum nu am doar timp de reflecție, am timp să îmi pun la punct contabilitatea, să îmi transfer afacerea online, apoi am un garaj plin cu mobilier pe care îl pictez și îl pun la vânzare. Aceste activități îmi vor lua probabil o lună sau chiar două.

Urmează o curățenie generală cu selectarea garderobei (nu am făcut asta de ani buni), grădinărit (o săptămână) și curățenie în bibliotecă. Printre picături, voi mai participa și la câteva cursuri online (gratuite în această perioadă !).

După, probabil, trei luni de muncă, voi reuși să mă relaxez citind. Am un dulap plin cu titluri cumpărate și necitite din lipsa timpului. Când le voi termina, voi relua lectura online ori voi comanda alte cărţi. Doresc să citesc mai mult despre alimentația naturală și sănătoasă și să mă pregătesc să îmi schimb stilul de viață !

Fiul meu face față situației actuale cu brio ! Participă și el la cursuri online. Totul e în timp real, astfel încât e destul de ușor. Copiii australieni sunt familiarizați cu tehnologia. Noua generație trăiește foarte mult online aici. Școală se face numai la școală ! Nu prea se dau teme pentru acasă. Fiul meu este acaparat de anumite jocuri online și de unul, în particular, care mă intrigă. Construiește case pentru prietenii virtuali sau pentru youtuberi ! Astfel, acum încerc să îl învăț aplicabilitatea noțiunii de copyright. Nu cred că pentru această generație statul în casă este o problemă !"

Sfârșitul părții a II-a

Citiți aici Partea a III-a.

Interviu realizat de Aura Dobre

Logo

 
Gustul amar al libertății, o nouă dezbatere la „Omul și timpul”

Profesorul Emil Constantinescu, președinte al României între 1996 și 2000, invitat special la „Omul și timpul”, duminică, 27 septembrie, ora ...

Mănăstiri reprezentative din județul Olt: Clocociov, Brâncoveni și Călui | VIDEO

Județul Olt păstrează numeroase lăcașuri bisericești și mănăstirești vechi de secole, multe dintre ele restaurate de-a lungul timpului, ceea ce ...

Doru Ionescu vă propune Dosar „Rock’n’Craiova" (partea I: The bright side) cu Redivivus, Basorelief, Trinity, Cristian Ciomu și Opus 1.61, Horia ...

Muzeul Teatrului Național București își dezvăluie poveștile la TVR 1

Costume de scenă, manuscrise, fotografii, afișe și obiecte care au traversat mai bine de un secol de istorie spun povestea teatrului românesc ...

Premieră “Povești la ceai”: „Adunat Mureș - Seri de comunicare autentică” (II) | VIDEO

„Adunat Mureș - Seri de comunicare autentică” este o inițiativă culturală și socială care aduce în prim-plan dialogul sincer, conexiunile umane ...

Gustul copilăriei, pe foc de lemne: O simbioză a tradiției și antreprenoriatului | VIDEO

În peisajul rural autentic al satului Idicel Pădure, un exemplu remarcabil de îmbinare a tradiției cu spiritul antreprenorial se conturează prin ...

Interviu la două viori. Andreea Nistor, invitata Ioanei Pavel la „Interviurile TVR Cultural”

Ce se întâmplă atunci când două violoniste se întâlnesc nu doar la dialog, ci și la instrument? Luni, 28 septembrie, de la ora 19.00, la TVR ...

„INFO ETNIC”: Despre prejudecăți, discriminare și responsabilitate socială

Bianca Vasile, Tiberiu Stoichici, George Lungoci și Boris Velimirovici îi invită pe telespectatori la dezbatere duminică, 27 septembrie, de la ...

„La Duel”, un nou show muzical la TVR 2. Adrian Enache și Emy Alupei aduc generațiile față în față

Adrian Enache și Emy Alupei dau startul unei confruntări muzicale între generații, într-un nou format de divertisment cu muzică live, invitați ...

Liga Națiunilor. Suedia – România, primul meci oficial pentru Gheorghe Hagi în noul mandat de selecţioner

Echipa națională de fotbal a României începe o nouă etapă competitivă prin confruntarea din această seară împotriva Suediei, meciul fiind găzduit ...

Sibiul dansează cu lumea: Cântecele Munților, ediţia 51 – tradiție, culoare și diversitate culturală, la TVR 1

Duminică seară suntem invitaţi din nou la Sibiu, la unul dintre cele mai spectaculoase festivaluri internaționale de folclor din România. Muzică, ...

Odată cu debutul toamnei, asistăm la o creștere notabilă a incidenței infecțiilor respiratorii acute, o situație care solicită o atenție sporită ...

Revenirea acasă a velierului „Mircea”, legendara navă a Marinei Române, deschide noul sezon „Ora Regelui” la TVR 1

Despre ceremonialul militar organizat la întoarcerea din marșul de instrucție transatlantic al Navei-școală a României în portul Constanța aflăm ...

Dincolo de declarații – „Dialoguri libere”, o nouă emisiune la TVR 1

Din 28 septembrie, TVR 1 lansează „Dialoguri libere”, o nouă emisiune de actualitate realizată de jurnalista TVR Loara Ștefănescu. Emisiunea va ...

Premieră TVR Cultural: „ONE VOICE!”, o întâlnire vibrantă între vocea Anitei Petruescu și Big Band-ul Radio România

Jazz, improvizație, energie și un dialog muzical între o voce remarcabilă și unul dintre cele mai apreciate ansambluri de jazz din România. ...