loader
Foto

De la patimi la Înviere: Săptămâna Mare la TVR 1

RECOMANDARI  TVR1 

În perioada 9-12 aprilie, telespectatorii TVR 1 urmăresc o serie de ediții speciale, documentare și transmisiuni în direct ce invită la reculegere, reflecție și trăire duhovnicească. De la Joia și Vinerea Mare, până la noaptea sfântă a Învierii Domnului, programele reunite sub genericul „Universul credinței” oferă un parcurs spiritual profund, menit să pregătească inimile pentru cea mai mare sărbătoare a creștinătății.

 

Andrei - Victor Dochia
Universul credinţei

Săptămâna Mare este, ca în fiecare an, prilej de programe speciale la Televiziunea Română, menite să ne pregătească pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului. Transmisiuni în direct, documentare şi ediţii speciale ne ajută să ne conectăm la lumea spirituală, la credinţă şi să reflectăm asupra vieţii noastre, să ne raportăm la valorile cu adevărat importante.

Pe 9 aprilie, de la ora 16.45, urmărim o ediţie specială „Universul credinţei”, cu tematica „Paşi spre Înviere”, în care părintele Constantin Necula ne vorbeşte despre Joia Mare şi însemnătatea acestei zile premergătoare Paştelui.

Tot sub genericul „Universul credinţei”, de la 17.15 urmărim un reportaj având ca subiect Catedrala Națională, simbol al unității de credință și de neam.

(w882) catedrala

Programul special continuă în Vinerea Mare, 10 aprilie, zi cu profundă încărcătură spirituală, reflectată la TVR 1 prin producții care invită la reculegere și meditație. De la ora 7.00, documentarul „Ecce via – Aceasta este Calea!” propune o incursiune în Ierusalimul din vremea pătimirilor lui Iisus Hristos, urmărind parcursul Mântuitorului în Cetatea Sfântă și actualitatea trăirii pelerinului de astăzi.

Dimineața continuă, la 9.45, cu reportajul „Culorile Lui”, un portret dedicat pictorului Daniel Codrescu, autorul lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naţionale, prezentat ca model pentru comunitate prin impactul său social și cultural, într-o producție semnată de Elena Dinu.

După-amiaza, de la 16.45, „Universul credinței” revine cu o ediție specială din seria „Pași spre Înviere”, în care părintele Constantin Necula vorbește despre semnificația Vinerii Mari, iar de la 17.15 telespectatorii pot urmări Denia Prohodului Domnului, transmisă în direct de la Catedrala Patriarhală, într-un moment central al trăirii liturgice a acestei zile.

 

Sâmbătă, 11 aprilie, TVR 1 propune, de la 22.00, documentarul „Zorii Învierii”, realizat de Victor Dochia și părintele Constantin Necula în Țara Sfântă, o reflecție amplă asupra urcușului duhovnicesc al Săptămânii Patimilor, de la Intrarea Domnului în Ierusalim până la Răstignire și Înviere.

De la 23.00, „Universul credinței” oferă o ediție specială dedicată Învierii Domnului, moderată de Andrei Victor Dochia. Este o invitație la reflecție, lumină și speranță, în pragul marii sărbători a creștinătății, un dialog cu părintele profesor Constantin Coman și realizatorul TVR Răzvan Bucuroiu despre frumusețea, simbolistica și semnificațiile teologice ale Paștilor, cu accent pe Lumina Sfântă de la Ierusalim și mesajul pascal în contemporaneitate.

Momentul culminant al programelor speciale are loc la 23.55, când TVR 1 transmite în direct de la Catedrala Patriarhală din București Slujba Învierii Domnului, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-o ediție specială „Universul Credinței”, menită să aducă bucuria și lumina Învierii în casele tuturor românilor.

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...