Într-o lume obsedată de premii și câștiguri, concentrată pe triumf rapid, uităm să învățăm din greșeli și să avem răbdare cu noi. Asta dacă suntem sinceri și curajoși să recunoaștem că am greșit. Cum facem să nu ne descurajeze primul eșec întâlnit în drumul spre împlinirea visului?
Samuel Beckett spunea: Fail again. Fail better (Eșuează iar, eșuează mai bine). Adevărul este că cei mai mulți eșuăm din nou, dar eșuăm la fel.
Cei mai mulți oameni nu pot gestiona eșecul într-un mod constructiv, ci găsesc metode prin care să diminueze importanța sarcinii pe care o aveau de făcut și la care au eșuat, ceea ce înseamnă că sunt mai puțin motivați să persevereze și să-și atingă scopul. Acest fenomen este cunoscut ca efectul strugurilor acri. Altă variantă, efectul struțului, este pur și simplu aceea de a nu observa greșelile și de a merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ceea ce îi împiedică să învețe cum să devină mai buni data viitoare - arăta un articol BBC din octombrie 2022, publicat online cu titlul Modul inteligent de a învăța din eșec, despre mai multe cercetări în psihologie din ultimul deceniu.
Unul dintre modurile de a învăța din greșeli este de a le da sfaturi celor care se lovesc de probleme asemănătoare. Ajutându-i pe alții să evite greșeala ta s-a dovedit că poate să te ajute și pe tine să-ți crești șansele de reușită.
Efectul strugurilor acri. Să ne ocupăm un pic de efectul acesta, descoperit de Hallgeir Sjåstad, profesor de psihologie și leadership la Norwegian School of Economics. El era intrigat de tendința oamenilor de a-și abandona prematur visurile. Cercetarea a pornit din încercarea de a înțelege de ce uneori ne lăsăm păgubași prea repede, deși, dacă am avea un pic de răbdare și am mai încerca o dată, am reuși - spune Sjåstad. El crede că e vorba despre autoprotecție: cei mai mulți dintre noi ne considerăm competenți, capabili, iar când un feedback extern sugerează că n-am fi așa, ne simțim amenințată imaginea de sine. Cel mai ușor scăpăm de asta prin negarea semnalului extern, ca să ne păstrăm imaginea pozitivă despre noi înșine. Facem asta tot timpul, chiar fără să ne dăm seama.
Efectul strugurilor acri înseamnă să găsim modalități de a scădea importanța lucrului la care am eșuat, ceea ce ne face să fim mai puțin motivați să insistăm până la atingerea scopului. Dacă ai avut un interviu de angajare, care a mers prost, pentru o funcție pe care ți-o doreai undeva, decizi că, de fapt, nu prea voiai să lucrezi în domeniul acela și nu te mai înscrii la concursuri pentru poziții similare. La fel se întâmplă și când o editură respinge primul manuscris pe care îl trimiți. Sjåstad spune că poate fi tentant să dai vina pe altcineva sau pe altceva, nu pe tine însuți, încercând să te convingi că planul C era de fapt planul A de la început.
El mai consideră că e sănătos să ne vedem dorințele, visurile în perspectivă și să schimbăm macazul dacă tot procesul ne face nefericiți. Dar efectul strugurilor acri poate să ne conducă la a trage prematur o concluzie, în loc să vedem ce am putea învăța ori îmbunătăți.
Efectul struțului. Alt mecanism de apărare când te confrunți cu un eșec este să-ți ascunzi capul în nisip, să nu te mai uiți la problemă, astfel încât să nu trebuiască să o procesezi. Cercetătorii cunosc de multă vreme că oamenii pot ignora cu bună știință o veste proastă. Economiștii, de exemplu, știu că investitorii mai degrabă se interesează de starea banilor lor atunci când sunt în câștig, nu atunci când sunt în pierdere. (Spune-mi câți bani am câștigat, nu vreau să știu câți bani am pierdut).
