loader
Foto

Horoscopul zilei de 31 octombrie

HOROSCOP

Graţie Lunii în Peşti, suntem mai înclinaţi azi spre introspecţie şi visare, însă cuadraturile cu Mercur şi Uranus pot genera nelinişte, gânduri contradictorii şi reacţii impulsive. Emoţiile pot fluctua, iar comunicarea riscă să devină neclară, de aceea deciziile importante ar trebui abordate cu prudenţă.

 

Berbec

Ignori cu succes ce altădată te enerva fără măsură. Poți părea detașat, dar adevărul e că îți alegi bătăliile cu o maturitate care te surprinde chiar și pe tine. În parteneriate sau în familie, ceva se decantează și descoperi ce nu mai merită justificat. Luna în Pești îți oferă darul celui care vede tot și nu mai are nevoie să dovedească nimic.

Taur

Răbdarea ta are azi cronometru! Într-un parteneriat profesional sau personal, schimbi tonul și ritmul. Nu din nervi, ci din precizie. Ești mai direct, dar și mai lucid în luarea deciziilor. O discuție legată de resurse sau de împărțirea responsabilităților te face să vezi clar cine e pe aceeași lungime de undă cu tine. În mediul de lucru, nu mai vrei „echipe simpatice”, ci funcționale.

Gemeni

Azi nu improvizezi, calibrezi! Ziua îți cere ordine, nu viteză. În plan profesional, observi unde s-a risipit timpul și revii la criterii simple: ce e util rămâne, restul dispare. Într-o discuție cu un partener, aduci conversația pe teren concret: termeni, cifre, rezultate.

Rac

Azi nu te mai întrebi „de ce”, ci „cum” și asta schimbă tot. În activitățile de rutină, în tot ce ține de sănătate și muncă, vezi dintr-o dată soluția simplă pe care se pare că o ignorai. E acel tip de zi în care îți dai voie să gândești dincolo de limitele cunoscute.

Leu

Deprinzi arta retragerii: înveți când să te oprești, când să taci, când să lași spațiu. Tinzi să te implici peste măsură, dar azi e mai înțelept să delegi decât să controlezi. În familie, îți dai seama că nu poți regla emoțiile celorlalți doar pentru că îți pasă.

Fecioară

Adevărul rostit azi nu complică, ci te eliberează. Alegi cuvintele cu grijă, nu din politețe, ci din respect pentru adevăr. Într-o conversație importantă, spui lucrul esențial și observi cum tensiunea se dizolvă. În relații, simți nevoia de spațiu sincer, nu de compromisuri elegante.

Balanță

Cât costă calmul tău azi? Mai bine nu-l vinzi. După o perioadă în care ai dat prea multă energie pentru aparențe, azi alegi să te oprești exact la timp. O conversație te prinde pregătit: sinceritatea nu e un gest curajos, ci unul necesar. În tot ce faci, reacționezi cu luciditate, nu cu grabă. Iar liniștea ta de după nu e o pauză, e poziție.

Scorpion

Cât dramatism e prea mult pentru o zi normală? Azi o să descoperi. Într-o discuție despre resurse, sprijin sau fidelitate, pui limite clare și alegi să continui doar acolo unde există echilibru. Cauți plăcerea care te liniștește, nu cea care te consumă. Eviți explicațiile în exces și lași faptele să vorbească pentru tine.

Săgetător

Azi taci! Dar nu din resemnare, ci din claritate. Luna în Pești închide pentru tine un capitol emoțional și te face mai atent la ce trebuie să renunți. Marte în Scorpion te învață să acționezi discret, cu precizie, fără să anunți fiecare pas. Într-un context de echipă, lucrurile se clarifică fără negocieri lungi. Când nu mai forțezi direcția, echilibrul revine singur.

Capricorn

Azi auzi și ce nu se spune și nu te mai grăbești să răspunzi. Luna în Pești îți atrage atenția asupra felului în care îți consumi energia. Într-o rutină care te obliga să te pliezi, alegi tăcerea inteligentă: nu e retragere, e selecție. Ce se așteaptă de la tine nu mai coincide cu ce vrei să reprezinți.

Vărsător

Azi intuiția îți face contabilitatea mai bine decât mintea. Simți ce merită timpul, banii sau energia ta. Într-un context profesional, alegi proiectele care te pasionează, nu doar cele care îți cresc reputația. Chiar și în planul ideilor, devii atent la ce te hrănește și nu la ce doar te epuizează.

