„Glumeşte adesea, spunând: Sunt o fată tristă, plină de umor. Noi însă credem că este o mare actriţă, cu mult talent şi sperăm să vă convingem şi pe dumneavoastră”, spune Daniela Zeca Buzura despre Adriana Trandafir.
„Totul înseamnă iubire. Eşti crescut cu iubire, poţi oferi iubire”, susține Adriana Trandafir.
Actrița face parte din generaţia ’80 a creatorilor de teatru şi film. S-a format sub îndrumarea unor mari nume ca Leopoldina Bălănuţă, Alexa Visarion şi Alexandru Lazăr.
A debutat, alături de colegii de generaţie, pe scena Teatrului „Cassandra’’ a IATC în spectacolul „Romeo şi Julieta’’, în regia unei preţuite profesoare şi o regizoare de notorietate, Cătălina Buzoianu.
Talentul său ca şi felul foarte special în care colaborează cu regizorii i-au adus şi cea dintâi distincţie încă din primii ani de afirmare: Premiul de Interpretare la Festivalul Național Studențesc de Teatru în 1979.
Stagiatura şi-a petrecut-o la Teatrul de Stat din Reşiţa (1979 - 1982). Apoi, a făcut parte din trupa Teatrului ’’Odeon’’ din Bucureşti până în 2005. Dar proiectele sale artistice au inclus o mulţime de colaborări, printre care notabile au rămas ’’Un veac de singurătate’’ după romanul omonim de Gabriel Garcia Marquez, regia Sandu Vasilache pus în scenă la Teatrul Național din Chișinău, producţiile Teatrului de Proiecte de la Buzău, numere de pantomimă şi dans în spectacolele de operă ’’Jacques sau supunerea’’ de Eugen Ionesco și ’’Întruchiparea voinței’’ de L. de Los Cobos Almaraz la Academia de Muzică din Cluj-Napoca sau rolul actriţei bătrâne din ’’Spectacolul’’ de Aureliu Manea, regia Chris Simion-Mercurian, Compania D'AIA cu care s-a participat în 2003 la Festivalul de Teatru Experimental de la Cairo. Joacă cu drag la Teatrul de Revistă ’’Constantin Tănase’’, are colaborări cu Teatrul ’’Metropolis’’, cu diferite posturi de televiziune. Repetiţii, spectacole, turnee... O viaţă de artist.
Titlul de „Ce mai bună actriţă de comedie a anului’’ îi revine chiar de două ori, în 2000 şi 2002 la Festivalul de Teatru de la Galați pentru partiturile din ’’Stelele în lumina dimineţii’’ şi ’’Cumetrele’’.
Cu toate acestea, încă de la admiterea în facultate, profesoara sa, Leopoldina Bălănuţă îi descoperă resurse ascunse: „Ai un filon dramatic nebănuit. Ai să faci roluri mari în această direcţie’’.
Un rol emblematic a urmărit-o mai multe decenii: „Pasărea măiastră - Maria Tănase’’ destin cu care se confundă până la asimilarea totală şi pentru care a primit mai multe distincţii: 1988 - Premiul Revistei ’’Teatrul’’; 1989 - Cel mai bun recital al anului; 1990 - Cea mai bună actriță pentru rolul Maria Tănase; 1995 - Marele Premiu la Gala Recitalurilor Actoricești, Bacău; 1996 - Marele Premiu de Interpretare la Festivalul de Teatru Contemporan, Brăila.
„Faptul că joc rolul ăsta de atâta timp m-a făcut să-l abordez nu numai după vârsta personajului ci şi după vârsta mea. Într-un fel îl jucam acum douăzeci de ani, altfel îl joc acum. Maria Tănase, pe care am şi cunoscut-o copil fiind, a fost ca o Biblie pentru mine pe care am citit-o şi răscitit-o. Dumnezeu mi-a oferit multe momente de bucurie. Acest rol m-a cucerit, m-a acaparat, m-am identificat cu el. Cel mai greu până la aplauze este drumul spre succes’’ – mărturiseşte Adriana Trandafir cu o emoţie nedisimulată.
