loader
Foto

Galerie foto

Copiii, arma părinților divorțați

RECOMANDARI  TVR1 

Atunci când părinţii decid să se separe sau să divorţeze, copiii sunt cei mai afectaţi. În lupta pentru custodie, uneori unul dintre părinţi duce în faţa copilului o campanie de denigrare a celuilalt.

 

Oamenii și Legea

Prin gânduri, acţiuni, manifestări verbale sau non-verbale, copilului i se induc anumite idei, cu scopul de a-l face să creadă că părintele celălalt îi este duşman, că nu mai este iubit. În astfel de cazuri, specialiştii vorbesc despre alienare parentală. Care este impactul psihologic, dar şi juridic asupra minorilor şi cum pot fi protejaţi cei mici de efectele despărţirii părinţilor? Cum poate legiuitorul să intervină în astfel de cazuri? Detalii, în ediţia de miercuri, 30 octombrie a emisiunii “Oamenii şi legea”.

(w882) Copiii, ar

De la ora 13:00, invitata Mihaelei OLARU este Ileana RĂDESCU, avocat.

(w882) Copiii, ar

Programul de vizitare a minorilor are ca scop stabilirea şi menţinerea relaţiilor personale dintre copil şi părintele cu care acesta nu locuieşte. Acest program este hotărât oficial de Istanţa de Judecată sau de către părinți, prin acord, în cadrul divorţului notarial. Este atât un drept al copilului, cât şi al părintelui. La stabilirea unui program de vizitare se ţine cont de vârsta şi nevoile minorului, dar şi de capacitatea părintelui în favoarea căruia se stabileşte programul de a răspunde acestor nevoi, fiind esenţial ca programul să se desfăşoare într-un mediu propice unei dezvoltări armonioase şi în siguranţă a acestuia.

(w882) Copiii, ar

În situaţia în care, în urma unor sesizări, se constată existenţa unui caz de abuz, neglijare sau de înstrăinare părintească, Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului va putea solicita Instanţei Judecătoreşti emiterea unei Ordonanţe Preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, familie sau asistent maternal.

(w882) Copiii, ar

Ne puteți trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

***

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

 

 

Logo

 
Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...