loader
Foto

ÎNCEPUT DE NOUĂ STAGIUNE LA NAȚIONALUL BUCUREȘTEAN

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

Stagiunea 2025-2026 a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” debutează la acest început de septembrie prin participarea – intrată deja în tradiție – cu două spectacole reprezentative din repertoriul actual, la ediția a X-a, aniversară, a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău care se va desfășura în perioada 10–21 septembrie 2025.  

 

Considerat, pe drept cuvânt, drept cel mai amplu festival al artelor scenice din Republica Moldova, evenimentul din acest an se desfășoară sub genericul „Scena unei lumi libere”, accentuând rolul teatrului ca spațiu al libertății de expresie și al dialogului cultural.

În deschidere, chiar în data de 10 septembrie 2025, publicul va putea urmări pe scena mare a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău spectacolul MARY STUART, adaptare de Robert Icke după Friedrich Schiller, în regia lui Andrei Șerban, cu scenografia semnată de Helmut Stürmer – o producție distinsă cu șapte nominalizări la premiile UNITER și selectată (împreună cu alt spectacol de referință – PROOROCUL ILIE de Tadeusz Slobodzianek, în regia lui Botond Nagy) în cadrul Festivalului Național de Teatru din octombrie 2025. „Mary Stuart” e marele spectacol istoric de actualitate al stagiunii, marcând revenirea triumfală a unui suveran al creației artistice românești în primul teatru al țării după o absență cât o viață de om. Andrei Șerban e, pur și simplu, regal, scriind, cu venerabil har recunoscut universal, încă o pagină importantă de istorie a Teatrului Național din București. (Horia Ghibuțiu, Blog de Ziarist - Arta prezentului la Andrei Șerban în „Mary Stuart” la TNB). O alegere repertorială care trezește, pe bună dreptate, cel mai înalt interes din partea publicului spectator din Chișinău, un public mare iubitor de teatru de calitate!

Cel de-al doilea spectacol cu care TNB va fi prezent la Chișinău este NORA de Ibsen, în regia lui Chris Simion-Mercurian, o coproducție Teatrul Național “I.L. Caragiale” - Asociația Culturală „Grivița 53”.

„Vorbim (…) de un spectacol cu adevărat important în spațiul teatral românesc contemporan care izbutește, prin viziunea inovatoare și inedită a regizoarei Chris Simion-Mercurian să (re)aducă în atenție unul din cele mai puternice și însemnate texte ale dramaturgiei universale pe care îl folosește drept mobil al unei discuții sociale și culturale actuale și arzătoare.”(Tudor Costin Sicomas, Republika Kritica - Între vis, nebunie și realitate sau despre lumea-ospiciu de astăzi. „Nora” de Henrik Ibsen la TNB ). Spectacolul se joacă în data de 11 septembrie, tot pe scena mare.

În aceeași dată, se inaugurează în foaierul TNME instalația multimedia ECOUL UNEI ABSENȚE, concepută de colegul nostru, fotograful Florin Ghioca, reverență postumă adusă personalității lui Ion Caramitru (de la a cărui dispariție s-au împlinit 4 ani), cel care a ținut teatrul între lumi – între București și Chișinău, între scena vie și scena memoriei. A susținut inițiativa de a organiza acest for teatral la Chișinău – Reuniunea Teatrelor Naționale Românești.

La sediu, deschiderea stagiunii teatrale 2025-2026 are loc joi, 11 septembrie, cu DINEU CU PROȘTI – cel mai longeviv spectacol din actualul repertoriu al TNB, iar în următoarea săptămână, în 19, 20 și 21 septembrie se lansează la Sala Atelier cea dintâi premieră a stagiunii: NIMIC NU E ÎNTÂMPLĂTOR de David Schwartz (regia și scenariul), scenografia Andrei Dinu, muzica Nikita Dembinski. Spectacolul se bazează pe un scenariu care s-a născut în urma atelierului de teatru documentar despre practicile dezvoltării personale și spirituale, coordonat de regizorul David Schwartz, în cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, în perioada 2023-2024. Acest subiect, al practicilor de transformare spirituală și vindecare a traumelor transgeneraționale, este de o actualitate copleșitoare și spectacolul își propune să vorbească în detaliu despre aceste practici și despre persoanele care le accesează, subliniind rolul și semnificația lor socială, cauzele pentru care au proliferat în ultimii ani, precum și despre dimensiunea lor teatrală. Ada Galeș, Iuliana Moise, Crina Semciuc, István Téglás, Ionuț Toader și Florentina Țilea sunt actorii care susțin distribuția acestui spectacol, fiind totodată și cei care au participat la atelier și la întregul proces de documentare.

Se reia și activitatea expozițională din foaierele TNB, cu două expoziții de anvergură: Foaierul Media devine, din 8 septembrie, spațiul în care publicul descoperă energia și curajul noii generații de artiști vizuali în cadrul Expoziției „Catalizator”, organizată de Asociația „Cred în România”, care reunește cei mai talentați 50 de artiști sub 35 de ani, atent selectați din sute de înscrieri din România și Republica Moldova de către un juriu format din experți recunoscuți și consacrați în domeniu: Livia Florea, Petru Lucaci, Suzana Vasilescu și Mihai Zgondoiu. Iar în Rotonda Sălii Mici, pictorița româncă ANA IULIA MIHEȘAN, stabilită în Grecia, va oferi publicului, începând din 15 septembrie, o amplă selecție de picturi monumentale într-o selecție curatoriată de criticul de artă dr. Marius Tița.

Luna septembrie marchează și participarea la Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT), de la Cluj-Napoca (25-28 septembrie) a spectacolului TNB LA CÂȚIVA OAMENI DISTANȚĂ DE TINE, scris de Dan Coman și regizat de inconfundabilul Radu Afrim, o radiografie tulburătoare a provocărilor din prezent, unul dintre cele mai așteptate momente ale evenimentului. Considerat unul dintre cei mai talentați și sofisticați regizori europeni, dar și unul dintre cei mai controversați artiști ai scenei românești, Afrim este recunoscut pentru originalitatea și forța cu care zguduie tradițiile dramatice.

Debutul unei stagiuni care se prefigurează în continuare puternică și provocatoare!

Foto:  Florin Ghioca

Info: TNB

 

Logo

 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...

Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...