loader
Foto

Andrei Neagu şi Marian Ene – „Eroi în calea apelor” | VIDEO

RECOMANDARI  TVR1 

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 29 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au prezentat ultimele două noi reportaje-portret ale unor eroi de lângă noi. Telespectatorii îşi pot vota favoriţii timp de o săptămână.

 

Ultimii, dar nu cei din urmă! Vineri seară, Mădălina Dobrovolschi și Bogdan Muzgoci dezvăluie ultimele două portrete dintre cele 40 propuse anul acesta în campania „Omul anului”. Alături de ei vin Camelia Șucu - recunoscută pentru implicarea sa în domeniul umanitar, antreprenor de succes, președintele Crucii Roșii Române - și Adrian Halpert - jurnalist, fost analist politic, acum director general al Crucii Roșii Române. Cei patru vor discuta despre puterea de a face bine, dar și despre faptele extraordinare ale eroilor săptămânii: doi eroi în calea apelor, dar și un director de școală nouă, care construiește pentru elevii săi un viitor european. Îi cunoaştem pe 29 noiembrie, începând cu ora 18.15, la TVR1.

(w882) emisie / O

Primul reportaj al ediției este o poveste adevărată, care are nu unul, ci doi eroi în uniformă. O poveste cât se poate de adevărată ai cărei protagoniști, Andrei Neagu şi Marian Ene pot purta cu mândrie eticheta de „Eroi în calea apelor”. Când viitura a lovit cu o furie nemaîntâlnită județul Galați, cei doi au fugit să salveze oameni și animale din comuna Slobozia Conachi, acolo unde au copilărit și unde își aveau părinții și bunicii blocați în case, la fel ca mulți alți localnici. Erau în timpul lor liber, dar nimic nu i-a oprit.

Când apele au lovit cu o furie nemaîntâlnită, un polițist și un jandarm au fugit să salveze oameni și animale din comuna Slobozia Conachi, acolo unde au copilărit și unde își aveau părinții și bunicii. Plutonierul adjutant Marian Ene și agentul principal Andrei Neagu erau în timpul lor liber, dar nimic nu i-a oprit. În ciuda riscurilor de a fi luați de puhoaie, au înfruntat pericolul, și ajutați de alți doi amici, au reușit să salveze nu mai puțin de 14 oameni. Au fost ei înșiși prinși în furia apelor, dar au reușit să-și ducă misiunea de salvare până la capăt, devenind astfel eroii comunității lor.

(w882) inundatii

Era ora 8 dimineața când plutonierul adjutant Marian Ene și agentul principal Andrei Neagu, au ajuns în comuna lovită de viitură. Unul voia să meargă la părinți, celalalt la bunici. Când au văzut nenorocirea n-au stat pe gânduri și, împreună cu doi prieteni, localnici din Slobozia Conachi, s-au organizat rapid. Au luat o funie cu care s-au legat între ei și au început să intre prin curți și case căutând persoanele sinistrate.

„Am văzut o doamnă pe un geam, care striga. Mai erau doi vecini, el - semiparalizat. Ne-a văzut cineva a zis că are și el o mătuşă paralizată, pe o masă am găsit și un bătrân care, tot așa, nu se putea deplasa, nu a apucat să își ia decât sacoşa cu medicamente”, povesteşte agent principal Andrei Neagu de la IPJ Galaţi.

(w882) Omul anulu

Iar plutonierul adjutant Marian Ene de la IJJ Galaţi completează: „Două bătrânici – una a stat 3 - 4 ore pe gard şi nu a ajutat-o nimeni – și încă o bătrânică, care se deplasa cu cadrul și nu putea să iasă din locuință, fiind apa la 1,60 m în curtea ei.”

(w882) Omul anulu

Au reușit astfel să scoată din case șapte oameni. Strigăte de disperare veneau către salvatori din toate părțile. Din cauza curenţilor foarte mari, la acei localnici, salvatorii au reuşit să intervină doar cu ajutorul colegilor de la ISU, cu o barcă pneumatică. Astfel, alte 7 persoane au fost puse la adăpost.

Marian Ene are 42 de ani, este plutonier adjutant în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi şi a văzut multe la viaţa lui, dar unele dintre imaginile dezastrului de la Slobozia Conachi şi comunele învecinate nu îi vor ieşi prea curând din minte.

„Noi am încercat să facem ce ar fi făcut orice coleg, poliţist, jandarm, pompier, dacă ar fi fost în situaţia asta. Oricine, dacă avea posibilitatea să ajute, ar fi ajutat. Teamă, tot există, dacă nu este teamă, înseamnă că ai probleme la cap, că nu eşti întreg. Ne-am luat mereu măsuri de precauţie, ne-am legat cu funie, de un gard, de ceva, am încercat să ne protejăm şi noi", îşi aminteşte el.

(w882) Omul anulu

Andrei Neagu, de 36 de ani, este agent principal la Secţia 5 Poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. Tânăr şi în putere, un munte de om, cum se spune, este mare iubitor de animale şi donator frecvent de sânge. Îi place să ajute, pur şi simplu.

În ciuda riscurilor de a fi luați de puhoaie, au înfruntat pericolul și, ajutați de alţi doi amici, au reuşit să salveze 14 persoane, doar în câteva ore: copii și bătrâni, mulți dintre aceștia paralizați.

Eroii nu sunt doar în povești sau în filme! Sunt și în jurul nostru. Ei sunt cei despre care noi toți trebuie să aflăm. Oamenii simpli care nu au pretenția de a fi numiți supereroi. Cei care, oriunde ar fi și orice ar face, își găsesc mereu timp pentru a da o mână de ajutor celor aflați în nevoie. Toți își dăruiesc bucuria și bunătatea celor care nu au avut șansa unei vieți ușoare. Sunt niște eroi în adevăratul sens al cuvântului!

