loader
Foto

„Biografii necesare”. Pictorița Angela Tomaselli: Pentru mine, culoarea e întotdeauna foarte importantă, pentru că, în fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare | VIDEO

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

TVR Cultural a redifuzat, în 18 februarie, de la ora 22.00, interviul realizat de Ileana Ploscaru Panait cu Angela Tomaselli, pictoriță și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.

 

Ileana Ploscaru Panait
Biografii necesare

Un articol de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoarea „Biografii necesare”

Ne-am căţărat, pur şi simplu, ca pe o scară de mătase, până la mansarda unei vile din Bucureştiul interbelic. Atât de bine rezona spaţiul acestei case-atelier mici, dar foarte luminoasă, colorată şi populată cu obiecte preţioase şi vechi, cu motivele picturale din lucrările Angelei Tomaselli, încât nu ne-a rămas decât să compunem un cadru pentru interviu care să arate întocmai ca o operă de artă.

Angela Tomaselli este o artistă română cu origini italiene și germane, născută în Oltenia de sub munte, la poalele Ţurţudanului purtător de semne magice - o definiţie scurtă şi esenţială, care deconspiră zestrea unei sensibilităţi rafinate şi a unei discipline interioare, care i-a permis artistei să lucreze toată viaţa într-un ritm alert.

Angela Tomaselli uimeşte prin diversitatea şi infinita multiplicare a poveștilor pictate, precum nişte „Călătorii imaginare” strânse într-un jurnal personal cotidian cu mii de notaţii şi impresii, ce captează încontinuu amintiri şi întâmplări din viaţa sa, proiectate într-un prezent continuu, bogat şi grăitor prin sinceritatea mărturisirii.

(w882) Ileana Plo

Ileana Ploscaru Panait: Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Angela Tomaselli: În primul rând, călătoriile. Nu-mi lipsesc caietele de schiţe unde notez tot timpul câte ceva. Fac mici desene, compoziţii care mă ghidează când vin în atelier. Dar lucrările nu sunt aidoma. Încep cu simple notaţii care îmi aduc aminte de ceea ce m-a impresionat şi care ar merita o abordare mai aprofundată.

Ileana Ploscaru Panait: Şi, totuşi, care sunt temele care te obsedează?

Angela Tomaselli: Lucrez în cicluri mari de lucrări pe care le pot relua şi peste douăzeci de ani, dacă aşa consider necesar. Îmi plac arhitecturile oraşelor, oamenii de pe stradă, natura, florile.

Ileana Ploscaru Panait: Teme curente!

Angela Tomaselli: Da şi nu. Nu sunt un artist care studiază şi figurează o temă aşa cum se prezintă ea în faţa ochilor. Nu este genul meu. Eu preiau nişte motive asupra cărora intervin cu propriile idei şi impresii. Construiesc şi deconstruiesc compoziţii capabile să transmită o stare de graţie. Asta mă interesează. Nu un peisaj sau un personaj ca atare.

 

Pictura ei a evoluat constant între expresionismul liric şi cel fantastic, care conturează un univers bogat, cu multe repere, un fel de carusel din vârtejul căruia ies la lumină imagini bine articulate, ce vin să accentueze o secvență în timp. Serii precum „Aripi şi flori”, „Arhitecturi suprapuse”, „Amintiri suprapuse”, „Mitologii subiective”, „Dealuri cu amintiri”, „Muzicieni”, „Fabule” - şi mai sunt, cu siguranţă şi altele - dezvăluie multe lumi în permanentă schimbare.

„Pentru mine, culoarea e întotdeauna foarte importantă, pentru că, în fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare. Desenul ordonează elementele în compoziţie, iar centrul compoziţional se marchează prin contraste puternice şi detalii mărunte”, mărturisea Angela Tomaselli, într-o discuţie informală, în timpul unei tabere de creaţie.

(w882) Atelierul

Ileana Ploscaru Panait: Care este următorul tău proiect?

Angela Tomaselli: O expoziţie-carnaval, organizată de Asociaţia Italienilor din România, ce se va desfăşura chiar în timpul carnavalului veneţian. Am şi măşti, şi rochii cu care vom defila, lucrări şi mult antren.

***

Regretatul critic și istoric de artă Maria Magdalena Crișan nota, la vernisajul uneia dintre expozițiile personale a pictoriței:„Spiritul de observaţie, capacitatea de a surprinde esenţa lucrurilor ne transmit sentimentul unui spectacol viu la care participăm, în mod virtual, la trasarea ultimelor tuşe de culoare. Dar, în spatele acestor compoziţii dinamice, cu un desen atât de sigur, și de personal, unde pata de culoare pare a se aşterne de la sine, se află nenumăratele caiete de schiţe – un exerciţiu continuu, făcut cu o disciplină remarcabilă de mai bine de 50 de ani”.

***

Ileana Ploscaru Panait: Ce te pune în starea de lucru? Disciplina? Inspiraţia? Locul? Expoziţiile – termene, limite?

Angela Tomaselli: O disciplină cultivată. Dacă, din diverse motive, nu lucrez câteva zile, revin greu la şevalet. Trebuie să recuperez. O zi, două, nu mi se leagă nimic, dar nu disper, pentru că ştiu că, până la urmă, toate se aranjează şi va izbucni pe pânză forfota care mă împinge înainte.

(w882) Angela Tom

Să nu ne lăsăm, însă, înşelaţi de coloritul strălucitor, de broderia fantastă a desenului, de stilizarea formelor, de luxurianta naraţiune a suprafeţei pictate, pentru că Angela Tomaselli are abilitatea de a traversa cu uşurinţă graniţa dintre universul real – o simplă notaţie – şi o lume visată, ce incumbă dintr-o reverie sublimă, plină de candoare, cu aură romatică, ce transmite stări şi emoţii irepetabile.

Expoziţiile, taberele de creaţie, invitaţiile la evenimentele expoziţionale din ţară şi din străinătate, numeroasele expoziţii personale, premiile şi distincţiile ce nu au ocolit-o sunt dovada unui spirit deschis şi generos. Fără doar şi poate, pentru Angela Tomaselli pictura este un mod atât de personal de a se exprima, încât a devenit însăși raţiunea ei de a exista în această lume.

***

Ileana Ploscaru Panait: Artistul este un fir subţire şi fragil între lumi? Ce crezi? Ce loc joacă spiritualitatea în pictura ta?

Angela Tomaselli: Când lucrez, ştiu, simt că sunt purtată de o energie care mă înconjoară, mă protejează şi mă ghidează. Am o linişte, o frământare ce-mi dă aripi. Şi, apoi, când pun penelul jos, mă depărtez de lucrare, mă uit cu atenţie şi-mi spun: „Asta e!”. Atunci, este clar că acest flux ascendent de energie care vine din înalturi şi-a împlinit misiunea. Eu cred că este Dumnezeu.

***

Urmăriți dialogul mai jos:

*** Ediția a fost difuzată în premieră la TVR Cultural în noiembrie 2023. Este redifuzată duminică, 18 februarie, de la ora 22:00; miercuri, 21 februarie, ora 23:30 şi sâmbătă, 24 februarie, ora 08:00.

Logo

 
Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...