loader
Foto

Galerie foto

Braşov: „heavy animals”, rock, bucate şi tradiţii. Duminică, la „Exclusiv în România”

RECOMANDARI  TVR1 

Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România” ne aşteaptă la o nouă ediţie a emisiunii ce reunește istorii locale, tradiții, gastronomie și muzică, într-un demers jurnalistic dedicat valorilor autentice ale României. Pe 28 decembrie, de la ora 17.00, la TVR 1.

 

Emisiunea ne poartă într-o călătorie prin zona Brașovului, acolo unde tradițiile, oamenii și natura încă își păstrează autenticitatea. Şi de această dată, descoperim alături de Cristi Tabără istorii interesante, oameni cu poveşti frumoase, reţete ce pot fi şi pe mesele noastre, dacă suntem pe recepţie duminică, 28 decembrie, de la ora 17.00, la TVR 1, pentru a ne bucura împreună de o ediţie în premieră a emisiunii „Exclusiv în România”.

Mai întâi descoperim câinii ciobănești românești, simboluri ale loialității și statorniciei, care sunt pe cale să fie introduși în patrimoniul cultural național.

(w882) BraÅŸov /

Ajungem apoi într-o localitate unică din România, Vama Buzăului; aici se află cele mai multe puncte gastronomice locale din țara noastră, pentru că gastronomia locală este păstrată cu respect, iar punctele gastronomice locale spun povestea locului prin gusturi autentice.

Drumul continuă cu întâlnirea unei figuri rare, Angelica Lungociu, tezaur uman viu, care veghează asupra celei mai vechi vâltori din România și păstrează nealterate tradițiile moștenite. O cunoaştem şi noi tot duminică, la „Exclusiv în România”.

Călătoria noastră continuă cu vizita la sanctuarul urșilor, la Zărneşti, unde înțelegem mai bine destinul acestei specii puternice, dar vulnerabile, afectate de intervenția omului.

(w882) Brasov / E

Finalul ediției schimbă registrul și aduce energia prezentului, prin muzica unei trupe tinere de rock din Brașov, care demonstrează că spiritul locului se exprimă și în forme contemporane.

(w882) Brasov / E

O ediție ce îmbină reportajul de teren cu poveștile oamenilor și ale locurilor, „Exclusiv în România” propune duminică o imagine complexă a Brașovului – între tradiție, natură și expresii moderne.

 

Producător: Marin Găbudean

Logo

 
Iubire interzisă la curtea regală: povestea care a schimbat Danemarca, la TVR 2

„O afacere regală”, un film premiat și multiplu nominalizat, este difuzat duminică, 20 septembrie, de la ora 22.05, la TVR 2. Drama istorică, cu ...

Un dialog al sunetelor: concertul Stradivarius „Muzele”, în premieră la TVR Cultural

Turneul Internațional Stradivarius, proiect inițiat și susținut de violonistul Alexandru Tomescu, la cea de-a XIX-a ediție. În 2026, artistul ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Violonistul Nemanja Radulović în recital și Finala Secțiunii Vioară a Concursului Enescu, în direct și în exclusivitate la TVR Cultural

TVR Cultural își continuă misiunea de a aduce marea muzică mai aproape de public și de a susține noua generație de artiști. Urmărim recitalul ...

Dimensiuni fundamentale ale performanței în sportul contemporan

Atingerea potențialului maxim în sportul de performanță reprezintă rezultatul unui proces complex și integrat, în care pregătirea fizică, ...

Parlamentul a aprobat noile conduceri interimare la TVR și la Radio România

Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au aprobat numirea unor noi conduceri interimare la Societatea Română de Televiziune și Societatea ...

Fuego, petrecere de 50 de ani la Mamaia Folclor. Folclor, muzică lăutărească și invitați speciali, la TVR 2

Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, TVR 2 îi invită pe telespectatori la un spectacol aniversar susținut de Paul Surugiu Fuego la ...

„Columbo”, un serial atemporal, popular şi în prezent. Din 14 septembrie, la TVR 1

Lunea, la TVR 1, avem întâlnire cu celebrul detectiv Columbo. Cu o inteligenţă sclipitoare, mascată de aerul său de habarnist desăvârşit, ...

Vă invităm să descoperiți la "Cântec și poveste" o întâlnire memorabilă și profund simbolică, o punte peste decenii între două generații de ...

Măsura istorică privind interzicerea spațiilor de jocuri de noroc în Cluj-Napoca

Consiliul Local din Cluj-Napoca a adoptat o hotărâre ce are un caracter de premieră națională, prin care este interzisă complet funcționarea ...

„Rețeaua de idoli” revine la TVR 2. Mihail deschide noul sezon al interviurilor realizate de Irina Păcurariu

Din 14 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.00, Irina Păcurariu aduce la TVR 2 un nou sezon „Rețeaua de idoli”. Mihail, pictorul Ștefan ...

Premieră la TVR: documentarul „Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu”

Există oameni ale căror vieți nu pot fi povestite printr-o simplă înșiruire de date. Părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei a fost ...

„De la baricadă la Adevăr”: un dialog, după 35 de ani, între părintele Valerian Pâslaru și Marian Munteanu

Un film despre faptele care scriu istoria și despre sensul lor descoperit în lumina lui Dumnezeu. TVR 1 difuzează marți, 8 septembrie, de la ora ...

Constantin Brâncuși: Anatomia Formei și Spiritului Artistic | VIDEO

La Cluj-Napoca se află o mărturie unică a geniului lui Constantin Brâncuși, singura de acest fel din Transilvania: un mulaj al celebrei sale ...

Vacanța s-a încheiat, elevii revin la cursuri

Aproape trei milioane de elevi și preșcolari reiau cursurile luni, 7 septembrie 2026, odată cu debutul noului an școlar aprobat de Ministerul ...