Acest fenomen se numește efectul struțului, este o situație des întâlnită - de a nu te uita la informațiile negative, de a trece cu vederea lucrurile neplăcute, conform unor studii din SUA, desfășurate de Lauren Eskreis-Winkler, profesor de management la Northwestern University, și Ayelet Fishbach, profesor de marketing la University of Chicago.
Sjåstad mai subliniază că eșecurile sunt o parte inevitabilă a vieții și că… dacă nu ratezi niciodată, probabil că țintești prea jos!
Fostul CEO al IBM Thomas Watson spunea Dacă vrei să-ți crești rata de succes, dublează-ți rata de eșec, după cum cita în Forbes Dr. Margie Warrell, într-un articol din februarie 2024. Dr. Warrell continuă: „Cea mai mare piedică în a stoarce toate învățămintele dintr-un eșec nu este complexitatea lui, ci suntem noi, este reticența noastră de a ne uita la eșecuri cu sinceritate și a le identifica toate cauzele. Și apoi, de a împărtăși ce am învățat. Să nu înveți nimic din eșec înseamnă să eșuezi de două ori.
Într-o lume în rapidă schimbare, dacă înveți repede îți creezi un avantaj substanțial. De asemenea, doar pentru că nu putem măsura cât pierdem din valoare, resurse atunci când eșuăm sau când nu învățăm din eșec, nu trebuie să subestimăm eșecul. Așa că, pentru a te bucura mai mult de succes, riscă să eșuezi, dar nu arunca eșecul la gunoi.”
Credit foto: Ozalpvahid/Shutterstock
Să învățăm din greșeli
În fața absolvenților de la Harvard, în iunie 2008, scriitoarea J.K. Rowling a ținut un discurs despre importanța eșecului în viață:
„Nu-mi amintesc să le fi spus părinților mei că studiez Limbile Clasice, e posibil să fi aflat asta în ziua absolvirii. Dintre toate specializările din lume, cu greu ar fi putut numi ceva mai inutil decât mitologia greacă, pentru a ajunge într-o funcție de conducere.
Aș vrea să fie clar, ca o paranteză, că nu-mi învinovățesc părinții pentru felul lor de a gândi. Să dai vina pe părinți că te-au dus într-o direcție greșită cred că are termen de garanție: expiră învinovățirea părinților când ești suficient de mare să preiei frâiele și să-ți asumi responsabilitatea. Nu pot să-mi critic părinții că au sperat să nu cunosc vreodată sărăcia… Sărăcia duce la frică, stres și uneori depresie, înseamnă mii de umilințe și necazuri. Să ieși din sărăcie prin puterile proprii este ceva de care poți fi mândru cu adevărat, numai proștii idealizează sărăcia.
La vârsta voastră cel mai mult mă temeam nu de sărăcie, ci de eșec.
Nu sunt atât de naivă încât să cred că, pentru că sunteți tineri, talentați și bine educați, nu știți ce înseamnă greutățile ori suferințele. Talentul și inteligența încă nu au vaccinat pe nimeni împotriva capriciilor sorții și niciun moment nu presupun că toată lumea de aici s-a bucurat de o viață roz, de privilegii.
Cu toate astea, faptul că sunteți absolvenți de Harvard sugerează că nu sunteți familiarizați cu eșecul. Puteți fi conduși de teama de eșec la fel de bine ca de dorința de succes. De fapt, ideea voastră despre eșec s-ar putea să nu se deosebească prea mult de ideea de succes a unui om obișnuit, atât de sus ați zburat până acum. Până la urmă, noi decidem ce înseamnă eșec, dar lumea abia așteaptă să decidă pentru noi după ce criterii numim eșecul, dacă permitem asta. Așa că e corect să spun, la o simplă evaluare, că la vreo 7 ani de la absolvire am eșuat într-un mare fel: o excepțional de scurtă căsnicie a făcut implozie și eram șomeră, mamă singură și săracă, da, cât de sărac poți să fii în Marea Britanie modernă fără să fii homeless. Temerile pe care le avuseseră părinții mei pentru mine și le avusesem și eu, toate s-au adeverit și, după orice standard, eram cel mai mare eșec pe care-l știam.
