loader
Foto

„Frați de Viță” la o degustare „științifică”

După călătorii prin regiuni viticole și podgorii din România, pe 16 ianuarie, de la ora 17:00, Cătălin și Adrian Păduraru au fost pe urmele simbolului frunzei de viță, până la „amprenta audio a vinului”.

 

„Încă din secolul al XIX-lea vinul a fost ridicat la rang de artă. O sticlă sau un pahar de vin erau simboluri ale gustului rafinat și ale bunăstării”- spun frații Păduraru. Vinuri valoroase, în ediție limitată, pot fi cumpărate astăzi prin licitație. Frații de viță oferă un exemplu concret, pentru colecționari.

Suntem invitați apoi într-un loc special, la Muzeul Țăranului Român, unde strugurele și vița de vie devin elemente decorative încărcate de semnificație și simboluri, iar iile, catrințele, covoarele și alte piese de meșteșug tradițional, sunt exemple sugestive în acest sens. Putem asista aici la degustarea vinului lansat de MȚR, vin reprezentat de două soiuri locale și unul tradițional; iar turiștii ce trec pragul muzeului pot pleca cu un Pinot Noir sau o Fetească Regală achiziționate de la magazinul de suveniruri.

Frații de Viță ne propun apoi o vizită la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură de la Sala Dalles cu scopul de a continua cercetarea în domeniul obținerii ,,amprentei audio a vinului”, pentru ca toată lumea să poată auzi cum sună o Grasă de Cotnari sau o Fetească Neagră. Aflăm că în viitorul apropiat, iubitorii de vin ar putea – punând telefonul pe eticheta vinului - să asculte sunetul vinului, sau am descoperi ce sunete poate exprima mintea omului după ce consumă un pahar de vin. Aceasta ar putea fi considerată, desigur o ,,degustare științifică”! Urmează apoi o altă degustare, de data aceasta, de artă; pentru că Adrian Păduraru își aminește cu plăcere de prezența lui în spectacolul de succes ,,Mă mut la tata!”, jucat chiar în această sală. Pentru telespectatorii fideli a pregătit și câteva imagini. Vizionare plăcută!

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre ne-a dat întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.