loader
Foto

Galerie foto

Cele mai frumoase întâlniri ale emisiunii "Mic Dejun cu un Campion"

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne-a propus să revedem o discuţie memorabilă cu scriitoarea Carmen Firan, poet şi prozator, scenarist şi dramaturg, jurnalist recunoscut pentru acuitatea revelatoare a observaţiilor.

 

"A te simţi liber înseamnă să ştii să-ți ții mintea clară și sufletul sănătos’’, spune Carmen Firan, scriitor şi jurnalist, dramaturg şi scenarist, invitata emisiunii "Mic dejun cu un campion", de sâmbătă, 4 aprilie, de la 10:00, la TVR 2. Mic Dejun cu un Campion vine mai aproape de telespectatorii săi şi vă propune să revedeţi cele mai frumoase întâlniri care au avut loc Grădina Verona. Să ne întoarcem puţin în timp, nu prea mult, în iunie 2019 când, la grădina Verona, am avut-o ca invitată pe Carmen Firan, poet şi prozator, scenarist şi dramaturg, jurnalist recunoscut pentru acuitatea revelatoare a observaţiilor asumate fără perdea. Olteancă răzbătătoare, un spirit analitic disciplinat, o rostire apăsată şi clară, un farmec feminin desăvârşit, iată arsenalul redutabil al unui intelectual care-şi înţelege pe deplin rolul şi rostul într-o societate complexă şi neliniştită.

(oar_w460)

Scriitor de succes peste ocean, Carmen Firan s-a stabilit din anul 2000 la New York şi cu perseverenţa sa fără margini a reuşit ceea ce multora dintre compatrioţi nu li se întâmplă într-o viaţă: să se afirme, să scrie, să fie publicată, apreciată, premiată. "A te simţi liber înseamnă să ştii să-ți ții mintea clară și sufletul sănătos’’, spune Carmen Firan, scriitor şi jurnalist, dramaturg şi scenarist, invitată la "Mic dejun cu un campion", sâmbătă, de la 10:00, la TVR2.

Faima sa era bine cunoscută încă dinaintea plecării din România. Nu numai ceea ce publicase era de notorietate, dar şi firea sa aprigă, clocotul de energie care trebuia descărcat în variate proiecte care nu-i dădeau pace. Parcă lumea se strâmtase şi nu mai încăpea între graniţele formale. Decizia de a emigra a fost un risc major, dar Carmen Firan şi-a asumat schimbarea cu o forţă pe care cei mai mulţi o invidiază şi acum, în condiţiile prezumtive, ale unei totale libertăţi de mişcare. Darămite, pentru un est – european care a trăit şi s-a format în comunismul românesc, emigrarea către cea mai competitivă şi liberă democraţie cum este cea nord – americană, va fi însemnat, cu certitudine, un salt fără plasă de siguranţă.

(oar_w460)

’’Nu mai putem rămâne suspendaţi între adevărul lui şi al meu, vrem să mergem până la capăt. Nu mai avem timp. Cu fiecare pas ne apropiem de moarte’’ – mărturiseşte Carmen Firan.

Romanul său, ’’Umbra pierdută’’, apărut la Editura Polirom în 2018 este expresia literară cea mai elocventă care vorbeşte despre succes şi eşec, despre adaptare şi condiţia intelectualului într-o societate construită cu totul altfel decât cea în care trăise până atunci, despre asimilarea unei noi culturi, cum este cea americană şi cea cea new-yorkeză în particular. Un roman al conştiinţei, al croirii unui eu, pe măsura ’’visului american’’ prin care Carmen Firan ne face părtaşii propriului destin distilat prin trăirea persoanjelor sale fictive.

(oar_w460)

După 20 de ani departe de ţară, Carmen Firan este un model de reuşită, o dovadă că şi idealurile mai apropiate sau mai îndepărtate pot deveni realitate dacă există capacitatea de a dori, de a visa şi de a acţiona.

’’Scriitor al lumii, Carmen Firan este o autoare prolifică, reflectînd în proza ei provocările lumii în care a crescut şi oferindu-ne o imagine tulburătoare, din alt unghi, a Americii.” (Midwest Book Review - Sursa: Site-ul Polirom)

Redifuzări ’’Mic Dejun cu un Campion’’ – Carmen Firan:

TVR2 – sâmbătă, 4 aprilie 2020, ora 10:00 şi marți, 7 aprilie 2020 ora 5:00

TVR3 – duminica, 5 aprilie 2020, ora 9:00

TVRI – luni, 6 aprilie 2020, ora 01:00 / sâmbătă, 11 aprilie 2020, ora 9:00

TVRM: sâmbătă, 4 aprilie 2020, ora 10:00

’’Eu percep timpul ca pe un prezent continuu, ca pe un cearşaf nesfârşit. Îl iei în seamă, începe să curgă. Îl ignori, stă pe loc, sau se scurge foarte lent. Când călătoreşti, timpul se dilată, aţi observat? Dacă aştepţi ceva important, împietreşte. Mare farseur. Îşi face de cap pe nervii noştri, pe anii noştri’’ – Carmen Firan (Sursa: ’’Judecata’’ – Adrian Sângeorzan vs Carmen Firan, 2015)

''Urmăriţi emisiunea la TVR2 dar şi pagina de facebook unde, Daniela Zeca Buzura scrie zilnic un Jurnal de carantină. Şi, pentru că ne-am propus să vă introducem în universul de creaţie al invitaţilor de la Mic Dejun, iată o poezie semnată de Carmen Firan care, cu certitudine vă va arunca din nou în timp'' - Ileana Ploscaru Panait - producătorul emisiunii

’’Un vis ce fuge’’

Dintre toate câte sunt

în privire şi-n cuvânt

au rămas, ca-ntr-o magie,

anii din copilărie,

zilele cu lună plină,

nopţi cu soare în grădină,

nori pufoşi, ploaie perlată,

amintiri de ciocolată,

clipele de zahăr ars

ce ţi se lipeau de nas,

şi mai ştiu un vis ce fuge

în papuci de turtă dulce...

Toate câte-au fost mai sunt

abur, ceaţă, fum şi vânt.

Ceru-i tot acolo sus,

dar albastrul lui s-a scurs,

Poţi să zbori, ca şi atunci,

în papuci

de turte dulci?

(Poezie publicată în volumul ’’Sertarul cu albine’’, 2015)

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre ne-a dat întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.