loader
Foto

Fashion în costume populare, la O dată-n viaţă

Cristi Pascu, Dana Săvuică şi Lavinia au fost invitaţi în ediţia din 24 aprilie a emisiunii găzduite de Iuliana Tudor la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.10.

 

Ediția din 24 aprilie este disponibilă online pe TVR+: prima parte și a doua parte.

Iuliana Tudor aduce, în ediţia O dată-n viaţă din 24 aprilie, invitaţi din domenii diferite, unii dintre ei în premieră în ipostaza de interpreţi, dar cu toţii mari susţinători ai folclorului românesc. Alături de ei, aşa cum ne-am obişnuit, trei nume mari ale muzicii populare autohtone. O dată-n viaţă poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Frumoasa Lavinia şi Nineta Popa luptă pentru Ardeal în emisiunea din 24 aprilie, în timp ce celebrul hair-stylist Cristi Pascu îşi face debutul pe scenă, alături de Cornelia şi Lupu Rednic, în susţinerea zonei Maramureşului. Şi Dana Săvuică este o prezenţă mai puţin obişnuită în faţa publicului amator de folclor; vineri seară, ea va îmbrăca portul popular oltenesc, avându-l ca partener de nădejde în reprezentarea acestei zone pe Constantin Măgureanu.

Ansamblul „Burnasul” din Teleorman completează tabloul de vineri, asigurându-ne că vom vedea, şi în această ediţie, dansuri unul şi unul.

În ediţia de săptămâna trecută a emisiunii, Adrian Naidin şi-a arătat talentul de adevărat „vraci”, chemând ploaia într-o interpretare originală a celebrei „Paparudă”.

Emisiunea de divertisment O dată-n viaţă este unul dintre cele mai îndrăgite programe ale TVR, gândit de regretatul Titus Munteanu. O dată-n viaţă, cei mai iubiţi interpreţi de folclor fac duete remarcabile cu vedete de calibru din cele mai diverse domenii. Orchestra „Lăutarii” din Chişinău şi maestrul Nicolae Botgros sunt în continuare parte a show-ului O dată-n viaţă. Iar Floarea şi Gheorghe, cunoscuţi şi sub pseudonimele de „Maria Buză” şi „Marius Rizea”, ne amuză şi în acest sezon cu momentele lor de umor... Emisiunea păstrează componenta socială, în fiecare ediţie urmând să fie prezentate cazuri ce au nevoie de solidaritatea telespectatorilor şi care constituie, de fapt, miza pentru care vedetele acceptă provocarea Iulianei Tudor. În noul sezon, platoul O dată-n viaţă se deschide telespectatorilor TVR 1, care pot trăi pe propria piele experienţa acestui spectacol, o dată-n viaţă, alături de idolii lor. Vedetele populare vin însoţite de cei mai înflăcăraţi fani ai lor, cărora le oferă şansa de a cânta împreună cu ei.

O dată-n viaţă poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

FILM.TVR.RO

Logo

 
„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.