loader
Foto

Frații de Viță ne urează „La mulți ani!” de la Paris, Roma și New York

Într-o perioadă în care puține orașe mai sunt deschise turismului, "Frații de Viță" au găsit totuși o soluție pentru ca telespectatorii TVR2 să primească cele mai calde urări din destinațiile lor preferate. Sâmbătă, 2 ianuarie, de la ora 17:00.

 

Așa că s-au ,,teleportat” pentru câteva clipe la Paris, pentru o degustare de artă și istorie, au făcut o escapadă virtuală la Roma pentru a ne seduce iremediabil cu misterele ei și s-au oprit la New York, pentru a transmite o urare din orașul care nu doarme niciodată!

Apoi, Frații de Viță ne atrag într-o atmosferă plină de feeling și culoare, cu ritmuri captivante susținute cu măiestrie de violoncelistul și vocalistul Adrian Naidin, acompaniat în demersul său incitant, de Vlad Gălățianu, actor, chitarist și vocalist. Un jam session plin de sonorități cuceritoare, forță și expresivitate, dar și de o sensibilitate care reușește să reînvie spiritul muzicii bune.

După degustări, taifasuri, glume și urări, actorul Adrian Păduraru a fost provocat să își exprime artistic cele mai profunde trăiri, printr-un poem sublim, transpus cu emoție pe acorduri muzicale de Adrian Naidin.

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre ne-a dat întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.