loader
Foto

Galerie foto

Dăruiește Românie!

EMISIUNI  TVRI 

Un spectacol de televiziune realizat de Carmen Târnoveanu. Sâmbătă, de la ora 17.30, pe TVR3

 

Carmen Târnoveanu despre emisiunea „Dăruiește Românie!”:

„Este un proiect pe care l-am început în 2018. Când am gândit acest spectacol de televiziune, într-un format de culturetainment, am plecat de la dorința de a le oferi românilor partea cea mai frumoasă și mai sensibilă a acestei țări: cultura artistică, prin artiștii ei consacrați sau debutanți, dar promițători.

Pe măsură ce emisiunea a căpătat propria voce în fața publicului, am simțit să adaug o dimensiune suplimentară divertismentului, și anume o componentă socială, de transfer de valori, cunoștințe și experiențe relevante. Astfel a apărut colaborarea cu Fundația World Vision România, prin care am susținut și promovat programul educațional „Vreau în clasa a 9-a”, care acorda burse școlare elevilor fără posibilități materiale, pentru a urma și liceul. Timp de două sezoane, artiști, antreprenori și voluntari din țară și din străinătate s-au alăturat demersului nostru și s-au transformat în adevărați mentori pentru acești copii, ale căror destine urmau să se schimbe pentru totdeauna, odată cu liceul. Mă bucură să știu că emisiunea „Dăruiește Românie!” le-a transmis acestor copii semnalul că Educația Merită, plus încurajările celor care, prin efort, ambiție și perseverență au reușit în carierele lor, devenind modele de parcurs și succes.

În emisiunea „Dăruiește Românie!” telespectatorii regăsesc, de fiecare dată, acel ceva care mă animă, mă motivează și mă reprezintă: un profund respect pentru valoarea artistică și culturală, atemporală și indiferentă la mode sau curente trecătoare.

Într-o lume confiscată parcă de zgomotul rețelelor sociale, continui să cred în farmecul emisiunilor de televiziune realizate în pla nu se vor petou, prin efort colectiv, după reguli scenaristice, tehnice și de expresie artistică. Aceste elemente ce compun spectacolul de televiziunerima niciodată, pentru că ele induc telespectatorului o intimitate inconfundabilă, dincolo de ecran, o anume disponibilitate de a asculta, de a privi cu atenție și curiozitate, de a trăi liber emoția artistică, de a se recrea constructiv."

Realizator: Carmen Târnoveanu

***

Unde găsiți emisiunea?

Înregistrări TVR+

Facebook

Facebook Carmen Târnoveanu

 
Geopolitica actuală - Lumea spre o nouă ordine mondială

Duminică, 15 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, conf. univ. dr. Cristi Pantelimon, sociolog la Institutul de Sociologie al Academiei ...

Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...