loader
Foto

Galerie foto

Ce înseamnă să fii om în era IA? „Maşinăria care simte”, un documentar care ne pune pe gânduri

RECOMANDARI

Poate IA să interpreteze şi să înţeleagă emoţiile umane? Ce mai înseamnă să fii om într-o lume plină de maşinării care „simt”? Dar, oare, nu am putea vorbi şi despre o Prostie Artificială? Documentarul programat de TVR 1 joi, 3 iulie, de la ora 21.00, ne oferă răspunsuri.

 

Pe măsură ce linia care delimitează omul de mașină se îngustează, pe măsură ce creăm inteligențe artificiale din ce în ce mai avansate, evident după asemănarea noastră, observăm că inteligența artificială nu numai că împrumută de la noi, dar ne spune și cine suntem. Așadar, în era IA, ce înseamnă să fii om? Pe parcursul unei ore, documentarul „Mașinăria care simte” (THE MACHINE THAT FEELS, Canada-Franţa, 2021), explorează modul în care IA ne prinde din urmă – spre bine sau spre rău – în competențe de bază, considerate odinioară unice, umane: empatia, inteligența emoțională și creativitatea. Şi cum IA se apropie tot mai mult de noi, ea remodelează fiecare aspect al lumii noastre, însă majoritatea dintre noi nu suntem conștienți de ceea ce se profilează la orizont. Oamenii de știință de la universități și institute de cercetare de top la nivel mondial văd această tehnologie ca pe o oportunitate minunată de a îndrepta inegalitățile și de a crea o lume mai bună și mai conectată. Dar, ca orice instrument puternic, IA are capacitatea şi de a face inversul: de a alimenta diviziunea și inegalitatea, de a ne deconecta de semenii noștri, oamenii.

(w882) documentar

Călătorind de la Toronto la Tokyo, de la San Francisco la Viena, documentarul programat de TVR 1 joi seară, de la ora 21.00, familiarizează telespectatorii cu ceea ce ar trebui să ştie despre un domeniu care avansează, adesea departe de ochii publicului, într-un ritm amețitor. Filmul include interviuri cu lideri mondiali, comentatori și inovatori din domeniul inteligenței artificiale, inclusiv Geoff Hinton, Alison Gopnik, Yoshua Bengio, Ray Kurzweil și Ayanna Howard. Cu toţii scot în evidenţă tehnologii inovatoare și de ultimă generație de inteligență artificială și împletesc un colaj bogat de povești fascinante care arată numeroasele moduri în care inteligența artificială schimbă pentru totdeauna lumea noastră. Într-un peisaj în mare parte nereglementat, specific Vestului Sălbatic, unde micile startup-uri concurează cu mari companii precum Google și Amazon pentru profituri de miliarde de dolari, cine are grijă de interesele noastre?

(w882) documentar

Filmul investighează capacitatea creativă a oamenilor versus cea a mașinilor, caută să ne arate în ce fel se pot compara mașinile cu oamenii, dar și cum sunt create rețele neuronale sofisticate care imită creierul uman. Într-o astfel de poveste, pe tema creativității umane versus mașini, realizatorii documentarului merg la Viena pentru a-l întâlni pe compozitorul Walter Werzowa. Cu ajutorul inteligenței artificiale, acesta a finalizat „Simfonia a 10-a”, a lui Beethoven, neterminată anterior. Introducând cât mai multe date posibil despre Beethoven, despre muzica sa, stilul său și însemnările sale originale ale simfoniei a 10-a, o inteligență artificială a folosit creativitatea pentru a da viață unei noi opere de artă. Pentru a cerceta relația dintre inteligența artificială și oameni, echipa de filmare a regizorului Robin Bicknell merge la Atlanta, unde o întâlneşte pe Dr. Ayanna Howard. În laboratorul ei de robotică de la Georgia Tech din Atlanta, în situaţii unde alții văd probleme, Ayanna vede oportunități: să umple lacunele din sistemele noastre de educație și asistență medicală, să limiteze timpii de așteptare și lipsa de personal, permițând oamenilor și roboților să lucreze împreună pentru a-i ajuta pe ceilalți. Ea consideră că e nevoie de o schimbare fundamentală în modul în care ar trebui să percepem roboții.