Vă invităm să votați poveștile săptămânii pe pagina omulanului.tvr.ro. Fiecare vot contează!

În urma voturilor, cei 7 clasați pe primele locuri se califică în gala „Omul anului 2024”, care va fi difuzată pe 31 decembrie, chiar înainte de intrarea în noul an. Lor li se vor adăuga încă 5 finaliști aleși de juriu. Toți cei 12 eroi vor fi anunțați pe 7 decembrie, în cadrul principalului jurnal de știri al TVR 1, iar în ediția din 13 decembrie vom revedea împreună portretele eroilor calificați în gala „Omul anului 2024”.

(w882) Madalina s

***

După ce, în primăvară, am aflat 20 de poveşti incredibile şi i-am cunoscut pe protagoniştii acestora, alți 20 de eroi vor fi prezentați în sezonul de toamnă al campaniei „Omul anului”. Din septembrie, în fiecare vineri, de la ora 18.15, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă noi portrete ale campaniei: oameni-poveste și întâmplări impresionante, oameni care inspiră și care devin adevărate modele pentru comunitățile lor. Telespectatorii pot vota protagoniştii fiecărei ediţii timp de o săptămână, până la următoarea ediţie şi, în acelaşi timp, pot transmite propuneri pentru a fi înscrise în cursa pentru „Omul anului”.

Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.

foto: capturi emisie „Omul anului”

​

Logo

 
Documentarul „Diplomația europeană în acțiune”, o incursiune în culisele puterii europene –în premieră, la TVR INFO

Cum răspunde Uniunea Europeană provocărilor internaționale și ce mecanisme stau în spatele deciziilor sale? Documentarul semnat de Albert Sole ...

Pregătirea psihologică în sportul românesc: De la reticență culturală la abordarea holistică a performanței

În sportul la nivel internațional, pregătirea psihologică a sportivilor reprezintă o componentă a antrenamentului integrat, fiind considerată la ...

Strategia fiscal-bugetară a Guvernului: Între reducerea cheltuielilor și presiunea deficitului

Ajustarea finanțelor publice și menținerea echilibrului macroeconomic reprezintă prioritățile centrale ale Executivului condus de Luca Niculescu.

„Nepieritorii”, la TVR 1: Cornel Bumb, gordunistul care duce mai departe cântecul și tradiția din Câmpia Transilvaniei

Vineri seară, un nou episod al seriei „Nepieritorii” spune povestea lui Cornel Bumb, membru al cunoscutei formații de muzică tradițională Trio ...

O seară memorabilă a romantismului muzical: Chopin și Schubert, în concertul Filarmonicii „George Enescu”, în exclusivitate la TVR Cultural

Sensibilitatea și virtuozitatea muzicii lui Chopin, urmate de amploarea simfonică a creației schubertiene... Pe 30 octombrie, ora 19.30, TVR ...

„Veșnicia s-a născut la sat”: o zi la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin | VIDEO

Andrada Gőrőg și Simona Boanță au ajuns la Reghin, în județul Mureș, și vă arată un loc care ne duce înapoi în timp, în lumea feerică a satului ...

 Nicușor Dan: Războiul hibrid, pentru a slăbi din interior statele europene și solidaritatea dintre ele

Implicarea Federației Ruse în acțiuni de sabotaj pe teritoriul României reprezintă o problemă majoră de securitate națională, condamnată ferm la ...

Franța: Proteste, vandalism și ingerințe străine. Dietă informaţională sănătoasă, cu “Breaking Fake News!”, pe TVR 1

Dar ce se află dincolo de protestele legitime ale francezilor? Marian Voicu ne aşteaptă la o nouă ediţie a emisiunii care ne ajută deosebim ...

Ca din piese LEGO: cum funcționează sistemul ICF pentru construirea caselor și ce ne spun facturile după patru ani?

„Casa Viitorului cu Emilian Grigore” explorează o tehnologie de construcție în care structura din beton și termoizolația sunt integrate într-un ...

Remember Adrian Pintea la TVR Cultural: Revedem spectacolul „Uniforme de general”, din Arhiva TVR

Eleganță înnăscută, dăruire totală și o voce care dădea viață fiecărui personaj. Ne amintim de Adrian Pintea, actorul care nu doar a ...

“Job & Lege”: Creditele IFN | VIDEO

Creditele IFN îți oferă bani rapid, dar cu ce cost? Care sunt cele mai mari riscuri? Alina Cojocaru, împreună cu avocatul Marius Tiugan, discută ...

“Sarea în bucate”: Tanti Emilia din Coșteiu de Sus face din prună o vedetă | VIDEO

Ne punem din nou la drum și oprim timpul în loc la Coșteiu de Sus, în județul Timiș. Ne primește în bătătură tanti Emilia, despre care se știe ...

Minte de campion, vis de Mare Maestru Internațional: Sara Maria Șunea, la „Mâine începe azi”

La doar 14 ani, Sara Maria Șunea demonstrează că perseverența, disciplina și pasiunea pot transforma un vis într-un parcurs de excepție. Povestea ...

Chirurgia robotică, de la „instrument de marketing” la standardul viitorului | VIDEO

Chirurgia robotică schimbă enorm medicina. Ce face, de fapt, robotul și cine controlează operația? Când este chirurgia robotică cea mai bună ...

Regal de vedete la „Poarta Pangrati”: Cine sunt invitații de top care fac spectacol săptămâna aceasta la TVR 2

La „Poarta Pangrati” nu vedem doar vedete. Întâlnim oameni care au lăsat ceva în urmă, generații care se îmbrățișează prin muzică și povești ...