loader
Foto

Importanţa tratamentului în bolile cardiovasculare, la Interes general

Prof.univ.dr. Maria Dorobanţu, şeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Floreasca, a vorbit în ediţia din 11 martie, la Interes general, despre bolile inimii şi tratarea acestora.

 

UPDATE: Ediţia din 11 martie este disponibilă online pe TVR+

Bolile cardiovasculare reprezintă cauza principală a deceselor la nivel mondial. De aceea, orice semnal negativ primit de la organism trebuie să se transforme într-o vizită la doctor. Nu ignoraţi modificările cardiace, acestea pot duce la complicaţii. Frigul, ceaţa şi curenţii de aer cu umiditate crescută determină o răcire rapidă a organismului, iar acesta răspunde prin mecanisme de adaptare, care încearcă să micşoreze pierderile de căldură. În timpul procesului, se măreşte efortul depus de inimă pentru a compensa schimbarea de temperatură resimţită de organism, de aceea cardiacii sunt printre cei mai afectaţi.

Recomandările medicilor nu trebuie neglijate. Viaţa depinde de adoptarea unui regim echilibrat, dar şi de respectarea cu stricteţe a indicaţiilor de specialitate. În această emisiune vă spunem cât de importantă este continuitatea într-un tratament medical.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră pe adresa interesgeneral@tvr.ro şi pe pagina  www.facebook.com/InteresGeneralTVR1.

Campania „Solicitaţi bonul fiscal!” continuă cu informaţii utile şi extragere de premii.

Emisiunea Interes general se difuzează în direct, la TVR 1 şi poate fi urmărită online, pe TVR+.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Elisabeta Lipă, la ”Portret de excelență”: ”Am avut numeroase ocazii să rămân afară, în străinătate, dar nu am putut...Nu există țară mai frumoasă ca a noastră”

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 16:00, la  TVR Cultural, Mihaela Olaru va sta de vorbă cu Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istoria ...

Cancerele osoase se tratează! Dăruiește speranță copiilor care luptă pentru viață!

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 7:00, la TVR 1 și TVR+, vă invităm să urmăriți o ediție de colecție "Un doctor pentru dumneavoastră".

Spectacol muzical de excepție, închinat memoriei marelui Puccini, difuzat în exclusivitate la TVR Cultural, în 18 mai

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 19.00, TVR Cultural transmite în exclusivitate Gala „Puccini”, o seară dedicată îndrăgitelor opere ale marelui ...