„Cred în semne. Uite, suntem în Sâmbăta Mare. Dumnezeu lucrează prin oameni. Am crezut întotdeauna în ceea ce am făcut. Am avut marele privilegiu că am întâlnit oameni de la care am avut ce învăţa. Îmi pare rău că niciodată nu am destule cuvinte pentru cei pe care îi iubesc. Cea mai mare bucurie este să oferi ceva. Am cunoscut atâţia colegi minunaţi care acum nu mai sunt. De exemplu, am primit de curând o carte care se numeşte simplu, ’’Draga’’, scrisă de Draga Olteanu Matei, care ştii că în ultimii ani de viaţă se retrăsese la Piatra Neamţ dar care era foarte atentă la tot ce se întâmpla în teatru. Şi a scris şi despre mine. Nici n-am ştiut până n-am primit volumul ăsta îngrijit de Ion Moldoveanu. Mi-au dat lacrimile când am citit. Ca să vezi! Ce înseamnă asta? Iubire. Totul înseamnă iubire. Eşti crescut cu iubire, poţi oferi cu generozitate iubire. Altfel nu ştii cum s-o dăruieşti. Trebuie s-o ai în tine’’.
Despre felul său de a fi, Adriana Trandafir spune că este peste măsură de emotivă şi ruşinoasă chiar. Dar uită să spună că atunci când intră în pielea personajului se întâmplă o metamorfoză totală. De aceea nici filmul nu a ocolit-o, pentru că personalitatea sa explozivă izbucnită din acea timiditate şi o reţinere pe care nu le afişează, au recomandat-o multor regizori şi scenarişti. Dovadă stau cele peste 30 de titluri de lungmetraj artistic în care a fost solicitată (debut în 1978). Este preşedinta Fundaţiei Culturale „Maria Tănase’’. O putem vedea în mai multe seriale şi show-uri de televiziune, prezintă emisiuni, participă la spectacole-concurs TV, scrie cărţi de bucate alături de o bună prietenă, Maria Şoimu, a terminat a doua facultate, de Comunicare Managerială şi Resurse Umane şi... credem că experienţele nu s-au încheiat.
’’Dacă ar fi s-o iau de la capăt, cred că aş face şi altceva. Nu pentru că nu-mi place actoria ci pentru că acum se pot împlini atâtea idei”, aşa că, există destul loc pentru proiecte surprinzătoare pe care, cu siguranţă că le va pune în practică, căci de idei, consecvenţă, energie şi entuziasm nu duce lipsă.
În 2004, a fost onorată cu două distincţii excepţionale: Ordinul ’Meritul Cultural’ în grad de Cavaler ’’în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” şi Premiul UNITER pentru ’’cea mai bună actriţă în rol secundar’’. Breasla creatorilor de teatru a mai răsplătit-o o dată, alături de întreaga trupă de actori, când am putut-o admira pe scena Teatrului Odeon într-un spectacol de excepţie, ’’Au pus cătușe florilor’’, ce s-a jucat cu casa închisă timp de mai multe stagiuni, o performanţă răsplătită cu Premiul de excelență la Gala UNITER, în 1992.
’’Nu am fost o răsfăţată în teatru. Am jucat întotdeauna ce mi s-a dat. Rolurile nu m-au răsfăţat pe mine. Eu le-am răsfăţat pe ele’’, spune Adriana Trandafir şi râde cu poftă de adolescent.
Este o mamă dedicată, fără a fi nici conservatoare, nici exagerată. Are doi copii frumoşi şi plini de personalitate iar această experienta maternă i-a deschis apetitul pentru mentorat. Aşa încât a pus bazele Şcolii de Arte ’’Adriana Trandafir’’ unde, pune la cale tot felul de experimente ce îi încântă pe copii şi adolescenţi.
„Trebuie să trăim cu toată forţa în prezent. Să nu ratăm nicio secundă. Să ne mişcăm. Să fim vii. Au fost momente în care viaţa mi se părea nesfârşită. Acum nu mai cred aşa. Mai ales după boala asta nenorocită de covid prin care am trecut cu spaimă împreună cu soţul meu şi mă gândeam cu groază cum ar fi dacă copii mei s-ar trezi cu doi saci la uşă în care să se afle părinţii lor, aşa cum, din nenorocire, li s-a întâmplat altora! M-am îngrozit şi m-am luptat. Am scăpat. I se poate întâmpla oricui’’.
- Ce glas crezi că are Dumnezeu, Adriana Trandafir?
- Cred că are glasul pe care îl auzeam în burta mamei. Acolo este locul cerului şi al pământului. Acolo suntem pe deplin fericiţi.
Adriana Trandafir alături de Daniela Zeca Buzura ne-au făcut bucuria de a recita împreună, „Limba cerească’’ o poezie emoţionantă scrisă de Vasile Voiculescu în spital, în 16 decembrie 1955, apărută pentru prima dată postum. Pentru ediţia specială din această dimineaţă de sâmbătă, încărcată de atâtea semnificaţii spirituale adecvate Sâmbetei Mari, versurile acestui poet - isihast vin să rotujească o atmosferă de profundă trăire şi participare afectivă.