Pești

Azi, semnezi condica de prezență doar unde nu ți se cere să-ți ignori intuiția. Renunți la o convingere veche, un scenariu repetitiv sau un atașament de care te agățai din inerție. În tăcere, închizi o etapă care părea că nu se mai termină.

Foto: Shutterstock/Aris Suwanmalee/Antique Brass Sphere With A Sundial Zodiac Sign

Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

 

 
Călătorie savuroasă prin România, cu Gianina Corondan. Un nou sezon „Vizită de lucru”, la TVR 1. Poftiţi la masă!

Pâinea, vinul, sarmalele, micii și prăjiturile intră în rolurile principale ale noului sezon „Vizită de lucru”. Din 17 octombrie, de la ora ...

Cine plătește factura spectacolului politic? Daniel Dăianu, la „Dezacorduri de pace”

Academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, este invitatul Monicăi Ghiurco la „Dezacorduri de pace”, joi, 15 octombrie, de la ...

Poftă de țară la Călinești: ciorbă de cocoș, tochitură la ceaun și pâine din cuptorul cu lemne | VIDEO

La doar 20 de minute de Craiova, un loc amenajat în stil texan pune pe masă gustul Olteniei de altădată, cu produse făcute în gospodărie. Vedem o ...

Kyrie Mendél: „Eu și muzica am fost nedespărțiți din acea seară”

Elegant, introspectiv și cu o voce care îmbină sensibilitatea pop cu forța teatrului muzical, Kyrie Mendél a devenit în ultimii ani una dintre ...

Meteoritul, castelul și ardelenii. Călătorie plină de surprize prin județul Cluj, duminică, la „Exclusiv în România”, TVR 1

Istoria, misterele și poveștile oamenilor se întâlnesc în cele mai neașteptate locuri! Duminică, la „Exclusiv în România”, Cristian Tabără şi ...

Analiza recentă de la Moldova Security Forum a scos în evidență o serie de perspective importante privind securitatea regională, cu un accent ...

Transformarea analizei sportive din critică în instrument de dezvoltare

Evaluarea evoluției dintr-o competiție reprezintă un moment esențial în dezvoltarea oricărui atlet, însă utilitatea sa depinde în totalitate de ...

60 de ani de la interzicerea avortului în România comunistă – joi, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre „produsele-minune” ce vindecă miraculos diabeticii sau mioarele autohtone trimise la război biologic împotriva ...

Premiera spectacolului „Ţinutul mofturilor”, în regia lui Cosmin Chivu, reprezintă un eveniment cultural deosebit. Joi, 15 octombrie, de la ...

Criza financiară din sănătate și riscul blocajului instituțional

Sistemul sanitar românesc se confruntă cu un risc iminent de sistare a activității din cauza unei crize financiare acute, care amenință direct ...

Știința hristocentrică și tentația transumanismului (I)

Fizicianul Ștefan Adrian Cârstea este invitatul jurnalistului Rafael Udriște la „Convorbiri spirituale”, pe TVR Cultural. Această ediție ...

Un polivalent al sunetului: pian, clarinet și… dirijat la doar 15 ani! Damian Ciortan, protagonist la „Mâine începe azi”, pe TVR 2

Pasiune dusă la rang de artă, disciplină, maturitate artistică precoce și o listă impresionantă de realizări care uimesc lumea academică și ...

Comisia Lancet identifică cele mai grave amenințări la adresa omenirii

Cel mai recent și intens dezbătut studiu publicat de Comisia Lancet privind Amenințările Globale la adresa Sănătății în Secolul XXI avertizează ...

„Soundscape” – muzica dincolo de ceea ce se aude. Din 15 octombrie, în premieră la TVR Cultural

În fiecare joi, de la ora 19.00, TVR Cultural deschide ușa către lumea din spatele muzicii. „Soundscape”, noua emisiune prezentată de Kyrie ...

“Cântec și poveste” în culisele Festivalului „Ponoare, Ponoare” 2026 | VIDEO

La Ponoarele, în județul Mehedinți, ediția jubiliară a Festivalului Concurs Național de Folclor a adus pe scenă 19 tinere talente din toată ...