Bucurați-vă de o nouă pagină de jurnal pregătită de Daniela Zeca Buzura în vremuri de pandemie! Aflați cum, pentru unii semeni, pandemia poate fi motiv de bucurie!
“Într-o zi, furtuna se va încheia și nu îți vei aminti cum ai supraviețuit. Nici nu vei fi sigur dacă s-a încheiat cu adevărat. Dar un lucru e sigur: când ieșiți dintr-o furtună, nu veți mai fi niciodată persoana care a intrat în ea. Pentru că acesta a fost rostul ei.“ (HaruKi Murakami)
Marți, 5 mai
DUPĂ FURTUNĂ
Azi am ieșit foarte devreme, fără nicio altă poveste în cap. Doar să revin până la 9, când în fiecare zi îmi încep programul de lucru și să caut bujori. Dar nu e prea simplu să găsești flori ca astea în mijlocul Bucureștiului, așa că am plimbat după mine de-a lungul pieței doar niște fire de ceapă verde, fiindcă florari nu erau și habar n-am pentru ce îmi închipuisem că ar putea veni la șapte.
În schimb, am avut sentimentul neașteptat că dusesem cu mine ceva foarte greu și că povara aceea începuse să se mai ușureze. Poate că era de la porumbeii care se adunaseră la Coloane și în fața ASE-ului și mâncau liniștiți. Cineva le dăduse grâu. Păi, nu e și ăsta un semn de pace?
“Pandemia asta mi-a adus bucurie!”
Am tras cu urechea. Strașnică declarație, dimineața devreme.
O femeie în halat dezinfecta pardoseala și vorbea, peste parapetul de plexiglas, cu farmacista care se afla la tejghea. Am intrat, doar ca să aud conversația. Bineînțeles că m-au întrebat imediat ce doream să cumpăr.
Dar ce îmi doream?
“Terminați de spălat, altfel am să fac urme... Aștept...”
Așa am aflat, în două - trei fraze, cea mai scurtă poveste și mai dătătoare de încredere, despre doi oameni care “se cam răciseră”, fără niciun motiv. M-am uitat cu atenție: vocea care povestea pe sub mască era a unui chip încă tânăr, care a continuat: “Știi că în februarie am vorbit și ne hotărâserăm să ne despărțim. Adunasem bani de divorț. Dar acuma, am zugrăvit, dacă tot stăteam în casă degeaba și ne-am luat un televizor nou. Ne-am uitat la știri și la filme, și ne-am spus în față ce credem. Acum suntem bine.”
Brusc, am priceput de pe unde mi se risipea optimismul. În urmă cu o oră, la prima cafea, mă trezisem că citesc copleșită despre “prăbușirea Occidentului” și declasarea Europei, după cinci sute de ani de supremație, în editorialul lui Nicolas Bavarez, din “Le Figaro”.
Eseistul francez descifra, în criza medicală pe care o trecem, un semnal că începe declinul Occidentului şi triumful secolului asiatic, fapt pe care îl pune pe seama „trădării americane”.
E posibil ca lucrurile să nu stea chiar așa. Câtă vreme în fosta enclavă estică, a foștilor lideri autoritari, un bărbat și o femeie găsesc o soluție să se reinventeze, poate că Europa nu a pierdut cursa și își va recăpăta suflul. Ca după furtună.
Pe mâine, cu drag, DZB.