Doamne, pân-a nu Te cunoaşte eram ca mut,
Vorbele nu treceau dincolo de mine,
Cuvântul n-avea zare, grai de lut,
Nici semenii nu mă-nţelegeau bine...
Doamne, îngăduie în genunchi să-ţi mulţumesc,
Că pe mine, mişelul, rob spurcăciunii,
M-ai învăţat acum, ca pe îngeri, să vorbesc
Cereasca limbă universală a Rugăciunii.
(vineri, 16 decembrie 1955, Bucureşti, în spital)
*** Poem apărut în volumul ’’Poezii’’. Publicate postum, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1964
Portret de artist: Horia Paştina – pictor, desenator şi profesor
Ceea ce ne propune Horia Paștina este o imagine a Edenului, descoperit în lumea noastră pământeană, o pictură profund religioasă prin trăire, o reîntoarcere la plein-air dar, așa cum sublinia criticul de artă Adrian Guță, patronată de “rigoarea structurii interne a formelor și echilibrul compozitional ce trimit și spre Cézanne. Tușa accentuat mărunțită nu pulverizează forma, ci o încheagă, adăugându-i-se acestui mod de lucru o luminozitate sporită a imaginii“.
„Școala cu Ciucurencu mi-a prins foarte bine și mi-a marcat cursul vieții… Asta făceam, mergeam la muzeu și ieșeam la peisaj, la Plumbuita și la Pasărea… Lucrul în peisaj a devenit precumpănitor pentru mine, pentru că nu aveam modele după care să lucrez“ mărturisește Horia Paștina. (’’Despre ucenicie’’ [convorbiri] de Mihai Sîrbulescu, Editura Anastasia, 2002).
Membru co-fondator al grupului „Prolog”, alături de Paul Gherasim, Constantin Flondor, Cristian Paraschiv şi Mihai Sîrbulescu, participă la toate expoziţiile acestuia organizate la Galeria ’’Căminul Artei’’ între anii 1985 şi 1990. Este profesor la catedra de pictură a Universității de Arte din Bucureşti. În 2007 a fost onorat cu Premiul ’’Ion Andreescu’’ al Academiei Române.
Căutarea sinelui prin forța lucrurilor simple precum o creangă de cireș înflorită, un vas cu flori în fereastra deschisă, turla unei biserici, dealurile molcome, stânjenei și tufe de trandafiri, porumbei și un scaun gol în grădina înflorită, toate aceste motive umile, într-o scriitură de griuri colorate, fluide și luminoase cuprind o vrajă subtilă a inimii și a spiritului. O nevoie de puritate și frumusețe, o icoană altfel, pe care Horia Paștina, alăturându-se Grupului Prolog, a venerat-o încă de la început în picturile sale. Suntem ispitiţi a crede că tocmai acesta trebuie să fi fost simţământul pe care Părintele Stăniloae l-a desluşit în pictura deloc ostentativă a lui Horia Paştina, un artist pe care l-a îndrăgit ca pe propriul fiu. Pictura sa este pe înţelesul şi simţirea tuturor. El însuşi o mărturiseşte: ”M-au preocupat lucrurile în care, sufleteşte, mă regăsesc… Simt nevoia să merg pe terenul sigur al tradiţiei… Aş vrea ca ceea ce fac să poată fi înţeles şi de oameni cum erau părinţii mei”.
Recomandarea de lectură a acestei ediţii este volumul de versuri semnat de Vasile Voiculescu, „Poezii’’, editat în 2018 de Grupul Editorial Art, în Colecţia ’’Cărţi esenţiale’’. ’’Toate experienţele, inter¬ferenţele de doctrină l-au dus pe Vasile Voiculescu către Ortodoxie, făcându-l să afirme că la cele două laturi ‘de jos’, ‘dimensiuni pasionale’ – ‘bucuria şi durerea’ - trebuie adau¬gată şi o a treia "înălţimea, dimensiunea spiritu¬alităţii" şi, prin transfigurare, să se treacă în "a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfinţenie’’ (Sursa: Prof. Dr. Mihaela Plătică - Trifu, crestinordodox.ro, 2012). Al doilea titlu recomandat este ’’Draga’’ de Ion Moldovan, publicat la editura ’’Ecou transilvan’’, în care apar referiri despre invitatul acestei ediţii speciale.
***Ediția se redifuzează pe 6 august, la ora 10, pe TVR2.
