loader
Foto

Galerie foto

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la "Istorii de bun gust"

RECOMANDARI  TVR2 

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. Joi, 28 martie, de la ora 21:00, Camelia Moise ne-a invitat în atmosfera inconfundabilă a perioadei interbelice. Aici am păşit în culisele unor poveşti pline de nostalgie, scrise de Sivia Colfescu: „Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene”.

 

Istorii de bun gust

„De multă vreme aveam de gând să scriu lucrurile pe care mi le mai amintesc despre câteva mătuşi fabuloase. Mătuşile mele adevărate, câteva mătuşi adoptate şi chiar mătuşi ale prietenilor mei, femei care, la prima vedere, erau (unele mai sunt) foarte deosebite unele de altele, dar care se asemănau într-o anume privinţă: erau cu toatele nişte supravieţuitoare, femei cu suflete de oţel – e drept, cele mai multe în învelişuri moi de catifea. A, să nu uit: bucureştence, desigur – măcar în unele perioade importante ale vieţii lor – altfel de ce aş scrie despre ele istorioare bucureştene”? Voiam să scriu pentru că mi se pare nedrept să las să se piardă amănunte pline de farmec – sau de haz – ale vieţii lor, amestecate de-a valma în fluviul destinelor ultimului veac. Am tot amânat, prinsă în plasa unor ocupaţii care mi se păreau mai importante. Până într-o zi, când o observaţie a unui prieten m-a făcut să-mi dau seama că e mai important să scriu despre ele, trecătoarele. Înainte de a deveni eu însăm, pentru cine ştie cine, o mătuşă fabuloasă”, spune Sivia Colfescu, scriitor şi director de editură.

(w882)

Şi tot acum am aflat de la scriitoarea Silvia Colfescu tabieturile mătuşilor fabuloase în ceea ce priveşte prepararea cafelei. În Bucureştiul interbelic, povestea cafelei pleacă de la coada ibricului, pentru că, dincolo de băutura energizantă era un motiv de a petrece în tihnă timp cu familia sau prietenii.

Pentru fiecare cafea se prăjeau boabele proaspăt, strict cantitatea necesară, care apoi se râşneau într-o râşniţă manuală. Se pune ibricul de alamă pe foc, un ibric cositorit în interior pentru că alama este otrăvitoare. Pentru o cafea la ibric la 100 de ml de apă se folosesc în medie 9-10 g de cafea.

(w882)

Pune apă rece în ibric, iar pentru cei care doresc să consume cafeaua dulce, zahărul se dizolvă de la început. Se adaugă apoi cafeaua şi se pune să fiarbă la un foc mediu. Când se formează un cerc în mjlocul ibricului mai deschis la culoare, iar caimacul de pe margine se ridică uşor, se ia ibricul de pe foc, se lasă să se aşeze zaţul în jur de 20 de secunde şi se pune cafeaua în ceşti. În perioada interbelică, o cafea fără caimac se considera că a fost preparată greşit.

***

Prezentator: Camelia Moise

Logo

 
SUA: Victorie istorică a democraților. Ce urmează? Vedem la „Breaking Fake News”, pe TVR 1

Marian Voicu dezbate rezultatul istoric al alegerilor intermediare din Statele Unite alături de jurnalista Ştirilor TVR, Ramona Avramescu. ...

“Ce zice legea?” la TVR 3 și la TVR Timișoara | VIDEO

“Ce zice legea?” la TVR 3, în fiecare miercuri, de la ora 13:30 și la TVR Timișoara, tot miercuri, de la ora 17.00. “Ce zice legea?” – ...

Când corpul devine instrument, iar spațiul - muzică. „Soundscape”, cu compozitorul Cătălin Crețu, la TVR Cultural

Pe 12 noiembrie, la „Soundscape”, Kyrie Mendel reușește să ne dezvăluie un portret inedit al unui om care transformă corpul, gestul, spațiul, ...

Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

Schimbarea de mentalitate: Soluția lui Gheorghe Hagi pentru naționala de fotbal

Înainte de confruntările decisive din Liga Națiunilor împotriva Poloniei și Bosniei-Herțegovina, Gheorghe Hagi a analizat starea actuală a ...

Documentarul „Navele de război: o sută de ani de inovaţii”, la TVR INFO

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.00, TVR INFO le oferă telespectatorilor o incursiune fascinantă în istoria confruntărilor pe mare prin ...

Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

„Adevăruri despre trecut”. 70 de ani văzuți la TVR

Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale ...

Ediție specială: Vizita în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Luni, de la ora 15.00, TVR INFO transmisite în direct, într-o ediție specială, vizita oficială în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Summitul G7, la Paris: Schimbări politice și provocări globale complexe

Capitala Franței găzduiește cea de-a doua reuniune ministerială oficială din acest an sub președinția franceză a grupului G7.

Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...