loader
Foto

Galerie foto

Delia Reit – lecția curajului și a răbdării pe zăpada visului olimpic

RECOMANDARI  JO MILANO CORTINA 2026 

Dintr-un sport ales de familie, schi fond, spre o pasiune descoperită prin muncă, sacrificii și credință în propriile forțe

 

La numai 22 de ani, Delia Ioana Reit a devenit una dintre cele mai promițătoare sportive ale României în disciplina de schi fond, calificându-se la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026. Dar dincolo de competiții și podiumuri, povestea ei este una despre răbdare, voință și pasiune.

„Știam ce presupune acest sport încă dinainte de a-l începe, deoarece tatăl meu l-a practicat și el. La vârsta de 8 ani, nu cred că mulți copii ar alege de bunăvoie un sport atât de solicitant, atât fizic, cât și psihic”, povestește tânăra născutâ in Zărnești, județul Brașov.

La început, schiul fond nu a fost dragoste la prima vedere, ci o alegere influențată de familie: „Nu l-am început pentru că mi-a plăcut din prima, ci pentru că părinții mei își doreau foarte mult să practic acest sport”.

Cu timpul însă, antrenamentele, efortul și disciplina au transformat obligația în pasiune. „După ani de muncă și sacrificii, schiul fond a încetat să mai fie doar o obligație și a devenit parte din viața mea. Trăind într-o zonă de munte, opțiunile erau limitate, iar acest sport s-a transformat într-un drum pe care l-am acceptat și care m-a format atât ca sportiv, cât și ca persoană”.

(w882)

Cursa în care credința a contat mai mult decât forța

Delia vorbește cu emoție despre competiția care i-a schimbat destinul — cea care i-a adus calificarea la Jocurile Olimpice. „A fost cea mai importantă competiție din cariera mea. Reveneam după o răceală puternică, iar incertitudinea legată de starea mea fizică făcea totul și mai dificil. A avut o încărcătură emoțională aparte, pentru că a venit într-un moment în care credeam că nu mai am nicio șansă”.

Cu sinceritate, recunoaște că acel moment i-a redefinit perspectiva asupra sportului și a vieții: „M-a învățat cât de important este să nu renunți, chiar și atunci când lucrurile par pierdute. Limitele pot fi depășite atunci când există voință, determinare și credință în propriile forțe”.

Munca susținută din spatele performanței

Pentru Delia, succesul nu se măsoară doar în rezultate, ci în luptele tăcute ale fiecărei zile. „O zi obișnuită pentru mine nu poate exista fără antrenament. Fiecare zi este atent planificată, cu exerciții de rezistență, tehnică pe schiuri, alergare și forță, dar și momente dedicate pregătirii mentale”.

Ceea ce o face să continue nu este doar ambiția, ci bucuria de a-și testa limitele: „Cele mai mari provocări nu sunt doar efortul fizic, ci capacitatea de a mă auto-depăși. Fiecare sesiune îmi cere răbdare, concentrare și perseverență. Antrenamentele nu sunt doar despre a deveni mai rapid, ci și despre a deveni mai disciplinat și mai hotărât”.

(w882) COSR

Familia – echilibru și forță

Delia își poartă recunoștința cu claritate și spune că rolul familiei în acest drum sportiv este pe primul loc. „Familia a fost mereu alături de mine, sprijinindu-mă emoțional și dându-mi puterea să merg mai departe”. În egală măsură, recunoaște importanța profesioniștilor care o ghidează zilnic: „Antrenorii m-au ajutat să-mi dezvolt disciplina și tehnica necesară pentru a progresa”.

La Milano–Cortina, Delia Reit rămâne echilibrată între emoție și realism. „Obiectivul meu pe termen scurt este să obțin un loc cât mai bun la Olimpiadă, chiar dacă nu mă aflu în cea mai bună formă fizică. Este o provocare importantă, un test al muncii depuse până acum”.

Pentru viitor nu își trasează planuri rigide — ci alege încrederea. „Prefer să văd ce îmi va rezerva viitorul și să mă adaptez pe parcurs”, spune sportiva. Tuturor celor care visează la o carieră în această disciplină, Delia Reit le transmite un mesaj care definește, poate, întreaga ei poveste: „Nu este un sport ușor, dar tocmai dificultatea lui îl face valoros. Te învață să te autodepășești, să fii răbdător și să apreciezi fiecare pas mic înainte. Dacă alegi să mergi mai departe, bucuria și mândria de a vedea ce poți realiza vor merita fiecare efort depus”.

În povestea ei, Delia Reit nu vorbește despre succes, ci despre echilibru. Despre voință, familie și tăria de a merge mai departe chiar și atunci când zăpada pare prea grea. Tânăra face parte dintr-o generație care schiază nu doar pentru victorie — ci pentru curaj și din iubirea sinceră pentru sport.

 

Credit foto: COSR

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...