Considerată cea mai veche sărbătoare, cumpăna dintre ani este celebrată diferit, în funcție de credințe, superstiții și obiceiuri.
Necunoscut, speranțe, surprize, emoții, împliniri, întâlniri încă neștiute, bucurii, fericire sau momente mai puțin plăcute. Cam așa ne gândim cu toții în ultima zi din an. Și cum 2020 a fost un an al problemelor, al situațiilor extreme, un an al pandemiei de COVID-19 care a bulversat un întreg mapamond, sperăm ca 2021 să fie mai bun.
Întâmpinat în toate colțurile lumii, Anul Nou este sărbătorit cu ritualuri și superstiții care diferă de la un popor la altul. De-a lungul vremii, timpul și măsurarea lui au determinat dispute aprinse. Dacă în societățile primitive, timpul era măsurat în anotimpuri, iar ideea de an încă nu era cunoscută, în civilizațiile vechi, anul se sărbătorea undeva la începutul primăverii. Dar Iulius Cezar a schimbat ordinea lucrurilor. A introdus calendarul Iulian împărțit în 12 perioade, adică luni, care au fost denumite după diverși zei. Prima lună, ianuarie, a fost botezată după zeul Ianus, cel cu două fețe, venerat ca zeul porților și ușilor, cel care închidea ușa Anului vechi și deschidea poarta celui Nou.
În zilele noastre, unele dintre cele mai importante calendare sunt cel gregorian, iudaic și islamic. Fiecare în parte ține cont de rotația Pământului în jurul Soarelui, de cea a Lunii în jurul Pământului sau le combină pe cele două.
Considerată cea mai veche sărbătoare, cumpăna dintre ani este celebrată diferit, în funcție de credințe, superstiții și obiceiuri.
Din 1907, la New York, în Times Square, mingea metalică, al cărei design a fost schimbat pe parcursul anilor, este lăsată să cadă în fiecare an, de Revelion. Spaniolii, în noaptea dintre ani, mănâncă 12 boabe de struguri pentru 12 dorințe. Acestea corespund bătăilor de ceas de la miezul nopții. Similar este și în Portugalia, doar că strugurii sunt înlocuiți de smochine. În unele regiuni din Scoția sunt arse suluri de smoală, care apoi se rostogolesc pe străzi. În felul acesta, scoțienii ard Anul care tocmai a trecut. În Italia, la Napoli, este obiceiul de a arunca pe geam obiecte vechi, iar în Rusia, la miezul nopții, se bea multă șampanie și se deschid ușile și ferestrele pentru a intra în casă Noul An. Irlandezii bat un colț de pâine pe la uși pentru a alunga spiritele rele, iar suedezii ascund răvașe și mici surprize în prăjitura tradițională de Revelion, pentru noroc.
Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani este numit la noi, la români, Îngropatul Anului. Pe înserat își fac apariția mascații. Personaje precum capra, cerbii, urâții, frumoșii, căiuții, dracii, ursarii sau doctorii umblă în cete și colindă pe la casele oamenilor.
Obiceiurile păgâne se împletesc cu cele creștine. În prima zi din an, se sărbătorește Sfântul Vasile, atunci când se crede că bolta cerească se deschide și rugăciunile sunt ascultate, iar animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot în prima zi, se merge cu Sorcova. Și nu este bine să dormi pentru a nu fi leneș tot anul.
Pe lângă tradițiile și obiceiurile păstrate din moși strămoși, românii au și câteva superstiții: să poarte ceva nou și roșu în noaptea de Revelion pentru noroc, bani în buzunar pentru prosperitate, iar vâscul, simbol încărcat de magie, semn al bunăstării și fericirii, este agățat de tocul ușii.
Așa că, în ultima zi a acestui an controversat și problematic, să închidem și noi ușa lui 2020, precum Ianus cel cu două fețe, și să deschidem larg poarta lui 2021, cu speranțe, vise și gânduri de mai bine!
Un articol de Alice Săceanu
