loader
Foto

„Plugușorul”, un vechi obicei agrar / VIDEO

RECOMANDARI

Urarea cu plugul, cu buhaiul, cu plugușorul, este un vechi obicei agrar care se mai păstrează și se mai practică și în zilele noastre sub diferite forme, pentru întâmpinarea Anului Nou.

 

În Ajunul Anului Nou sau în dimineața Sfântului Vasile cete de urători formate din cel puțin 2, copii, flăcăi sau bărbați proaspăt însurați rostesc urări de bine și primesc colaci, mere, țuică și bani, drept răsplată. În unele zone ale țării, din grupul colindătorilor ce merg cu Plugușorul fac parte și femei.

Urarea este un poem în versuri, de citate, care descrie cu haz  muncile agricole, începând cu aratul și semănatul până la coptul pâinii.

Românii și-au dorit și își doresc pământ roditor, iar această dorință era reliefată, în vechime, de recuzita plugușorului: plug, bici, buhai și clopoței, dar mai ales de trasarea, în mod simbolic, a unei brazde.

Plugușorul este recitat în casele românilor începând din Ajunul Anului Nou până a doua zi a Anului Nou, în funcție de zonă. Pe alocuri, urarea Plugușorului este însoțită de instrumente muzicale precum vioară, cimpoi, tobă, fluier și cobză. Toate acestea sporesc atmosfera zgomotoasă, veselă, din jurul obiceiului.

***

Vă invităm să urmăriți o secvență cu obiceiul „Plugușorului” practicat în Gorj! (emisiunea „Simbolica”, 2004)

Logo

 
Gala Premiilor TIFF 2026, la TVR. Cele mai importante distincții ale ediției aniversare TIFF.25 ajung pe micul ecran

Evenimentul care a încheiat cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va fi difuzat de TVR Cultural duminică, 28 ...

Prietene în film, prietene în viaţa reală. Drew Barrymore şi Toni Collette, roluri principale în filmul „Mi-e dor de tine”, la TVR 1

Relaţia specială dintre două prietene de-o viață este pusă la încercare atunci când una își întemeiază o familie, iar cealaltă se îmbolnăvește. ...

„O lume de secrete”, un thriller dramatic despre vină, adevăr și mistere, vineri seară, la TVR 1

Telespectatorii TVR 1 văd vineri, 26 iunie, de la ora 20.00, o producție americană ce îmbină drama psihologică și misterul polițist într-o ...

Memoria unei tragedii, în filmul „Călătoria lui Gruber”, la TVR 2

Inspirată de referințe din romanul „Kaputt” al lui Curzio Malaparte, producția regizată de Radu Gabrea propune o abordare inedită a pogromului de ...

Vacanţa mare aduce celor mici bucuria reîntâlnirii cu „Fram, ursul polar”

Câte două episoade ale îndrăgitului serial pentru copii şi familie pot fi urmărite din 28 iunie, în fiecare duminică, de la orele 13.00 şi 14.00, ...

Documentarul 360° GEO, la TVR 2: „Italia – insula închisoare Gorgona”

O poveste cu totul inedită, despre ultima colonie penitenciar din Europa: Gorgona, cea mai mică insulă a arhipelagului toscan! Vedem ...

Șeful statului propune accelerarea negocierilor pentru un guvern minoritar bazat pe un acord parlamentar

Procesul de identificare a unei ieșiri din actualul blocaj instituțional a intrat într-o nouă etapă crucială, în urma rundei de discuții ...

Jurnalista TVR Alina Amza se alătură juriului „International Emmy Awards 2026”

Alina Amza, producător TVR 1, a a fost selectată pentru a face parte din juriul semifinalelor "International Emmy Awards 2026”, la categoria ...

Spectacolul rezistenței, ambiției și performanței! Campionatul European de Kaiac Canoe Maraton pentru seniori, tineret şi juniori, în direct la TVR Sport

Campionatul European de Kaiac Canoe Maraton 2026 a luat startul la Bascov, Piteşti, România! Timp de 6 zile, între 21 şi 28 iunie, aproape 500 de ...

Guvernul Veștea, respins de Parlament. Nicușor Dan a convocat consultări cu partidele parlamentare

Tentativa de formare a unui nou Executiv s-a soldat cu un insucces în cadrul legislativului național, după ce echipa guvernamentală propusă de ...

„Valori care rezistă timpului” - 115 ani de relații diplomatice între România și Confederația Elvețiană. Final de sezon „Ora Regelui”, la TVR 1

„Ora Regelui” ne mai invită în Camera Știrilor și în Studioul de înregistrări al Teatrului Național Radiofonic, la 100 de ani ai Radiodifuziunii ...

Adevărul ascuns timp de jumătate de secol: „Călăii lui Stalin - Masacrul de la Katyn”, joi seară la TVR 1

Un documentar francez despre un moment cumplit din istorie: masacrul a 4.400 de ofițeri polonezi şi civili de către NKVD la Katyn, în 1940... ...

David Popovici și elita mondială a înotului, de la Roma, în direct la TVR Sport

Turneul internațional Sette Colli, considerat un veritabil „mini Campionat Mondial” al natației, aduce la start unii dintre cei mai valoroși ...

TVR INFO, 4 ani de „Știri de încredere”

În spatele fiecărei ediții speciale, al fiecărei transmisiuni sau știri se află o echipă care lucrează sub presiunea evenimentelor și a ...

 Guvernul propus de Adrian Veștea: Vot în plenul Parlamentului la ora 21.30

Procedura parlamentară pentru învestirea noului Cabinet a intrat în linie dreaptă, după ce conducerea legislativului a aprobat calendarul acestei ...