loader
Foto

Bianca Ionescu, la „Portret de excelență”: În viaţă consider că trebuie să ne luptăm să fim mai buni, să ne autodepăşim, să evoluăm să ajungem la un nivel superior.”

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

Noul sezon al emisiunii „Portret de excelență” debutează cu o ediție dedicată sopranei Bianca Ionescu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate soprane din țară, cu o voce inconfundabilă, pe care iubitorii de artă au adorat-o dintotdeauna. Este prim-solistă a Teatrului Național de Operetă și Musical ,,Ion Dacian” din București și fost manager al acestei renumite instituții de cultură.

 

Portret de excelență

A interpretat roluri memorabile pe scenele Operelor și Filarmonicilor din întreaga țară și a susținut numeroase turnee peste tot în lume, în SUA, Italia, Germania, Israel, China, Japonia, Ucraina.

Iată câteva fragmente din interviul acordat Mihaelei Olaru pentru Portret de excelență:

„Multă lume m-a întrebat de ce nu am ales opera. Am simțit această nevoie de a fi pe scenă în ipostaze jucăușe, vesele, să îmbin muzica, actoria, dansul…opereta.

....călătoria mea a pornit de copil, din dorința de a mă exprima liber în domeniul muzical. Spun asta pentru că am dorit să fiu parte dintr-un cor, primul fiind corul Palatului Pionierilor, prin clasa a 3-a, apoi în clasa a 9-a am mers la liceul de muzică…la secția canto, culmea, la o profesoară, Mia Barbu, care preda muzică populară. Ea a știut să îmi arate drumul prin liedurile care erau ale lui Tiberiu Brediceanu, de natură folclorică, totuși pentru voce clasică, înspre acest domeniu al muzicii clasice pe care îl gândea pentru mine…m-am bucurat de dumneaei și de ceea ce mi-a insuflat, dar dorința mea oricum era aceea de a face operetă.

(w882) Bianca Ion

....am apreciat întotdeauna momentele frumoase din întreaga mea carieră…fost frumos atunci când am cântat și am jucat în filmul “Cucoana Chirița” a regizorului Mircea Drăgan. Eram încă studentă la Conservator, dar intrasem și la Operetă, a fost așa un soi de preluare a activităților cultural, dintr-o experiență în alta. Mai aveam un an până să termin cursurile facultății de muzică, Conservatorul Ciprian Porumbescu se numea pe vremea aceea și am fost remarcată de regizorul Mircea Drăgan. Pentru mine, faptul că am fost selectată să joc unul dintre rolurile principale - eram Calipsița, una din fiicele Chiriței, să am în jurul meu atât de mulți actori celebrii, cărora le sorbeam orice replică, orice imagine, orice lucru spus chiar și în afara platoului de filmare, pot să spun că a fost o experiență unică, eu nefiind actriță, în primul rând. M-a onorat, m-a bucurat, mi-a rămas în amintire …

faptul de a cânta pe scena Operetei alături de cântăreți mari, cum a fost Dorin Teodorescu, Cleopatra Melidoneanu și mulți alţii, este iarăși o bogăție sufletească la care apelez de fiecare dată cu plăcere. Eu nu-mi amintesc momente care să nu îmi fi făcut plăcere în cariera mea artistică, dar și muzicală. Şi din punct de vedere al actoriei am avut foarte multe momente de care să-mi aduc aminte. Turneele în China cu teatrul de Operetă, turneele de mai apoi în Japonia, alături de colegi… fiind selectată să facă niște programe pe muzică pop americană, pe care japonezii o apreciază foarte mult și căreia acestei muzici americane îi sunt fidelă, o ador.

(w882) Bianca Ion

...întotdeauna am vorbit de conceptul de triplă amenințare. Așa este denumită actorul zilelor noastre de musical sau interpretul, pentru că dacă îi spunem actor, ne gândim numai la o zonă, dacă îi spunem cântăreț numai la o zonă. Interpretul musicalurilor de astăzi este un om care trebuie să fie într-adevăr o triplă amenințare pentru cei care nu duc la bun sfârșit, la cel mai înalt nivel, cântatul, jocul și dansul. Pot să spun că Opereta, dacă ne gândim în conceptul ei general, accepțiunea totală, merge mai mult spre zona lirică. Iată că un musical rupe această zonă lirică și propune momente făcute excepțional sub aceste trei aspect, actorie, muzică, dans, la cel mai înalt nivel și actorii, cântăreții, interpreții trebuie să se ridice la acel nivel.

