loader
Foto

Șase concerte simfonice excepționale, cu invitați de prim rang ai scenei internaționale și ansambluri orchestrale românești de prestigiu, în programul Concursului „Enescu” 2026

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

A XX-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu”, care va avea loc în perioada 23 august - 19 septembrie 2026, propune publicului șase concerte simfonice ce structurează parcursul artistic al competiției. Pe scena Ateneului Român vor evolua Orchestra Națională Radio, Orchestra Română de Tineret și Orchestra Filarmonicii George Enescu, alături de dirijori de prestigiu internațional și de unii dintre cei mai promițători tineri muzicieni ai lumii.

 

Programul include concertul inaugural, concertul dedicat Secțiunii Compoziție, concertul care încheie Masterclassul de dirijat și cele trei finale ale secțiunilor de violoncel, vioară și pian, în care vor fi desemnați laureații ediției 2026.

Cele șase concerte reflectă una dintre valorile fundamentale ale Concursului „Enescu”: dialogul dintre personalități consacrate ale scenei muzicale internaționale și noua generație de artiști care vor defini viitorul muzicii clasice.

Ediția aniversară debutează duminică, 23 august, de la ora 19:00, printr-un concert-eveniment susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta directorului artistic al Concursului, maestrul Cristian Măcelaru. Pe scenă vor reveni cei trei câștigători ai ediției 2024: Mayumi Kanagawa (vioară), Yo Kitamura (violoncel) și Roman Lopatynskyi (pian).

Programul propune un dialog între creația contemporană și patrimoniul muzical românesc și universal: The Stone and the Ivy de Diego Santamaria, lucrare distinsă cu Premiul pentru Originalitate la Concursul Internațional George Enescu ediția 2024, Brahmsodia – Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră op. 169 de Dan Dediu și Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13 de George Enescu. În program este inclusă și Gala de premiere a Secțiunii Compoziție, care inaugurează seria laureaților ediției 2026.

Joi, 27 august, este seara dedicată creației contemporane, prin două evenimente succesive. De la ora 18:30, în Foaierul Ateneului Român, publicul este invitat la un concert introductiv care valorifică rezultatele Masterclassurilor de compoziție și dirijat. Cele trei lucrări ale participanților activi la Masterclassul de compoziție vor fi interpretate de Ansamblul Couleurs, sub conducerea a trei dirijori selectați dintre participanții activi la Masterclassul de dirijat condus de Cristian Măcelaru.

Apoi, de la ora 19:30, Orchestra Națională Radio, dirijată de Marin Alsop, va susține, pe scena Sălii mari a Ateneului Român, concertul final dedicat Secțiunii Compoziție, invitat special fiind compozitorul și pianistul Zygmunt Krauze, președintele juriului acestei secțiuni. El va interpreta propriul Concert pentru pian nr. 3 – Fragments of Memory, iar programul mai cuprinde Forward into Light de Sarah Kirkland Snider, Ocean Urban de Steven Mackey și Clocks III pentru orchestră de Doina Rotaru, într-o întâlnire care reconfirmă deschiderea Concursului Enescu către muzica prezentului și dialogul permanent dintre noile generații de creatori și compozitorii contemporani ai scenelor din Statele Unite ale Americii, Poloniei și României.

Vineri, 28 august, de la ora 19:00, va avea loc Concertul final al Masterclassului de dirijat, unul dintre cele mai așteptate momente ale acestei ediții. Concertul îi va avea la pupitru atât pe Cristian Măcelaru, cât și trei tineri dirijori, selectați dintre participanții activi ai acestui curs de măiestrie, alături de Orchestra Română de Tineret, unul dintre cele mai apreciate ansambluri orchestrale de tineret.

Programul serii include Uvertura de concert pe teme populare românești de George Enescu, Anna Livia Plurabelle - Fantezie pentru orchestră de Livia Teodorescu-Ciocănea, Uvertura operei Forța destinului de Giuseppe Verdi și Concertul pentru orchestră de Béla Bartók.

Luni, 7 septembrie, de la ora 18:00, va avea loc Finala Secțiunii Violoncel. Prima dintre cele trei mari finale instrumentale îi va aduce pe scenă pe cei mai valoroși violonceliști ai ediției. Aceștia vor interpreta concerte din repertoriul competiției alături de Orchestra Națională Radio, condusă de dirijorul american Case Scaglione, într-o seară în care va fi desemnat noul laureat al Secțiunii Violoncel.

Duminică, 13 septembrie, de la ora 18:00, va avea loc Finala Secțiunii Vioară. Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Harry Ogg, va acompania finaliștii în una dintre  cele mai așteptate trei seri ale competiției. Publicul va avea ocazia să asculte concerte pentru vioară din repertoriul universal, interpretate de artiști aflați la începutul unor cariere internaționale.

Ediția aniversară a Concursului Internațional „George Enescu” se va încheia sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 18:00, cu Finala Secțiunii Pian, susținută de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijoarei Daniela Candillari. Evenimentul va reuni cei trei pianiști calificați în finală, care vor interpreta concerte de referință din literatura pianistică, înaintea decernării ultimelor mari premii ale Concursului Internațional George Enescu 2026.

De la concertul inaugural dirijat de Cristian Măcelaru până la Finala Secțiunii Pian, Concursul Internațional „George Enescu” 2026 propune șase seri simfonice care ilustrează excelența artistică și misiunea competiției de a descoperi și promova noua generație de mari muzicieni.

Biletele și abonamentele sunt disponibile online, pe platforma de ticketing Eventim.ro, precum și în format fizic, în librăriile Cărturești și Humanitas din întreaga țară, la următoarea prețuri:

-        Abonamentul pentru concerte simfonice (6 concerte simfonice: concertul de deschidere,  2 concerte masterclass, 3 finale concerte): Categoria 1 – 960 lei; Categoria a 2-a – 768 lei; Categoria a 2-a, cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari - 400 lei.

-        Bilete individuale pentru concerte simfonice (preț/concert): Categoria 1 – 200 de lei; Categoria a 2-a – 160 de lei;  Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 80 de lei.

Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.

De asemenea, persoanele cu handicap alături de însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii.

Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate de pe alte platforme de ticketing neoficiale.

=====================================================================

Concursul Internațional „George Enescu” este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Parteneri principali: Rompetrol, BRD Groupe Societe Generale, LEXUS

Parteneri: Purcari, One United Properties, Nazurro Aqua, L’Or, Althaus, Mobexpert

Cu sprijinul: Țuca Zbârcea & Asociații, Flavours, Sanador

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Logo

 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...

Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...