loader
Foto

Iuliana Tudor, „fata noastră”. Crede, iubeşte, trăieşte, dăruieşte

RECOMANDARI  TVR1   TVRFOLCLOR 

„Dumnezeu e ancora mea!”, mărturiseşte vedeta TVR, care alege o conştiinţă limpede în defavoarea succesului facil. Pariul ei: să transmită reperele identitare către generaţiile de copii şi tineri de astăzi. Pentru că „tinerii au şi în aceste vremuri o aplecare deosebită pentru lumea tradiţiilor şi a folclorului muzical”.

 

Iuliana Tudor

De peste 25 de ani, intră în casele noastre ca o prezență caldă, sinceră, ca un om pe care l-ai invita la masă, în tihna unei duminici. Vorbeşte cu aceeași emoție despre valorile satului românesc, despre folclor și identitate, dar și despre lucruri delicate, umane, esențiale. Iuliana Tudor, un nume sinonim cu eleganța, cu respectul pentru tradiție, cu demnitatea de a fi român.

Dincolo de carieră, însă, dincolo de platourile de televiziune și de succesul profesional, rămâne o femeie. Una care simte, care crede, care speră, care visează, care iubește profund ceea ce face, precum și pe cei din viața ei.

Cine este Iuliana Tudor, dincolo de cea pe care o cunoaştem de pe micul ecran – într-o conversație despre vocație și echilibru, despre fragilitate și forță, despre rădăcini și viitor.

(w882) Iuliana Tu

Ai crescut odată cu emisiunea „O dată-n viață”, apoi ai ajutat să crească tineri iubitori de folclor la „Vedeta populară”. Ce ai învățat tu din acești ani de promovare a tradițiilor românești?

Iuliana Tudor: Că trebuie să ne continuăm drumul la postul public promovând valorile tradiţionale româneşti, că această ţară are multe de arătat şi de spus din punct de vedere cultural, că tinerii au şi în aceste vremuri o aplecare deosebită pentru lumea tradiţiilor şi a folclorului muzical. Şi am mai învăţat ceva: că maniera în care oferim folclorul e bine să fie cât mai aproape de ritmul modern al vieţii generaţiilor care vin.

Care este cel mai emoționant moment pe care l-ai trăit în direct?

I.T.: Au fost atâtea!... greu de ales... împăcarea Mariei Ciobanu cu Ion Dolănescu, întâlnirea în aceeaşi emisiune a Irinei Loghin cu Maria Ciobanu, interviul cu maestrul Gheorghe Zamfir la aniversarea celor 80 de ani, „Gala 25”, clipele în care l-am avut pe Tudor aproape, în platou... multe, foarte multe... cât pentru 10 vieţi!

(w500) Iuliana Tu

Într-o lume care pune accent pe imagine, dar uită adesea de profunzime, cum ai reușit să rămâi fidelă valorilor tale?

I.T.: Consecvenţa e un principiu învăţat acasă, în familie, de la părinţii mei. Odată ce ai ales să fii într-un fel, e bine să păstrezi această conduită indiferent de provocările vieţii. Nu este uşor, dar am reuşit, alegându-mi principiile în locul unui câştig de moment care m-ar fi compromis, să câştig mult mai mult pe termen lung. E o alegere pe care o facem fiecare. Eu am ales să mă pot privi în oglindă cu conştiinţa limpede. Dar, repet, nu e uşor întotdeauna!

Ce lecții ți-au oferit oamenii simpli din satele României, cei pe care i-ai ascultat dincolo de camerele de filmat?

I.T.: Smerenia, simplitatea, tihna, dragostea de Om, credinţa, răbdarea, armonia cu natura şi animalele... şi multe altele.

Care sunt rădăcinile care te țin ancorată când totul în jur pare să se miște prea repede?

I.T.: În ultimul timp stau mai mult pe teritoriul acesta. Dumnezeu e ancora mea! Casa părinţilor mei de la Băicoi îmi ţine rădăcinile, apoi familia mea în întregul său şi cei câţiva prieteni, puţini, dar foarte buni!

(w882) Iuliana_in

Care este cea mai importantă lecție pe care ai primit-o în copilărie și care te ghidează și azi?

I.T.: Supravieţuirea. Am învăţat asta de foarte mică şi această lecţie m-a maturizat destul de devreme.

Ai un moment doar al tău, în care simți că lumea se oprește? Cum arată acea liniște pentru tine?

I.T.: Este câştigul ultimilor ani. Timp pentru liniştea mea. Ascult muzică, dansez în voie sau, pur şi simplu, îmi ascult respiraţia. E minunat!

Când nu ești în lumina reflectoarelor, ce-ți place să faci?

I.T.: Să mă plimb fără direcţie, să mănânc bomboane de ciocolată, să mă răsfăţ cu un masaj, să mă bucur de miracolul devenirii fiului meu, adolescent acum, să iubesc fără măsură, să mă rog şi să acţionez în tot cu credinţa că va fi bine!