(w882) Bianca Ion

...este greu să vorbesc despre mine. Am avut așa un moment la 40 de ani, când practic am și plecat din teatru, dar am revenit după 2 ani, am avut senzația că cifra 4 cu care începea vîrsta mea este deja a unui om care a cam spus tot şi acum vine tineretul din urmă și gata. Mi-am dat seama că viața nu s-a terminat aici, vorbesc în primul rând din punct de vedere muzical și profesional. Mi-am descoperit zone noi de expresie…în ultima vreme am descoperit actrițe de o mare valoare din punct de vedere artistic, care au cântat și cântă în piese pe Broadway, musicale de o dificultate extraordinară. Nu am crezut că se poate așa ceva, că pot să ajung acolo, nu le știam…m-am autodepășit, mi-am spus că se poate, am și un feedback în urma căruia eu mi-am dat seama că într-adevăr nu este doar o părere de a mea, ci și un fapt real și rolurile pe care le-am făcut în sensul ăsta, vorbesc acum de Rebeca van Hopper…rolul unei americance bogate și extravagante, care vine cu o partitură muzicală extraordinar și de dificilă, dar care presupune și dans, actorie și nu mai vorbim din punct de vedere vocal, care este cu totul alt stil decât acela de muzică clasică pe care l-am făcut până acum și dacă s-a putut, îmi dau seama că asta se poate repeta și cu alți actori. Deci faptul că am fost perseverentă, sunt un om care am un stil de a fi autocritic extraordinar și asta mă bucură.

(w882) Bianca Ion

...a fost un lucru de care am fost suspectată în anii de facultate, când chiar îmi doream să plec, să văd, să particip la concursuri, la tot felul de competiții internaționale, lucru care la un moment dat s-a terminat. Adică a fost și s-a terminat brusc din cauza unor probleme de pe la securitate. Nu știu de ce nu mi le-am lămurit nici acum. Asta m-a înverșunat și m-a supărat. Și de ce m-a supărat? Pentru că am zis că nu vreau să rămân. Chiar îmi place în țara mea. Intrasem și la Operetă. La un moment dat am zis: “Exact acum când mi se împlinește visul, eu să fiu acuzată că vreau să rămân și unde să mă duc?”, că lucrurile până la urmă dacă nu sunt foarte clare în ceea ce privește parcursul muzical, e mai bine să fii prudent. Sigur că după aceea s-a lămurit totul, am fost în situația să plec și să fac turnee, să pot să văd lucrurile care îmi plăceau, dar să mă întorc…nu am rămas, nu mi-am dorit.

(w882) Bianca Ion

...eu pledez pentru iubire, pentru frumos, pentru armonie, pentru melodii care te mișcă, pentru performanță, dar nu numai atât. La mine nu a fost niciodată o performanță rece și atât. M-am străduit și în recitalurile pe care le-am mai făcut în spectacolele pe care le-am inițiat

ca manager în cadrul teatrului în care am și jucat, a fost întotdeauna la latitudinea mea să aleg repertoriul, au fost lucruri care s-au adresat inimii și sufletului. Mi-am dat seama că acolo mă simt cel mai confortabil și am făcut-o.

...mama mea…a fost, într-adevăr, un exemplu pentru mine, pentru că a știut să-și păstreze o bunătate a ei interioară și o dorință de a nu fi falsă. Probabil că i-ar fi fost greu să fi fost în profesia pe care o fac eu. Îmi amintesc acest aspect și mereu îmi vine în minte “Mamă, dacă eu nu pot să spun despre un copil vai ce copil frumos, nu am s-o fac niciodată!”. Aș prefera să tac și dacă îmi place am s-o fac, dacă nu. Se simțea imediat în ea acea reținere față de o situație care nu-i făcea plăcere. Niciodată nu a fost o falsă…i-au plăcut lucrurile foarte armonioase, foarte frumoase. A fost o femeie elegantă, a fost o femeie distinsă, a fost o femeie care a iubit să se îmbrace cu gust, fără să își cumpere lucruri costisitoare…mama a fost cea care a făcut ca eu să mă comport astăzi altfel decât aș fi făcut-o și de foarte multe ori atunci când poate ezit cum să mă port, îmi vine în cap atitudinea ei și chiar o urmez cu succes...tatăl meu a fost într-adevăr un om care spunea cam ce simte, nu-mi aduc aminte dacă jignea, dar a fost un om cu coloană vertebrală, extraordinar și cu o atitudine pe care am admirat-o, mai mucalit, mai direct…îi port o amintire frumoasă.

