loader
Foto

Filmul „Monştri”, o invitaţie la toleranţă şi la evaluarea propriei poziţii faţă de lume

RECOMANDARI  TVR2   TVRCULTURAL 

Actriţa Judith State, rol principal în drama „Monştri”, producţie România, 2019, a fost recompensată cu Premiul Gopo 2020 pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal. Putem vedea la TVR Cultural şi TVR 2 filmul care a mai fost nominalizat la alte opt categorii în cadrul Premiilor Gopo 2020.

 

Drama românescă regizată de Marius Olteanu a avut premiera mondială pe 9 februarie 2019, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin. „Monștri” reprezintă debutul regizoral al lui Marius Olteanu, care este şi scenaristul producţiei. TVR Cultural ne propune să urmărim filmul care îi are în rolurile principale pe Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potrocean, Șerban Pavlu și Dorina Lazăr - joi, 7 mai, ora 22.00. TVR 2 difuzează filmul sâmbătă, 9 mai, ora 00.50.

(w500) film Monst

Alcătuit din trei părţi, filmul spune povestea lui Arthur şi a Danei, un cuplu căsătorit și fără copii, care încearcă să înțeleagă criza ce are loc în căsnicia lor. După o noapte petrecută cu necunoscuţi, în mai puţin de 24 de ore, ei trebuie să decidă dacă a renunţa la celălalt nu este cumva cea mai mare dovadă de iubire.

„Monștri este un film sincer și cred că asta au și apreciat cei mai mulți dintre cei cărora le-a plăcut”, e de părere regizorul Marius Olteanu. Iar actriţa Judith State, într-un interviu pentru liternet.ro, explică la ce ne poate duce cu gândul titlul filmului: „Cu cât văd mai mult filmul şi cu cât mă gândesc mai mult la el, îmi dau seama că în spatele acestei poveşti se află de fapt o invitaţie la toleranţă şi la evaluare a propriei poziţii faţă de lume, pe care Marius (regizorul) a lansat-o cu mare blândeţe. Mă uit la personajele din film printr-un pătrat, într-un timp dat, şi habar nu am ce este dincolo de acest pătrat şi această bucată de timp. Pot să trag o concluzie definitivă şi să fiu sigură de ea? Să pun punct? Dacă cineva m-ar surprinde în cel mai prost moment al meu, ar fi în regulă să mă catalogheze doar în baza acelui moment? Şi tot aşa... mă tot gândesc şi mă întreb şi îmi dau seama că de multe ori fac exact asta” (Judith State).

Producţia se bucură de recenzii pozitive de la criticii de film. Conform sitului Rotten Tomatoes, filmul are un în majoritate scoruri pozitive. Jessica Kiang de la revista Variety a numit pelicula „un debut remarcabil” și a lăudat jocul actoricesc ca fiind „superb”. Într-o altă recenzie pozitivă, criticul Stephen Dalton de la The Hollywood Reporter a menţionat despre film că este „profund și bine jucat”.

Filmul a fost nominalizat la nouă categorii în cadrul Premiilor Gopo 2020, printre care și Cel mai bun film de lungmetraj. Judith State a primit Premiul Gopo 2020 pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal.

(w882) cadru film

Drama „Monștri”, regia: Marius Olteanu, cu Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potrocean, Şerban Pavlu, Dorina Lazăr – se vede la TVR Cultural - joi, 7 mai, ora 22.00. TVR 2 difuzează filmul sâmbătă, 9 mai, ora 00.50.

foto: FB Monstri; captura film

 

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...