(w882) documentar

De asemenea, pentru a discuta tema rețelelor neuronale sofisticate, un laborator de la Universitatea Tufts din Boston a creat un nou tip de robot biologic cunoscut sub numele de xenobot. Xenoboții au aproximativ dimensiunea unui bob de sare, fiind creaţi din sub forma unui sistem în care fuzionează o inimă de broască și celule ale pielii, dar cu „mintea” unui supercomputer care folosește ceea ce se numește algoritm evoluționar. Programați cu o sarcină specifică, aceștia se pot mișca în același timp pentru a o finaliza. Printre aplicațiile lor viitoare: curățarea mediului – xenoboţii ar putea fi trimiși într-un ocean în număr mare pentru a mânca microplastice și administrarea țintită de medicamente – de exemplu, eliberarea de substanţe direct într-o tumoră, în cazul chimioterapiei.

(w882) documentar

Așadar, în era inteligenței artificiale, ce ne mai face umani? Depinde de cei care privesc să decidă cât de mult își doresc ca știința să continue să elimine decalajul...

foto: ARTE, via Selectie Film

Logo

 
În culisele „Drag de România mea!”: „Poetul cu pălărie”, Narcis Avădănei

Fiecare ediție „Drag de România mea!” presupune o muncă amplă de concepție, documentare și realizare pentru întreaga echipă a emisiunii TVR 2. ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

„Mic dejun cu un campion” revine cu sezonul 25. Actorul Marcel Iureș, primul invitat al Danielei Zeca-Buzura

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.00, Daniela Zeca-Buzura îi invită pe telespectatori la „Mic dejun cu un campion”. Ajunsă la sezonul 25 și ...

„Convorbiri spirituale”: Tinerii și Biserica în lumea care nu mai ascultă, la TVR Cultural

În prima ediție a noului sezon „Convorbiri spirituale”, marți, 15 septembrie, de la ora 19.00 (cu reluare duminica, de la ora 8.30), realizatorul ...

„Nu experimentează oricine chestia asta, dar nici nu-i doresc nimănui.” Medicul Eduart Bălaşa deschide sezonul „Garantat 100%”

Despre viaţa într-un sat brăilean a unui medic ieşit de pe băncile facultăţii, despre oameni şi poveştile lor, strânse într-un volum de ...

Dificultățile economice și protestele din sectorul agricol românesc

Protestele organizate marți în Capitală de fermieri și crescători de animale din întreaga țară reflectă o criză profundă în sectorul agricol ...

TVR 2 lansează „E mai simplu decât pare?”, o emisiune ce explică lucruri complexe pe înţelesul tuturor

Unele subiecte sunt importante pentru viața de zi cu zi, dar nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. TVR 2 propune tinerilor, din 16 septembrie, o ...

„Drag de România mea!”, la al nouălea an de existență. Paul Surugiu-Fuego dă startul sezonului 17 la TVR 2

Un nou sezon „Drag de România mea!” începe sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20.00 (în reluare duminică, de la ora 15.00). Paul Surugiu-Fuego ...

În fiecare seară la TVR2, la ora 18:45, "E vremea ta!" să afli cele mai importante informaţii despre planeta noastră!

„România Diversă”: Tradiții care ne apropie | VIDEO

Toamna, o dată cu reîntoarcerea la cotidian, TVR Iași marchează un nou capitol în cadrul emisiunii „România Diversă”, o inițiativă lăudabilă ce ...

„Doi catâri pentru măicuța Sara”, un western cu umor și răsturnări de situație, la Telecinemateca

Cine este, de fapt, „măicuța Sara”? Aflăm miercuri seară, când Clint Eastwood pornește într-o aventură plină de surprize alături de Shirley ...

O imersiune în aria capitalei algeriene îmbină sacrul și profanul într-o manieră fascinantă parcurgând un itinerar de la cele mai importante ...

Situație critică în sistemul medical

Avertismentele recente privind starea sistemului sanitar din România indică iminența unui blocaj financiar major, cu posibile consecințe severe ...

Factorii de control direct în performanța sportivă

În sportul de performanță, fie că este vorba despre discipline individuale sau de echipă, distincția dintre elementele controlabile și cele ...

Documentar în premieră la TVR 1: „Aurel Decei – un nedreptăţit şi un învingător al istoriei”

„Personalitate excepțională, Aurel Decei și-a asumat cu abnegaţie și serenitate liniile de forță ale unui destin aparte”, spune realizatorul Radu ...