TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori, în 28 mai, să urmărească un documentar despre pictorița Norica Veșcă, în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea și producătoarea emisiunii „Biografii necesare”
Puţini sunt artiştii care pot defini un pasaj între lumi. De obicei, maturizarea aduce după sine şi un limbaj formal, care probează procesul evoluţiei de la copilărie spre maturitate. Apar semnele unei altfel de înţelegeri, al unui alt tip de expresivitate. Dar, ca artistul să-şi păstreze intactă tinereţea, fără a fi condiţionat de acumulările inerente trecerii timpului, ei bine, acest lucru este o excepţie şi l-am întâlnit cu mulţi ani în urmă într-o expoziţie de debut.
Norica Veşcă tocmai terminase cursurile de pictură cu un dascăl şi un artist notoriu, pictorul Ştefan Câlţia, iar expoziţia ei era o suită de „Porţi”, de treceri, de fapt, pe care avea să le continue ulterior în toate seriile de lucrări.
„E un mare pictor şi un mare povestitor. De la el am învăţat cum să creez poveşti şi cum să le pun pe pânză. La rândul meu, acum, povestesc copiilor la şcoală. Şi le place grozav”, spune Norica Veșcă.
Tablourile ei nu au titluri formale. Ele exprimă stări, ipostaze diferite ale unor simboluri îmbogăţite de sensuri, adăugându-se, în straturi succesive, până la transformarea radicală, până la trecerea altui prag. Un alt ciclu, apoi altul şi altul, cu o întoarcere în acelaşi punct de plecare, ca un cerc infinit al vieţii, al devenirii, al rodirii, al cuplului, al lucrurilor mărunte, al îmbrăţişării, al iubirii.
Norica Veşcă a absolvit, în 20002, Universitatea de Arte din Bucureşti. Este profesoară de pictură şi membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a fost invitată, ca bursieră, să călătorească şi să studieze în Italia, Grecia şi Franţa. Expune frecvent alături de alţi artişti, organizează expoziţii personale, dar aria ei de interes s-a extins şi către pictura murală, amenajările interioare, design vestimentar, scenografie şi costum de teatru și film.
Lucrările Norică Veşcă cuprind cercuri ample - semnificând perfecţiunea care ilustrează iubirea, copilăria, jocul ca formă de desăvârşire a cunoaşterii şi a evoluţiei, călătoria în spaţiu şi timp, o trăire anume, intensă și totală.
În fiecare tablou, Norica Veşcă nu se caută doar pe sine, ci caută şi întâlnirea fastă, tandreţea, comunicarea. Ceea ce defineşte în mod esenţial universul său creator este întoarcerea la copilărie.
Pierderea copilăriei, nu sub aspect temporal, ci al profunzimii şi gingăşiei sufleteşti, echivalează cu o fiinţă în derivă, neîmplinită, confuză şi lipsită de spiritualitate.
„Şi acum învăţ. Este important să căutăm tot timpul ceva ce merită să fie spus lumii. Chiar şi în momentele mele mai puţin fericite doresc să arăt celor care îmi privesc lucrările partea frumoasă a vieţii. Călătoriile mele sunt un fel de ritual.
Nu pictez impresii de călătorie. Eu nu plec în vacanţă. Eu îmi explorez de fiecare dată sufletul. De aceea, nu lucrez peisaje, nici studii de personaj. Nu ilustrez nimic. Încerc să-mi găsesc starea şi sunt curioasă ce sugerează ea privitorului”, explică Norica Veşcă.
Norica Veşcă se apropie de acest teritoriu îndepărtat din cel puţin două direcţii: cea a intuiţiei şi simţirii sale sensibile şi cea a realităţii în care trăieşte. Iubeşte copiii, lucrează cu ei, îi însoţeşte în traseul spre maturizare, se lasă pătrunsă de stări şi percepţii pe care le surprinde în jur şi le analizează prin mijloacele subtile ale artei.