(w882) Iuliana_re

Folclorul nu e doar artă, e o formă de memorie vie. Cum vezi tu rolul tău în păstrarea acestei memorii colective?

I.T.: Este pasiune, dar şi responsabilitate. Odată ce vezi că oamenii te urmează, odată ce simţi că vocea ta face diferenţa şi eşti credibil în ani de muncă, drumul devine şi mai interesant, pentru că te provoacă la nou pentru viitor. Acesta e pariul meu acum: să duc aceste valori şi către generaţiile de copii şi tineri de astăzi. Cu „Vedeta Populară” reuşim din plin acest lucru! Tocmai pentru ca memoria colectivă să nu piardă aceste repere identitare.

Cum faci diferența, în munca ta, între respect pentru tradiție și tentația de a o „moderniza” prea mult?

I.T.: Aici intervine educaţia culturală, şcoala, experienţa profesională acumulată şi discernământul care se modelează, ţinând cont de faptul că produc emisiuni pentru postul public de televiziune. Asta face diferenţa, în primul rând. Pe banii românilor, nu putem face orice, doar de dragul „modernizării”! Există limite!

(w882) Petrecere

Care este speranța care nu te-a părăsit niciodată, oricât de greu ți-a fost?

I.T.: Că Dumnezeu este cu mine! Cu noi! Nimic fără Dumnezeu!

Cum ai vrea să fii ținută minte, peste ani, de către publicul tău?

I.T.: Fata noastră. Atât! Pentru că eu sunt a lor. Şi ei, neamul meu.

Logo

 
“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se pregătesc în timp. Despre ...

Povești cu și despre marii artiști care au făcut România să râdă, la „Gala umorului – Campionii comediei”

TVR 1 ne invită în fiecare vineri, de la ora 20:00, să ne reîntâlnim cu personalități care au scris istoria comediei românești. Din 16 ...

„De la Regine, la Domnițe” – povestea iei românești, de la curțile regale, înapoi, în stradă. În premieră, la TVR 1

Costumul popular românesc, purtat cândva de țărănci, prințese și regine, revine astăzi în viața de zi cu zi, ca simbol al identității și ...

Din nou la Blaj de la Festivalul Național de Folclor Strugurele de Aur, ediția cu numărul 22, un eveniment organizat de Compania Jidvei, având la ...

Noul Dacia Duster hibrid, între confortul urban și teritoriul care l-a făcut celebru | VIDEO

Noua generație Dacia Duster. Cum funcționează renunțarea la clasicul cardan în favoarea gestionării electronice și dacă acest sistem livrează ...

Decalaj semnificativ între sistemul educațional și piața muncii în rândul tinerilor

Integrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii reprezintă o provocare structurală majoră pentru societatea românească, evidențiind o mare ...

Echilibrul și fractura compasiunii: orașul multicultural, de la frică la integrare

„Ne pregătim” de o revoltă a mașinilor pe care s-ar putea să nu o vedem niciodată, dar refuzăm să prevenim revolta oamenilor rămași fără glas. ...

Călătorie savuroasă prin România, cu Gianina Corondan. Un nou sezon „Vizită de lucru”, la TVR 1. Poftiţi la masă!

Pâinea, vinul, sarmalele, micii și prăjiturile intră în rolurile principale ale noului sezon „Vizită de lucru”. Din 17 octombrie, de la ora ...

Cine plătește factura spectacolului politic? Daniel Dăianu, la „Dezacorduri de pace”

Academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, este invitatul Monicăi Ghiurco la „Dezacorduri de pace”, joi, 15 octombrie, de la ...

Poftă de țară la Călinești: ciorbă de cocoș, tochitură la ceaun și pâine din cuptorul cu lemne | VIDEO

La doar 20 de minute de Craiova, un loc amenajat în stil texan pune pe masă gustul Olteniei de altădată, cu produse făcute în gospodărie. Vedem o ...

Kyrie Mendél: „Eu și muzica am fost nedespărțiți din acea seară”

Elegant, introspectiv și cu o voce care îmbină sensibilitatea pop cu forța teatrului muzical, Kyrie Mendél a devenit în ultimii ani una dintre ...

Meteoritul, castelul și ardelenii. Călătorie plină de surprize prin județul Cluj, duminică, la „Exclusiv în România”, TVR 1

Istoria, misterele și poveștile oamenilor se întâlnesc în cele mai neașteptate locuri! Duminică, la „Exclusiv în România”, Cristian Tabără şi ...

Analiza recentă de la Moldova Security Forum a scos în evidență o serie de perspective importante privind securitatea regională, cu un accent ...

Transformarea analizei sportive din critică în instrument de dezvoltare

Evaluarea evoluției dintr-o competiție reprezintă un moment esențial în dezvoltarea oricărui atlet, însă utilitatea sa depinde în totalitate de ...

60 de ani de la interzicerea avortului în România comunistă – joi, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre „produsele-minune” ce vindecă miraculos diabeticii sau mioarele autohtone trimise la război biologic împotriva ...