loader
Foto

În inima celui mai mare târg de carte din România: ediții speciale Bookfest 2026, în direct la TVR Cultural

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

Cinci zile de ediții speciale, dezbateri și întâlniri cu cei mai importanți scriitori și editori ai momentului la Romexpo

 

Între 3 și 7 iunie, TVR Cultural îi invită pe telespectatori în mijlocul celui mai important eveniment dedicat cărții din România – Salonul Internațional de Carte Bookfest 2026. Prin ediții speciale transmise în direct de la Romexpo, Pavilionul B2, postul cultural al Televiziunii Române aduce în prim-plan cele mai importante lansări editoriale, dialoguri cu autori de prestigiu și dezbateri despre literatura contemporană.

Salonul Internațional de Carte Bookfest reunește anul acesta peste 150 de expozanți și mai mult de un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi. Invitatul de Onoare al ediției 2026 este Bulgaria, iar publicul va avea ocazia să întâlnească nume importante ale literaturii bulgare contemporane, printre care și Gheorghi Gospodinov, câștigător al Premiului Booker International.

Transmisiunile de la Bookfest vor putea fi urmărite la TVR Cultural după următorul program:

• miercuri, 3 iunie, ora 17:30–18:30;

• joi, 4 iunie, ora 18:30–20:00;

• vineri, 5 iunie, ora 18:30–20:00;

• sâmbătă, 6 iunie, ora 13:00–15:00;

• duminică, 7 iunie, ora 13:00–15:00.

Moderatorii Camelia Văcaru, Mirela Nagâț, Nadine Vlădescu și Marius Constantinescu vor avea invitați în studioul amenajat în incinta salonului atât scriitori consacrați și premiați, cât și editori care vor prezenta cele mai recente apariții editoriale. Dezbaterile vor aborda teme de actualitate și vor oferi publicului ocazia de a descoperi idei, perspective și proiecte care definesc lumea cărții de astăzi.

Două decenii de Bookfest, două decenii dedicate cărții

De douăzeci de ani, Salonul Internațional de Carte Bookfest aduce împreună autori, editori și cititori din România și din străinătate, transformând lectura într-o adevărată sărbătoare. Și în acest an, programul include lansări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri și întâlniri cu personalități marcante ale vieții culturale.

„Bookfest 2026 înseamnă, pentru mine, reîntâlnirea cu unii dintre autorii și editorii mei preferați. Fie că vorbim despre Radu Paraschivescu – al cărui nou «Ghid al nesimțitului» va fi, fără îndoială, unul dintre bestsellerurile ediției –, despre Denisa Comănescu, Gabriel Liiceanu, Bogdan-Alexandru Stănescu sau Dan Croitoru, unii dintre cei mai importanți actori ai pieței de carte din România vor trece și pe la microfonul TVR Cultural. Mă bucur, de asemenea, că duminică îl voi avea invitat pe Andrei Roșu, un adevărat campion, care își lansează autobiografia de ultramaratonist la Pilot Books”, spune Marius Constantinescu.

Cărțile, locul în care oamenii se întâlnesc cu adevărat

Pentru Camelia Văcaru, Bookfest rămâne unul dintre acele spații rare în care lectura creează punți autentice între oameni și idei.

„Ce mai poate face o carte într-o lume care pare să nu mai aibă răbdare pentru nimic? Într-un oraș grăbit, obosit de zgomot și de conversații purtate în fugă, cărțile rămân unul dintre puținele locuri în care oamenii încă se mai pot întâlni cu adevărat.

La Salonul Internațional de Carte Bookfest, printre volume de poezie, literatură contemporană, science-fiction și povești pentru copii, ne reamintim de ce lectura contează. Acum. Mereu. Și încetinim, puțin, ritmul. Pentru că asta fac cărțile bune: ne ajută să rămânem cu o idee, cu o emoție, cu o întrebare care nu are nevoie de un răspuns imediat.

Pe 6 și 7 iunie, de la ora 13:00, vă dau întâlnire, alături de colegul meu, Marius Constantinescu, la TVR Cultural. Avem ediții speciale transmise în direct de la Bookfest, iar printre invitații noștri se numără scriitorii Matei Vișniec, Svetlana Cârstean și Gabriel Liiceanu, dar și editori care ne aduc cele mai proaspete vești din universul cuvântului scris”, adaugă Camelia Văcaru.

„Este o ediție plină pentru mine! Încep cronologic: miercuri, 3 iunie, am bucuria să moderez o discuție cu Gheorghi Gospodinov, una dintre cele mai importante voci ale literaturii bulgare contemporane, și Mircea Cărtărescu.

Vineri, la «Intrare liberă», punem în lumină noul roman al lui Bogdan Crețu, «Și fumul se ridică la cer», volumul de proză scurtă al Gabrielei Adameșteanu, «Vremuri fără răbdare», precum și recentele titluri semnate de criticul Răzvan Voncu. În platoul TVR de la Bookfest îi vom avea invitați pe Bogdan Crețu, Andreea Teliban, Gabriela Adameșteanu și Răzvan Voncu.

Iar sâmbătă, 6 iunie, de la ora 16:00, în spațiul Cafenelei DADA, voi trece din postura de moderator în cea de autor, lansând prima mea carte. Este vorba despre o lucrare de istorie și critică literară, scrisă în ultimii patru ani, dedicată poetului și omului de teatru Radu Stanca, liderul de facto al Cercului Literar de la Sibiu”, explică Mirela Nagâț.

 

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...