Ea are capacitatea deosebită de a empatiza, de a se juca, de a povesti prin imagini adecvate. Norica Veșcă este un spirit deschis şi ludic, făcând apel la visare, la amintiri şi nostalgii, poate la mitul unui ghid al copilăriei - o Mary Poppins năstruşnică, înţelegătoare şi autoritară, fermecată şi iubitoare - sau la reprezentările cu un subtil iz folcloric care ne conduc spre poveştile cu Fata Babei şi Fata Moşului din scrierile lui Ion Creangă.
Călătoria acoperă spaţii sugerate prin „artefacte” precum valizele, bicicleta, pantofiorii roşii, cocoţaţi pe marginea Pământului, scâlciaţi de atâtea şi atâtea drumuri parcurse de-a lungul şi de-a latul. Putem străbate astfel nu doar distanţele, ci şi timpul. Este un soi de hai-hui, în care ne sunt alături dorul, scrisorile, zborul desupra Turnului Londrei, pisicile de pe acoperişurile fierbinţi, Ilenele Cosânzene, florile şi mările, mama care-şi strânge pruncul la piept.
Fiecare frântură de visare şi de amintire ce rămân captive în minte şi în suflet sunt desenate pe pânza unui tablou de o poezie aparte. Pentru că aceasta o defineşte pe Norica Veşcă: poezia imaginii, fără detalii de prisos, cu reale calităţi de ilustraţie de carte; un flux narativ ce se revarsă abundent şi se dezvăluie cu o sinceritate debordantă, proaspătă, netrucată. De aici, stilizarea formelor, uşor copilărească, ar spune unii, dar care, în substratul ei, conţine o remarcabilă forţă de sinteză.
În creaţiile sale, Norica Veşcă ne arată, fără false pudori, cine este ea, care este tărâmul pe care se simte bine, împlinită, în continuă descoperire: cel al naraţiunii fantastice. Din această categorie, fac parte compoziţiile fragmentate care fac trimitere la o scenografie teatrală, la posturi de spectacol, cum ar fi balerinele sau la ipotetice schiţe de costum, ca şi volumetria unor lucrări formate din două şasiuri frânte în unghi care se compun într-un spaţiu teatral.
Nu în ultimul rând, sunt de remarcat câteva compoziţii ale universului casnic, naturi statice, care descriu cu fineţe o secvenţă cotidiană, în care-şi poate face loc şi un fir de levănţică, cules din răzorul din faţa casei.
Filonul folcloric, cu nuanţe subtile, o anumită tipologie şi gestică feminine, lecturile prunciei care nu au dispărut sub tăvălugul vieţii, toate acestea dau o ingenuitate şi o prospeţime demne de remarcat. Norica Veşca nu apare des în public, de teamă ca nu cumva trăirile sale de o sensibilitate extremă să fie tulburate de hărmălaia isteriei cotidiene.
Culorile stenice, micile intervenţii cu colaje din obiecte ready-made, formele aparţinătoare unei expresii aparent infantile, dar atât de dificil de subscris unui artist matur şi laborios, mesajul pozitiv, îndepărtat de realitatea copleşitoare şi derutantă în care trăim, nădejdea în viitor, bucuria de a fi alături de oameni, responsabilitatea pentru o educaţie creativă, pe care o exersează împreună cu copiii, fineţea şi modestia sa fac din Norica Veşcă un artist care merită pe deplin atenţia noastră.
„Întotdeauna mi-am propus să am aripi. Aripi ale spiritului. Ajută mult în drumul pe care îl ai de parcurs. Iar arta înseamnă viaţă. În viaţă ai datoria să dăruieşti. Tot timpul. Asta fac eu prin lucrările mele”, adaugă Norica Veşcă.
*** Emisiunea s-a difuzat la TVR Cultural, duminică, 28 mai, de la ora 21:30 (în reluare, duminică, 4 iunie, ora 16:30) şi la TVR+.
