loader
Foto

Invitaţi inspiraţionali, în noul sezon „Dincolo de alb şi negru”, la TVR 1 | VIDEO

RECOMANDARI

În prima ediţie, pe 30 martie, Mihai Rădulescu a vorbit despre traumele provocate minorilor, despre parenting şi Gen Z, cu Daniela Boşca, psiholog specializat în psihologia copilului. „Dincolo de alb şi nergu” e la TVR 1, sâmbăta, de la ora 17.00.

 

Aflată la început de nou sezon, emisiunea „Dincolo de alb şi negru” continuă seria de întâlniri cu invitaţi inspiraţionali, oameni care se bucură de renume în zona lor de activitate şi a căror experienţă merită împărtăşită. Ca şi până acum, programul pune accent pe acurateţea discuţiei, apelând la analize serioase şi opinii pertinente. Emisiunea păstrează în continuare standardele jurnalismului de calitate, iar subiectele vor fi, aşa cum ne-am obişnuit deja, din zone diverse: social, sănătate, mediu, economie, diaspora.

Începând cu 30 martie, printre invitaţii pe care îi vom putea urmări la „Dincolo de alb şi negru” se numără: Daniela Boşca - psiholog specializat în psihologia copilului, Daria Bercheri - o italiancă îndragostită de Romania, Violeta Ciurel - profesor ASSEBUS, consultant în Management şi Leadership, Florin Dragan - rector al Universităţii Politehnica Timişoara, Cristian Rachitan - doctor, specialist în remedii naturale şi alţii.

Cu cei trei moderatori - Mihaela Crăciun, Mihai Rădulescu şi Laurenţiu Ciocăzanu, care îşi utilizează din plin experienţa acumulată în anii de presă şi au fiecare modul propriu de a pune întrebări şi felul special în care îşi pun în valoare invitaţii – ne întâlnim în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, la TVR 1.

În prima ediţie a noului sezon, jurnalistul Mihai Rădulescu stă de vorbă cu Daniela Boşca, psiholog specializat în psihologia copilului. Daniela Boşca duce o luptă cu un fenomen teribil: traumele provocate minorilor, fie de adulţi, fie de cei din rândul lor. Şi cum lupta dificilă solicită arme pe măsura provocării, dialogul porneşte de la abuzurile asupra femeilor, în special asupra minorelor (readuse puternic în atenţie de piesa Macarena, a Erikăi Isac, melodie care a iscat o uriaşă controversă publică) şi continuă cu discuţii despre parenting şi generaţia Z. Cum le vorbim despre educaţie sexuală celor din Gen Z? Dar despre consum alcool şi droguri?​ Aflăm răspunsuri în ediţia din 30 martie a emisiunii „Dincolo de alb şi negru”.

 
Să celebrăm teatrul românesc împreună! Gala Premiilor UNITER se vede live la TVR

Luni, 26 mai, de la ora 18.15 urmărim în direct Gala UNITER 2025 la TVR 1 şi TVR Cultural. Publicul își poate vota favoriții până în ziua ...

Cum trăiește Dana Iancu vremea: „Nu e doar muncă, e o recunoștință pentru visul împlinit”

Dana Iancu a făcut pasul de la lumea antreprenoriatului către luminile studioului TV nu din ambiție, ci dintr-o nevoie profundă de a se reconecta ...

Importanța analizelor medicale periodice pentru un stil de viață sănătos | VIDEO

Prevenția joacă un rol crucial în menținerea sănătății pe termen lung, iar efectuarea regulată a analizelor medicale reprezintă o componentă ...