loader

DECEMBRIE ROŞU - Revoluţia Română ON-AIR

RECOMANDARI

Exclusiv pe TVR+

 

Revoluţia Română a pornit din stradă, a ajuns la Televiziune şi de aici în lumea întreagă. După 23 de ani, portalul Televiziunii Române, www.tvrplus.ro, redeschide dosarul Revoluţiei într-un proiect fără precedent pentru online-ul românesc.

***
UPDATE: În cadrul acestei colecţii online, Televiziunea Română vine cu o nouă premieră: primul documentar realizat exclusiv pentru portalul TVR+. „Jurnalist la Revoluție. Cum s-a scris istoria în mers” este o oglindă a celui mai important moment din istoria Televiziunii: întoarcerea camerelor spre poporul român.

Printre intervievații pentru acest proiect se numără: Nicolae Melinescu (redactor principal în decembrie 1989), George Militaru (regizor de emisie în decembrie 1989) sau Cornelius Roşiianu (redactor în decembrie 1989). Aceştia vorbesc despre zvonurile care s-au dat pe post, despre ameninţarea teroristă, dar şi despre impactul pe care l-a avut Televiziunea în rândul oamenilor.  Alături de ei, contribuie cu opinii şi analize sociologul Mircea Kivu, istoricul Adrian Cioroianu şi analistul media Iulian Comănescu.

Cele două părți ale documentarului vor fi puse la dispoziția celor care ne urmăresc portalul în zilele de 21 și 22 decembrie. În prima parte, invitații rememorează momentele de tensiune din Televiziune, intrarea manifestanților în curtea acesteia, prima emisie liberă, dar și lupta care s-a dat pe holurile uneia dintre instituțiile simbol ale Revoluției. Cea de-a doua parte este dedicată rolului Televiziunii; sunt amintite și comentate zvonurile care s-au dat pe post, dar și impactul pe care l-au avut intervențiile unor jurnaliști pentru care meseria pe care o practicaseră până în acele zile se schimbase fundamental timp de câteva ore.

***

Din 16 decembrie, publicul are posibilitatea de a accesa pe TVR+ prima colecţie online despre Revoluţia Română, pentru a redescoperi evenimentul care a schimbat istoria ţării şi pentru a înţelege rolul pe care TVR l-a jucat în schimbarea naţiunii.

Astfel, în intervalul 16 - 22 decembrie, TVR+ va prezenta în fiecare zi câte un episod dintr-o selecţie amplă a materialelor din Arhiva TVR, cu cele mai relevante momente din desfăşurarea evenimentelor de acum 23 de ani.

Cele şapte episoade sunt menite să marcheze prin conţinutul lor cele mai frământate zile ale Revoluţiei, după cum urmează:

Arhiva Televiziunii Române deţine una dintre cele mai bogate colecţii de documente audiovizuale despre Revoluţia Română din decembrie 1989. Realizarea celor şapte episoade ce vor fi difuzate pe www.tvrplus.ro aparţine redactorilor Arhivei TVR: Mihai Ciobanu, Gabi Fiter, Irina Bordeianu, Denisa Badea şi Irina Negraru. Ei sunt cei care, prin munca lor de cercetare şi recatalogare a colecţiei „Revoluţia Română”, au descoperit imagini inedite ce au fost difuzate doar în decembrie 1989. Astfel, conceptul colecţiei online are în vedere reconstituirea evenimentelor Revoluţiei prin prisma a ceea ce s-a văzut la televizor în acele zile, cu momentele încărcate de emoţia şi dramatismul evenimentelor. Cu ajutorul editorului Marius Butnariuc, aceste imagini unice sunt prezentate într-un pachet grafic de excepţie, cu un montaj dinamic.

Logo

 
„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...

Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...