loader
Foto

Galerie foto

Despre puterea scrisului şi a rezistenţei, cu Ana Blandiana

Sâmbătă, 27 august, ați putut urmări la TVR 2(9:30), TVR HD (10:30) şi pe TVR+ interviul realizat de Daniela Zeca Buzura, pentru emisiunea Mic Dejun cu un campion.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

„De câte ori mă întâlnesc cu Ana Blandiana îmi răsună în urechi glasul ei tânguitor în felul în care-şi recită propriile poezii dar şi vocea impresionantă cu care vorbea de la balconul Pieţii Universităţii. A scris, a vorbit răspicat, a revendicat, s-a retras”, spune Ileana Ploscaru Panait, în întâmpinarea unui nou interviu Best Of al emisiunii Mic dejun cu un campion..

Autoare a peste 32 de cărţi de poezie, proză şi memorialistică traduse în 24 de limbi ale lumii, dar şi a numeroase articole de presă, Ana Blandiana este deţinătoarea, printre multe alte distincţii, a Premiului Herder, a Premiului Acerbi pentru poezie, a Premiului Academiei Române, dar şi a Legiunii de Onoare acordată de statul francez pentru meritele sale scriitoriceşti şi civice deosebite.

„Departe de modelul scriitorului care priveşte realitatea de la adăpostul propriei creaţii, Ana Blandiana este o scriitoare care a ştiut să creeze sensuri de lectură multiple, ale cărei poezii, de exemplu, chiar şi a celor pentru copii, se puteau citi deseori printre rânduri. Ea a reuşit să confere stihurilor acea savoare a descoperirii lucrurilor grave sub impresia unor rime simple”, spune Ileanu Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”.

Ana Blandiana este un autor cunoscut care, dicolo de vocaţia scrisului s-a implicat activ în societatea românească postdecembristă. A fost membră a Alianţei Civice, printre fondatorii căreia s-a numărat. S-a implicat în politică fără să fi avut vreodată o altă intenţie decât aceea a menirii pe care intelectualul trebuie s-o aibă într-o societate progresistă, aceea de implicare totală şi necondiţionată.

A fost unul dintre cei mai fervenţi vorbitori ai balconului de la Piaţa Universităţii, un fenomen al construcţiei democratice nemaiexersat în România de la instaurarea regimului comunist de după cel de-al doilea război mondial. A scris, a vorbit răspicat, a revendicat, s-a retras. A înfiinţat în schimb o fundaţie exemplară şi Memorialul de la Sighet întru neuitarea timpurilor sinistre ale comunismului românesc.

***

Noul sezon Mic dejun cu un campion:

„Dorim să mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul TVR al emisiunii.

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre ne-a dat întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.