loader

Mărturisiri la TVR 2: „Mi-e dor de tine. Dansăm?"

RECOMANDARI

Pe 13 februarie, Duminica filmului românesc aduce la TVR 2 comediile „ În fiecare zi mi-e dor de tine" și „ Astă seară dansăm în familie". Detalii, în articolul de mai jos.

 

13 februarie, ora 13.10

În fiecare zi mi-e dor de tine

Regia: Gheorghe Vitanidis, 1988

Cu: Teodora Mareş, Stela Popescu, Marin Moraru, Jean Constantin, Emilia Popescu, Coca Andronescu, Nae Caranfil, David Ohanesian, Florin Piersic

(w882) in fiecare

Teatrul nostru este invitat să organizeze la o grădină de vară un spectacol de varietăţi care va conţine muzică, dans şi umor. Studenta la Conservator Irina Mirea câştigă preselecţiile şi urmează să fie noua vedetă a spectacolului, însă tatăl ei se opune cu îndârjire. Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, de Irina se îndrăgosteşte Radu, tânărul regizor al teatrului, care apelează la amicul său Gelu să-i compună un şlagăr pentru a o cuceri pe frumoasa solistă.

(w882) Emilia Ste

Comedia muzicală pe un scenariu de Octavian Sava a beneficiat de o coloană sonoră asigurată de compozitorii George Grigoriu și Ionel Tudor. ACIN i-a acordat o Diplomă de onoare Emiliei Popescu pentru rolul din acest film.

***

13 februarie, ora 20.10

Astă seară dansăm în familie

Regia: Geo Saizescu, 1972

(w882) Astă sear

Temistocle T. Temistocle şi Alecu A. Alecu, doi logodnici de profesie", colindă prin ţară pentru a escroca femeile dornice să se mărite. În plasa celor doi Don Juani, care se prezintă drept persoane respectabile, cad numeroase victime de diferite vârste, de la care ei reuşesc să obţină importante sume de bani în schimbul promisiunilor de căsătorie.

Geo Saizescu și-a făcut debutul aici în rolul Bizarului, ofițer de miliție care îi urmărește pe cei doi de la distanță. Ulterior, regizorul a devenit nelipsit din filmele sale, purtând o serie de elemente distinctive: ochelarii fumurii, pălăria, umbrela, pipa sau trabucul.

(w882) Astă sear

Filmul i-a adunat în distribuția sa pe unii dintre cei mai mari actori ai comediei românești de la acea dată - Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Ioana Bulcă, Violeta Andrei, Fory Etterle, Ștefan Mihăilescu-Brăila. Filmările au fost realizate în perioada septembrie – noiembrie 1971 la Drobeta Turnu Severin, Brașov, Poiana Țapului, la Buftea și pe litoralul românesc al Mării Negre.

Geo Saizescu a fost un cineast unic și recunoscut pentru consecvenţa cu care s-a consacrat comediei. Printre cele mai savuroase comedii regizate de Geo Saizescu se numără „Un surâs în plină vară" (1963), „Eu, tu și Ovidiu" (1978), „Secretul lui Bachus" (1984) şi „Secretul lui Nemesis" (1987). „Păcală se întoarce” a fost realizat în 2006 de Geo Saizescu, după succesul avut cu decenii în urmă cu primul „Păcală”.

***

Mai multe despre filmele programate la TVR puteți afla aici.

 
Cosmin Băleanu: „Cel mai mult la ora de sport de la școală îmi plăcea că... exista!”

Cu „Ora de sport”, emisiunea matinală care dă tonul zilei iubitorilor de sport, Cosmin Băleanu și Marian Olaianos ne promit un start în forță zi ...

Cu iubire, despre meşteşuguri încă vii şi salvatori de suflete, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Ilinca Ciobanu şi echipa „Exclusiv în România” ne propun să cunoaştem „Argeșul oamenilor care salvează”. O călătorie în tihnă, pe ...

Conf. univ. dr. Oana Băluță (SNSPA): Votul de duminică este un moment crucial, în care putem alege democrația sau iliberalismul

Turul al doilea al prezidențialelor din 18 mai reprezintă o alegere între democrație, oricât ar fi de vulnerabilă, și un regim iliberal, ...