(w882) Bianca Ion

...planurile mele de viitor, în afară de o perioadă pe care vreau să mi-o aloc mie și anume călătoriile, care sunt una din marile mele plăceri și la care nu am renunțat niciodată…îmi iubesc și grădina și casa și activitățile mele care sunt legate de vizionări la teatre, de spectacole…sunt legate și de faptul că aș vrea să continui cu unul sau două recitaluri pe care le am în minte. Nu pot să dezvălui foarte mult pentru că sunt superstițioasă, deși aș zice că e mai bine să nu fii, dar în ceea ce privește dezvăluirea proiectelor artistice, prefer să rămân la zona asta de ușor mister, dar în orice caz pot să spun că ele vor conține aspecte diferite ale părților mele artistice, atât ca și cântăreață de clasic de operetă, dar și de musical și chiar niște aspecte ale muzicii de folclor, dar și de jazz.”

***

Vă invităm să urmăriți prima ediție a noului sezon „Portret de excelență” sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 16:00, la TVR Cultural.

Foto credit: arhiva emisiunii „Portret de excelență” - Raluca Amzăr

***

Echipa emisiunii:

Moderator

· Mihaela Olaru

Documentarist

· Giorgiana Şuşurincă - Enache

Jurnalişti

· Laris Anemarie Bobangă

· Roxana Ghiţulescu

Producător

· Raluca Amzăr

Puteți urmări edițiile emisiunii și online:

https://www.facebook.com/TVRCultural

https://www.tvrplus.ro/live/tvr-cultural

 

Logo

 
Dana Dogaru, o viață între scenă și realitate. Mărturisiri despre teatru, oameni și timp, la „Rețeaua de idoli”

De aproape cinci decenii, trăiește sute de vieți pe scenă, în fața camerelor de filmat și la microfonul teatrului radiofonic. Luni, 19 ...

Romanța cucerește inimile românilor. Festivalul „Crizantema de Aur”, în direct la TVR

Televiziunea Română transmite în direct, la TVR 3 și TVR Craiova, cea de-a 59-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a ...

Politica – sport național. Cu mulți suporteri naționaliști

Bianca Vasile, Tiberiu Stoichici, George Lungoci și Boris Velimirovici invită telespectatorii TVR Info la o nouă ediție INFO ETNIC, duminică, 18 ...

În lumea unui artist. Ioana Pavel, în dialog cu scenarista, regizoarea, actriţa Claudia Ciobanu, la „Interviurile TVR Cultural”

Regie, actorie, muzică și scris - cum se întâlnesc toate în lumea Claudiei Ciobanu? Aflăm la „Interviurile TVR Cultural”, alături de Ioana ...

România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană

Datele publicate de Eurostat indică o accelerare a creșterii prețurilor la nivelul întregului bloc comunitar și al zonei euro, însă ritmul din ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

TVR 70: Carol Țuli, „Tezaur Uman Viu” - primul portret din seria „Nepieritorii”, la TVR 1

Meşteşugari, rapsozi populari, instrumentişti care păstrează tradiţiile de secole ale poporului român sunt protagoniştii seriei de emisiuni ...

Valoarea strategică a pregătirii mentale în optimizarea performanței sportive

Cu toate că investiția într-un specialist în pregătire mentală poate fi percepută inițial ca un efort financiar suplimentar, analiza pe termen ...

Economia supraviețuirii și criza morală

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU vă invită la o ediție de colecție "Alchimia banilor". Invitați în ...

Tineri dansatori din Timișoara, pe scena mondială de la Dublin | VIDEO

La ”Reporter Special” vă invităm să descoperiți povestea tinerilor dansatori de la studioul de dans al Timeei Șerban, care au reprezentat ...

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se pregătesc în timp. Despre ...

Povești cu și despre marii artiști care au făcut România să râdă, la „Gala umorului – Campionii comediei”

TVR 1 ne invită în fiecare vineri, de la ora 20:00, să ne reîntâlnim cu personalități care au scris istoria comediei românești. Din 16 ...

„De la Regine, la Domnițe” – povestea iei românești, de la curțile regale, înapoi, în stradă. În premieră, la TVR 1

Costumul popular românesc, purtat cândva de țărănci, prințese și regine, revine astăzi în viața de zi cu zi, ca simbol al identității și ...

Din nou la Blaj de la Festivalul Național de Folclor Strugurele de Aur, ediția cu numărul 22, un eveniment organizat de Compania Jidvei, având la ...