loader
Foto

Gheorghe Zamfir

25 august

 

Duminică, 25 august, Gheorghe Zamfir va închide Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2019 cu spectacolul în premieră, “Zbor de Ciocârlie”

Show-ul total şi inedit, concept original al Proiect K1, are ca temă mitul creatorului, un omagiu adus sunetelor lumii. În ultima parte a serii dedicată folclorului, maestrul Gheorghe Zamfir și invitații săi, Paula Seling Laura Bretan, Rodica Anghelescu, Valentin Boghean şi trupa sa, vor aduce, prin muzică, sunetul naturii pe scena din Brașov. Spectacolul va fi transmis live pe TVR 1, TVR HD, TVR Internațional, TVR Moldova și online pe TVR Plus.

”Întotdeauna am fost profund atașat de natura, am copilărit și m-am format în cadrul naturii. Am fost legat de animalele domestice încă din fragedă copilărie și am fost legat de câmp, de pădure, de natură, am trăit la sat în armonie cu acestea până la terminarea adolescenței, când m-am dus la liceul de muzica din București . Datorită lor am descoperit misterele naturii, m-am atașat de această imensitate, de acest cadru fără sfârșit care este natura. Am descoperit în ea atâtea fenomene, atâtea culori, atâtea sunete – care au ajutat la formarea întregului meu univers personal interior, la tot destinul pe care l-am avut din copilărie până astăzi. Trilurile Ciocârliei sunt greu de redat dar atât de încântător de ascultat prin sunetul de nai. ”Zbor de Ciocârlie”, este un concept de care m-am bucurat imens, o alegere inspirată. Vine cumva din ființa mea, din interiorul meu și este o adevărată încântare să ilustrez muzical poveștile viețuitoarelor înaripate”, a spus Gheorghe Zamfir.

În ultima seară a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2019, peste 100 dintre cei mai apreciaţi artişti aduc momente în premieră. Tradiţionala seară de folclor, realizată şi prezentată de Iuliana Tudor, debutează cu vechi cântece ale lăutarilor, iar apoi, firesc şi armonios, muzica populară se va împleti cu limbajul muzical modern, dând naştere unui show total şi inedit.

 

„Prin tradiție, Festivalul Internațional Cerbul de Aur se încheie cu seara de folclor. Anul acesta, seara este dedicată muzicii lăutărești, folclorului reinterpretat și unui recital susținut de Gheorghe Zamfir și invitații săi. Unitatea între cele trei părți este data la nivelul regiei artistice, prin tot ce înseamnă ID-uri, parte grafică, elemente din arhiva TVR, unde regăsim cei mai importanți reprezentanți ai muzicii lăutărești. Regia artistică îi aparține lui Aurel Badea, unul dintre cei mai creativi regizori ai Televiziunii Române, a cărui amprentă este inconfundabilă”, a spus realizatoarea Iuliana Tudor.

***

Festivalul Cerbul de Aur 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm dar şi romantică! Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Emeli Sandé, Ronan Keating, Corina Chiriac, Ştefan Bănică jr şi Irina Rimes. Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate pe TVR 1, TVR HD, TVR Internațional, TVR Moldova și online pe TVR Plus, în perioada 22-25 august a.c.

FILM.TVR.RO

Logo

 
A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” este Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...