Ministerul Afacerilor Interne a emis miercuri seara un comunicat privind campaniile de manipulare existente în spațiul public.
Ministerul Afacerilor Interne trage un semnal de alarmă privind proliferarea mesajelor false în mediul online, cu potențial de manipulare a opiniei publice în legătură cu procesul electoral. Potrivit unui comunicat oficial, autoritățile semnalează apariția unor conținuturi care, deși nefundamentate pe date concrete, pot crea confuzie și pot submina încrederea cetățenilor în demersul democratic.
În acest context, MAI recomandă ferm accesarea și distribuirea doar a informațiilor provenite din surse verificate și oficiale. Instituția atrage atenția asupra riscului ca inclusiv redistribuirea unor conținuturi false, chiar cu scop critic sau ironic, să contribuie neintenționat la amplificarea fenomenului dezinformării.
Ministerul informează că monitorizează constant evoluțiile din spațiul digital și cooperează strâns cu instituții partenere, atât din țară cât și din străinătate, în vederea prevenirii și contracarării campaniilor de manipulare informațională. În același timp, cetățenii sunt încurajați să raporteze materialele suspecte direct pe platformele de socializare, contribuind astfel la combaterea răspândirii informațiilor false. De asemenea, autoritățile subliniază că desfășurarea votului s-a realizat în condiții de legalitate și transparență deplină.
Confirmarea corectitudinii alegerilor vine și din partea observatorilor internaționali, inclusiv a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care au constatat respectarea standardelor democratice în organizarea și derularea scrutinului. Autoritățile reamintesc că încrederea în procesul electoral este un pilon esențial al democrației și trebuie protejată prin responsabilitate civică și informare corectă.
Aflați mai multe detalii pe TVR INFO.
sursa: https://www.mai.gov.ro/precizare-de-presa-16/