Acum, n-am să stau în fața voastră să vă spun că eșecul e plăcut. Perioada aia din viața mea a fost una întunecată (…) Habar nu aveam cât de lung e tunelul pe care îl străbăteam și, mult timp, orice luminiță de la capătul lui era mai degrabă o speranță decât o realitate. Deci de ce vorbesc despre beneficiile eșecului? Pur și simplu pentru că eșecul a însemnat să dau la o parte tot ce nu contează. Nu m-am mai prefăcut că sunt altceva decât eram și am început să-mi canalizez energia să duc la capăt singurul lucru care conta pentru mine.
Dacă aș fi reușit în altă parte, n-aș mai fi avut ambiția de a reuși în singurul domeniu unde credeam că aparțin cu adevărat. Am fost eliberată: cea mai mare frică a mea se adeverise și eram încă în viață, încă aveam o fiică pe care o iubeam, aveam o mașină de scris veche și o idee mare. Așa că fundul prăpastiei a devenit piatra de temelie pe care am început să-mi reconstruiesc viața.”
Într-un interviu din august 2024 acordat revistei Vanity Fair, actrița Naomi Watts (două nominalizări la Oscar pentru rolurile principale din 21 Grams și The Impossible, cunoscută și pentru Birdman, Ophelia, Mulholland Drive, Feud) mărturisea:
„Nu-mi place să citesc cronicile de film, dar dacă scriu de bine, cineva îmi trimite un citat, ceea ce înseamnă că dacă nu-ți trimite nimeni vreun fragment, vreun link, știi că ai făcut ceva greșit (râde). Poți fi masochist și eu clar m-am făcut vinovată de asta, în trecut, și citeam chestii urâte. Chiar pot să te rănească. Pot fi dureroase, pentru că tu ți-ai dat sufletul și ai făcut tot posibilul. Și când munca ta e desființată e chiar dureros. Dar pe măsură ce am îmbătrânit, am învățat să nu-mi mai pese așa de mult.
Am înțeles că se întâmplă rar ca un lucru (n.n. - un rol într-un film) să iasă. Dacă mă uit la pagina mea de pe IMDB, văd că am fost destul de norocoasă. Am avut cel puțin cinci filme într-o carieră de 30 de ani care au primit recunoaștere, care au fost bine primite. Și să te aștepți ori să crezi că se poate mai mult de atât e ridicol, e ceva neobișnuit. Așa că sunt total conștientă de faptul că lucrurile de cele mai multe ori nu vor ieși. (…) Am fost crescută de bunica mea. Dacă mă prindea că stau cu o carte în mână, îmi zicea să mă ridic de pe scaun și să fac și eu ceva. Eram la o fermă și acolo e mereu ceva de făcut: să cureți cotețul, să dai de mâncare la animale. Mereu am simțit că trebuie să fac ceva. (...)
Am energie, am chef de muncă, am idei și simt cu adevărat că îmbătrânesc. Am 55 de ani și ăsta e un maraton, nu e un sprint. Dar în același timp, pe măsură ce îmbătrânești, devii conștient că anii ăștia - cei mai buni ani sau cei mai mulți ani - rămân în urmă și te cam grăbești să ajungi la capătul cursei. Te gândești așa: Vreau să fac și asta, și asta, să bifez și asta, există atâtea lucruri de care sunt în stare, de ce să nu încerc? Eșecul te îngrijorează tot mai puțin. Nu vreau să fiu acuzată că le încerc pe toate, să văd ce iese, doar mă încarcă faptul că aș putea să încerc ceva nou. Știu care e gustul eșecului, nu e chiar așa de rău. Te aduni, te ridici și încerci altceva.”
Surse:
Naomi Watts Reclaims the Spotlight: “I Know What Failure Feels Like. It’s Not That Bad” | Vanity Fair
Think Failure Is Hard? Not Near As Hard As Learning From It (forbes.com)
The smart way to learn from failure (bbc.com)
Lessons on learning from failure from a Nobel Prize-winning economist | News & Events (uwo.ca)
Text of J.K. Rowling's speech — Harvard Gazette
Credit foto principală: Andrii Yalanskyi/ Shutterstock
