loader
Foto

Cupa Egreta 2015 - primul concurs de pescuit al anului la răpitori

Primul concurs de pescuit al anului la răpitori - la „Pescar hoinar”, duminică, 26 aprilie, de la ora 10.00, la TVR 2

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

La început de aprilie, cu doar o săptămână înainte de instituirea prohibiţiei la pescuitul în apele naturale, pescarii hoinari au ales ca destinaţie pentru o nouă expediţie în căutarea ştiucii,  spaţiul privilegiat al Deltei Dunării.

Cu toate că vremea a fost potrivnică - ploaie rece şi vânt puternic – echipa de la “Pescar hoinar” s-a alăturat primului concurs de pescuit al anului la răpitori, Cupa Egreta 2015, organizată în două etape: una în apele naturale, pe lacurile Uzlina, Isac şi Isăcel, pe braţul Sfântu Gheorghe şi alta în amenajarea piscicolă Cormoranul, la Uzlina – incintă consacrată ca arenă pentru astfel de întreceri pescăreşti.

Dacă în prima zi a concursului, cei 30 de pescari de spining s-au confruntat cu ploaia torenţială şi vântul în rafale, cu valurile mari de pe lacuri, având şanse mici de a zări măcar culoarea ştiucii, în cea de-a doua zi a concursului, vremea a răsplătit din plin perseverenţa pescarilor. De remarcat că ierarhiile din fiecare manşă s-au stabilit nu prin cântărirea tuturor ştiucilor capturate, ci prin măsurarea celor mai mari cinci ştiuci scoase din apă. Sistemul, agreat la nivelul marilor concursuri internaţionale, apreciază, înainte de toate, calitatea capturilor, aducând, totodată, un plus de protecţie ştiucilor, deoarece, peştele, care este evident sub lungimea celor deja prinşi, se eliberează imediat, fără a mai suporta reţinerea îndelungată.

Dincolo de spectacolul capturilor şi lupta sportivă dintre concurenţi,  Victor Ţăruş, “profesorul nostru de pescuit”, ne dezvăluie, ca de obicei,  câteva dintre secretele cu care reuşeste să ademenească răpitorii – cele mai noi năluci prinzătoare şi cele mai inedite tehnici pe placul ştiucilor.

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre ne-a dat întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.